Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Marius Tucă, după decesul lui Florin Condurățeanu: ”Era refugiul nostru. Nu cred că mai există un gazetar așa ca el”

Marius Tucă, după decesul lui Florin Condurățeanu: ”Era refugiul nostru. Nu cred că mai există un gazetar așa ca el”

Jurnalistul Marius Tucă a transmis un mesaj emoționant la Antena 3, după ce a aflat că Florin Condurățeanu, unul dintre cei mai îndrăgiţi jurnalişti din România, a murit.

Marius Tucă, după decesul lui Florin Condurățeanu: ”Era refugiul nostru. Nu cred că mai există un gazetar așa ca el”
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Iun 2021   •   22:32

Marius Tucă a intrat în direct la ”Sinteza Zilei” pentru a transmite un mesaj după moartea colegului său de breaslă, Florin Condurățeanu.

Acesta a spus că a lucrat împreună cu regretatul jurnalist timp de 20 de ani: ”Înseamnă o viață de om pe care am trăit-o alături de Țuțu”, a spus Marius Tucă.

”Era refugiul nostru, al ziariștilor mai tineri”

”Era refugiul nostru, al ziariștilor mai tineri, atunci când nu mai aveam nicio soluție, când nu mai aveam nicio cale, când nu mai aveam niciun răspuns. Atunci exista Țuțu.

Gândindu-mă acum la ce s-a întâmplat, îmi dau seama că l-am pus nemuritor și îmi pare rău că nu am apucat să scriu o scrisoare, pe care am vrut să o fac publică din totdeauna. Au fost foarte multe momente în care am simțit să scriu scrisoarea asta, să îi mulțumesc mai ales pentru momentele alea în care nu aveai nicio soluție și el venea cu una foarte simplă și cu o explicație din viață care te liniștea și te salva cumva.

Pe de altă parte, și gazetărește, că am trăit gazetărește unul lângă celălalt și prietenește atâta timp. M-am uitat la determinarea lui de fiecare dată în a-i învăța pe ceilalți, în a le spune cât de frumoasă este meseria asta. Și când vezi un ziarist mai mare, mai experimentat că vine și îți spune în fiecare zi, dar în fiecare zi, cât de frumoasă e meseria asta, nu mai ai nevoie de nimic.

”La un moment dat a fost dat la o parte, că părea bătrân”

Am atâtea amintiri legate de el. Aș mai spune că la un moment dat a fost dat la o parte, că părea bătrân. Nu-i adevărat. A suferit mult din cauza asta. Cred că și noi la un moment dat am încercat să îi ținem niște lecții că s-a schimbat lumea și că ar trebui să fim altfel, ceea ce era o prostie dacă stau să mă gândesc acum. Tot el avea dreptate și în cazul ăsta.

Îmi aduc aminte că am plecat în '91 cu Dan Diaconescu să facem un ziar, un trust în care suntem și a fost și el atâta timp, și el a fost primul care a venit cu noi. Fără să întrebe prea multe, a ales ideea asta și un drum care putea să nu ducă nicăieri.

Îmi rămân mesajele lui de la sfârșit de an, neschimbate, la fel de frumoase, și bucuria asta de a fi lucrat împreună atât de mult timp și de a fi trăit împreună momente absolut incredibile pentru presa din România.

Nu cred că mai există un gazetar așa ca el, un ziarist de modă veche, dar în sensul cel mai bun al cuvântului, un ziarist care nu se mai fabrică, un ziarist care stă la mașina de scris și scrie, și scrie, și scrie... și în fiecare zi o ia de la capăt, ca și când ar scrie pentru nimeni și pentru toată lumea. Cam asta a însemnat și înseamnă în amintirea noastră Florin Condurățeanu”, a spus cu lacrimi în ochi Marius Tucă.

Florin Condurăţeanu a murit. Îndrăgitul jurnalist a încetat din viaţă în urma unui stop cardio-respirator

Florin Condurățeanu, unul dintre cei mai îndrăgiţi jurnalişti din România, a murit luni, în urma unui stop cardio-respirator. Anunţul trist a fost făcut în urmă cu puţin timp, de Mihai Gâdea, la Antena 3.

Florin Condurățeanu a încetat din viață, astăzi, 28 iunie, chiar de Ziua Ziaristului Român.

Cunoscut de marele public pentru modul în care și-a exercitat profesia de jurnalist, Florin Condurățeanu a fost un om cu suflet mare care ajuta oamenii necondiționat.

Vizibil emoționat, Mihai Gâdea a anunțat la începutul emisiunii "Sinteza Zilei" de luni seara, o veste tristă pe care nu și-ar fi dorit vreodată să o prezinte.

Disparția unui om drag sufletului său, despre care a spus că este unul dintre cele mai frumoase caractere pe care le-a cunoscut văzut vreodată.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close