Siguranţa turiştilor care au schiat în Poiana Braşov a fost pusă în pericol, după ce cablul de la telecabina Kanzel s-a lăsat aproape până la nivelul pârtiei. Schiorii au oprit şi au ocolit zona, pentru a evita contactul cu cablul. Nu s-au înregistrat victime, informează newsbv.ro.
Martorii au povestit, pentru sursa amintită, că situația a fost extrem de tensionată, însă din fericire nu s-au înregistrat victime. În imaginile filmate de turişti se observă cum cablul aproape atinge pârtia, în timp ce schiorii sunt opriți și încearcă să evite contactul cu acesta, sub privirile îngrijorate ale celor prezenți.
Se pare că acel cablu a fost coborât chiar de cei care administrază instalaţia, pentru că se formase chiciură pe el şi trebuia curăţat pentru a putea fi pus în siguranţă. Totuşi, lucrările nu fuseseră anunţate, iar cablul căzut pe pârtie a fost o surpriză neplăcută pentru turişti.
S-a deschis şi pârtia Sulinar
Primăria Brașov a anunțat că, miercuri, s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară a Masivului Postăvarului, Sulinar, pentru coborârea până în Poiana Brașov, pe lângă Drumul Roșu.
"Odată cu deschiderea acestei pârtii, schiorii vor putea coborî până în Poiană având la dispoziție următoarele variante: Pârtia Doamnei, Zidul Mare, Canalul, pârtia Subteleferic, telegondolă sau După Canal, varianta Bradul, pârtia Bradul, telecabina Capra Neagră; Pârtia Doamnei, Drumul Roșu, breteaua 2 D, Canalul, pârtia Subteleferic, telegondolă sau, După Canal, varianta Bradul, pârtia Bradul, telecabina Capra Neagră și Drumul Roșu, breteaua 2 D, Canalul, pârtia Subteleferic, telegondolă sau după Canal, varianta Bradul, pârtia Bradul, telecabina Capra Neagră”, a anunțat, marți, Primăria Brașov.
Primăria a mai reamintit că și anul acesta toți cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11:00, 13:00 și 14:00.
Cartelele achiziționate în sezonul 2024 - 2025, rămase neconsumate la finalul acestuia, atât cele cu puncte, cât și cele cu ore sau zile, vor putea fi utilizate și în acest sezon.