Costinel Zuleam, unul dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost arestat în Indonezia și va fi adus în țară. El fusese condamnat la 30 de ani de închisoare pentru această crimă.
Costinel Zuleam va fi dus la închisoare, iar o instanță din Indonezia va decide dacă va fi trimis în țară.
De când a fugit în Indonezia, el s-a ascuns în mai multe localități de acolo și a încercat să se sustragă schimbându-și culoarea părului și slăbind mult.
El a fost localizat în Bali după o colaborare judiciară cu autoritățile din Indonezia, a fost depistat și apoi reținut.
Costinel Zuleam este unul dintre cei trei bărbați care l-au omorât pe Adrian Kreiner și avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.
Ceilalți doi, Marian-Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, au fost condamnaţi, marţi, de către Tribunalul Alba, la închisoare pe viaţă pentru omor calificat.
Cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, la plata în favoarea fostei partenere a omului de afaceri a sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale.
Totodată, cei trei sunt obligaţi, în solidar, la plata în favoarea fiicei omului de afaceri a sumei de 300.000 de euro daune morale. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cei trei bărbaţi acuzaţi de omor au venit în România în octombrie 2023, cu intenţia de a fura de pe mai multe proprietăţi din judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu. Prima spargere au dat-o în judeţul Dolj, apoi în Sibiu.
În noiembrie 2023, cei trei inculpaţi au renunţat să mai dea două spargeri în Piteşti, la două case, una a unui medic, cealaltă a unui om de afaceri, menţionează sursa citată.
Înainte de a-l jefui pe afaceristul sibian, cei trei inculpaţi i-au supravegheat casa şi aşa au constatat că senzorii de mişcare de pe gardul locuinţei nu erau activaţi.
"În seara de 4.11.2024 inculpaţii s-au deplasat pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Kreiner Adrian, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă. Au procedat la supravegherea acestei locuinţe dintr-un imobil nelocuit situat vis-a-vis, iar în noaptea următoare, după ce au constatat că senzorii de mişcare amplasaţi pe gard nu sunt activaţi, au hotărât să pună în aplicare planul infracţional", potrivit unui comunicat de presă.
Adrian Kreiner a fost bătut grav, decedând la spital în urma loviturilor.