Antena 3 CNN Actualitate Educație Daniel David, despre discuţiile privind programele şcolare puse în consultare: Trebuie să ne obişnuim cu o normalitate

Daniel David, despre discuţiile privind programele şcolare puse în consultare: Trebuie să ne obişnuim cu o normalitate

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 16:16 05 Dec 2025 Modificat la 16:17 05 Dec 2025
poza in care apare Daniel David
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării. Sursa foto: Facebook/Ministerul Educației - România

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat vineri, în legătură cu discuţiile privind programele şcolare puse în consultare, că oamenii trebuie să se obişnuiască cu "o normalitate" în societatea din România. "S-a implementat acest mecanism, ca oamenii să se exprime, să aibă dezbateri", a menţionat Daniel David şi, în final, să se ajungă "la cea mai bună soluţie".

"În legătură cu programele şcolare, trebuie să ne obişnuim cu o normalitate în societatea noastră. Este vorba de faptul că avem în consultare publică un act normativ, un ordin de ministru. De aceea, s-a implementat acest mecanism ca oamenii să se exprime, oamenii să aibă dezbateri, iar, în final, să ajungem la cea mai bună soluţie, doar că noi nu suntem obişnuiţi cu acest lucru", a spus Daniel David la Prima News. 

Oficialul a mai menţionat că unii dintre cetăţeni "nu cred că dezbaterea publică este făcută serios", iar alţii "alunecă în controverse şi discuţii contondente". Despre cel din urmă aspect, ministrul Educaţiei a subliniat că "nu este cazul". 

"Repet, este un mecanism democratic absolut normal. Este bine că oamenii se exprimă, fiindcă, în final, cred că toţi ne dorim să avem cel mai bun document. Acest document a fost creat de o comisie de specialişti din zona universitară, din zona Academiei Române, din zona preuniversitară.

Văd că şi alţi specialişti, tot din aceste zone, se exprimă unii pro, alţii contra, cei care se exprimă contra vin cu diverse alte propuneri. Repet, este o situaţie absolut normală pentru mine ca ministru care văd această societate într-o lumea democraţie", a mai explicat ministrul Educaţiei.

Întrebat care este punctul său de vedere în legătură cu programa la Limba şi literatura română şi cu controversele din jurul acesteia, Daniel Davida răspuns astfel: "Perspectiva mea este foarte simplă. Eu sunt ministrul Educaţiei şi Cercetării, specialist în psihologie, nu specialist în Limba şi literatura română. Ar fi anormal ca un ministru care nu este specialist în limba şi literatura română să aibă păreri, să-şi dea cu părerea despre conţinutul, despre programe, despre ordinea, despre opere, despre cronicari sau despre alte lucrări.

După cum zic ar fi anormal să-şi dea cu părerea şi un ministru sau un demnitar care este specialist în acest domeniu, pentru că, dacă eşti ministrul Educaţiei şi Cercetării, lasă-i pe specialişti să se exprime pentru că, dacă intervii şi tu, şi începi să îţi împingi în faţă perspectiva, lucrurile nu sunt corecte. Dacă nu eşti specialist în domeniu, poţi distorsiona domeniul, dacă eşti specialist în domeniu, ajungi să nu mai încurajezi punctele de vedere diferite". 

În ceea ce priveşte miza acestui subiect privind programa şcolară, Daniel David a mai precizat că este vorba despre a avea "o programă nouă, modernă, mai puţin încărcată", care "să ajute copiii nu doar să iasă din zona de analfabetism funcţional, pentru cei care se află acolo, şi se află în numnăr destul de mare, ci să îi facă să fie şi performanţi, şi să iubească Limba şi să iubească literatura română".

Daniel David, despre cele două ordine de ministru care vor fi semnate săptămâna viitoare

Referitor la cele două ordine de ministru care vor fi semnate săptămâna viitoare, privind reducerea "încărcăturii" şcolare şi unităţile-suport pentru reducerea inechităţilor între şcoli, Daniel David a declarat că acestea sunt "importante" şi ajută elevii şi profesorii. 

"Cred că sunt ordine importante care ajută şcoala, ajută copiii, ajută profesorii, astfel încât să reducem încărcătura, să reducem presiunea, să reducem stresul (primul ordin) şi, în acelaşi timp, prin al doilea ordin, cel legat de unităţile-suport, să reducem inechităţile care există între unităţile şcolare, din nou pentru a da o şansă mai bună tuturor copiilor, indiferent în ce şcoală se află", a mai adăugat David.

Ministrul Educaţiei a explicat că, practic, este vorba ca şcolile care sunt mai performante să poată oferi asistenţă şcolilor care au nevoie de aceasta, "inclusiv prin profesori calificaţi, prin practici educaţionale şi diverse alte tipuri de resurse".

"Este un lucru important în condiţiile în care nu doar fragmentarea, dar şi discrepanţa, inechitatea, sunt foarte mari în sistemul nostru educaţional", a conchis ministrul Educaţiei şi Cercetării.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close