Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Fost ministru al Justiţiei din Israel, despre protestele de la Capitoliu: „Protestatarii nu ştiu adevărul, ei sprijină nişte monştri”

Fost ministru al Justiţiei din Israel, despre protestele de la Capitoliu: „Protestatarii nu ştiu adevărul, ei sprijină nişte monştri”

Fostul ministru al Justiţiei din Israel, Ayelet Shaked, a vorbit la Sinteza Zilei despre atacurile teroriste din data  de 7 octombrie, precum şi despre protestele care au loc în aceste zile.

de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Oct 2023   •   03:13

Aceasta a precizat că, în momentul de faţă, Israelul este pregătit pentru orice scenariu, inclusiv pentru cel în care Hezbollah îi va ataca. Ayelet Shaked a vorbit şi despre atrocităţile pe care Hamasul le-a comis. 

„Suntem gata pentru orice scenariu. Ţine de Hezbollah dacă vor să atace Israelul. Dar, dacă ne vor ataca, noi suntem pregătiţi. Aşteptarea noastră este, în primul rând, să eliminăm Hamasul.
Nu ştiu dacă oamenii din România ştiu despre atrocităţile pe care Hamasul le-a comis. Sunt mai răi decât Isis, decât naziştii. Au pus cătuşe unor copii şi apoi i-au torturat pe copii în faţa părinţilor şi apoi i-au ars de vii. Au decapitat copii, au ucis femei însărcinate şi au spintecat abdomenul femeilor însărcinate. Orori, lucruri oribile, au făcut lucruri monstruoase. Au fost nişte monştri. Noi, în Israel, suntem uniţi. Înţelegem că e noi sau ei. Şi toată comunitatea internaţională ar trebui să sprijine Israelul. Nu e vorba doar de războiul Israelului, este un război al lumilor civilizate, occidentale, împotriva islamului radical”, a declarat Ayelet Shaked la Antena 3 CNN.

Fostul ministru al Justiţiei din israel a mai precizat că scopul principal al Israelului este ca organizaţia Hamas să nu mai existe.

„În general, ne aşteptăm ca toţi liderii Hamas să fie eliminaţi iar Hamas, ca organizaţie, să nu mai existe. În Israel vom face tot ce trebuie, tot ce e necesar ca să atingem acest scop”, mai spune Ayelet Shaked.

Aceasta a mai vorbit şi despre protestele care au loc în Statele Unite ale Americii, unde protestatarii au luat cu asalt clădirea Capitoliului.

„Cred că cei care protestează trebuie să înţeleagă că sprijină un regim de tip nazist. Hamasul este ca naziştii. Ce au făcut în acea sâmbătă au fost atrocităţi pe care doar naziştii le-au mai făcut. Au răpit copii, bebeluşi, i-au torturat, i-au ucis.
Şi acele proteste sunt probabil pentru că Hamasul a difuzat minciuni şi au crezut acea propagandă a Jihadului Islamic. Protestatarii nu ştiu adevărul, din păcate şi ei sprijină, de fapt, nişte monştri”, a mai declarat Ayelet Shaked.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close