Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, în direct, la Antena 3 CNN, că se aştepta ca judecătorii CCR să dea un verdict, miercuri, privind reforma pensiilor magistraților. "Mă aşteptam să existe un deznodământ la Curtea Constituţională. Acest lucru decurgea din logica evoluţiilor anterioare şi din conţinutul apărărilor şi susţinerilor care se făcuseră acolo", a afirmat Marinescu, adăugând că "dacă adoptăm anumite măsuri, haideţi să menţinem şi să nu schimbăm din an în an sau din 6 luni în 6 luni".
"Soluţiile în sfera judiciară ar trebui să fie străine de emoţii. N-am avut niciun şoc, n-am avut nici surpriză. Mă aşteptam să existe un deznodământ la Curtea Constituţională. Acest lucru decurgea din logica evoluţiilor anterioare şi din conţinutul apărărilor şi susţinerilor care se făcuseră acolo. Mai era în discuţie chestiunea de sesizare sau nu a CJUE, chestiunea ridicată de ICCJ şi, trecând peste această chestiune şi nemaifiind excepţii şi alte chestiuni de discutat, trebuia să se dea o dezlegare asupra fondului. S-a dat, avem soluţia.
Cel mai important lucru pentru orice segment al vieţii publice, dar mai ales pentru Justiţie, este să existe o stabilitate a legislaţiei. Dacă adoptăm anumite măsuri, haideţi să menţinem şi să nu schimbăm din an în an sau din 6 luni în 6 luni, pentru că astfel destabilizăm un sistem.
Fac o precizare: pensii de serviciu există în Europa", a declarat Radu Marinescu.