La peste 2 luni de la tragedia din Rahova, acolo unde un imobil a fost distrus de o explozie cauzată de acumulările de gaze, iar scările învecinate au fost şi ele afectate, oamenii acuză că au fost, practic, părăsiţi de autorităţi. "Nu mai avem nicio aşteptare. S-a mişcat ceva? Nimeni nu ne spune nimic. Se demolează? Devenim proprietari? Ce aşteptare să am?", a afirmat administratorul blocului care a explodat, la Antena 3 CNN. Între timp, oamenii din blocurile învecinate se chinuie să se reconecteze la gaze. Deşi verificările tehnice au fost făcute, transmiterea documentelor necesare către autorităţi întârzie.
Locatarii afectaţi spun că, din acest motiv, petrec Sărbătorile fără utilităţi, în timp ce companiile implicate susţin că procedurile sunt în desfăşurare.
"Nimeni nu ne spune ceva concret. Se demolează, nu se demolează... Devenim proprietari? Ne luăm casele înapoi, nu le luăm? Îl face, îl demolează? Să ne spună ceva", a afirmat Paula Popa, administratorul blocului care a explodat.
Locatarii imobilului afectat de explozie locuiesc, aşadar, în continuare cu chirie şi le cer autorităţilor să le comunice lucruri concrete, privind eventuala reparaţie a blocului şi revenirea în case.
Explozia din Rahova i-a speriat pe români
Solicitările pentru servicii de verificare a instalaţiilor de gaz au crescut de 5,6 ori (460%) pe final de an. Una dintre cele mai vizibile schimbări de comportament este creşterea accentuată a solicitărilor pentru servicii preventive, în urma exploziei produse în blocul din cartierul Rahova din București, în luna octombrie, potrivit unei analize realizate de o platformă online de servicii.
"Una dintre cele mai vizibile schimbări de comportament din 2025 a fost creşterea accentuată a solicitărilor pentru servicii preventive, în urma exploziei produse într-un bloc de locuinţe din Bucureşti, în luna octombrie.
Solicitările pentru servicii de verificare a instalaţiilor de gaz au crescut de 5,6 ori (460%), iar cererea pentru instalarea detectoarelor de gaz a crescut de 8 ori (707%), comparativ cu media lunară a primelor nouă luni din an. Această creştere a evidenţiat o preocupare sporită a publicului pentru măsuri preventive şi respectarea normelor de siguranţă", se arată într-un comunicat al HomeRun, potrivit Agerpres.
În contextul în care românii acordă mai multă importanţă siguranţei locuinţei, eficienţei energetice şi confortului termic, cererea pentru servicii destinate sistemelor de încălzire a înregistrat o creştere de 28% faţă de anul anterior, evoluţie influenţată atât de factorii sezonieri, cât şi de conştientizarea riscurilor legate de siguranţă.