Antena 3 CNN Actualitate A patra noapte de proteste în Piața Victoriei pentru independența justiției

A patra noapte de proteste în Piața Victoriei pentru independența justiției

A.N.
<1 minut de citit Publicat la 20:26 13 Dec 2025 Modificat la 20:26 13 Dec 2025
protest Justiție Piața Victoriei
Protestatari în Piața Victoriei. Foto: Antena 3 CNN

Protestatarii continuă să se adune, sâmbătă seară, în Piața Victoriei din București, unde are loc o manifestație de susținere a independenței justiției, declanșată în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind probleme din sistemul judiciar, relatează Agerpres.

În mijlocul mulțimii a fost delimitat un spațiu în care se află mai multe persoane cu megafoane, care coordonează scandările. Printre mesajele strigate se numără: „Nicuşoare, nu mai sta, apără Justiţia”, „Deficitul bugetar, la corupţi în buzunar”, „Hoţii”, „Borfaşilor”.

De asemenea, manifestanții afișează o fotografie în mărime naturală a președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, însoțită de mesajul „Asigur protecţie pentru corupţi”.

În piață pot fi văzute și pancarte cu mesaje precum „Schimbarea începe unde începe curajul”, „Toţi pentru justiţie” și „Bucureştiul nu acceptă Omerta”.

Numărul participanților este în creștere, iar pe parcursul serii noi protestatari continuă să se alăture celor deja prezenți în Piața Victoriei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close