Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat, luni, programul anual de burse oferite de Guvernul României studenților străini din statele non-UE pentru anul universitar 2026-2027, potrivit Agerpres.
Programul este derulat prin intermediul MAE şi finanţat din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, având ca obiectiv dezvoltarea şi aprofundarea pe termen lung a relaţiilor bilaterale cu statele de provenienţă ale studenţilor, precum şi promovarea mai eficientă a instituţiilor de învăţământ superior din România la nivel internaţional.
Depunerea candidaturilor se realizează prin intermediul platformei online StudyInRomania, gestionată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), prin crearea unui cont individual.
Mai multe informaţii despre program - condiţiile de eligibilitate, nivelurile de studii acoperite şi documentele necesare - sunt disponibile atât pe platforma StudyInRomania, cât şi pe site-ul MAE, la secţiunea Burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin MAE.
Candidaţii interesaţi de programul de burse pentru anul universitar 2026-2027 pot accesa platforma online pentru depunerea dosarelor.
Aplicaţiile individuale pot fi încărcate pe platformă în perioada 16 februarie - 31 martie, iar rezultatele selecţiei vor fi anunţate în jurul datei de 15 iulie.