Femeia care şi-ar fi ucis mama pentru a pune mâna pe averea de aproximativ 1 milion de euro vrea să fie cercetată în libertate. A cerut o măsură preventivă mai blândă, după ce a fost arestată pentru 30 de zile. Fiica şi asistenta medicală care a ajutat-o la comiterea faptei sunt acuzate de omor calificat.
Procurorii susţin că femeia şi-ar fi omorât mama pentru avere, fiind unicul moştenitor. A fost prinsă la 1 an distanţă pentru că, spun surse, un prieten de-al suspectei a fost cel care a vorbit cu poliţiştii. După crimă, femeia ar fi vândut mare parte din proprietăţile moştenite de la mama ei, iar cu banii şi-ar fi început o viaţă nouă în Dubai. A revenit în ţară pentru a mai vinde o proprietate, dar oamenii legii au arestat-o.
Procurorii vor să afle cu ce substanţă a fost sedată femeia ucisă
Procurorii vor să afle cu ce substanţă a fost sedată victima şi verifică înscrisurile şi condicele din farmacia spitalului. Femeia acuzată că şi-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale de la Camera de Gardă a Spitalului Orăşenesc din Cisnădie dorea averea de peste un milion de euro, fiind vorba despre mai multe imobile din judeţul Sibiu, a precizat procurorul-şef al Secţiei Judiciare din Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Dan Simion.
Potrivit acestuia, atât fiica de de 38 de ani, cât şi asistenta medicală în vârstă de 46 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat, după ce în iunie 2024 ar fi ucis-o pe mama de 59 de ani pentru avere.