Un elev din Oradea a furat parola directoarei liceului la care învăţa pentru a-şi modifica unele note în catalogul electronic, dar şi pe ale unor colegi, informează ebihoreanul.ro. Ulterior, după ce s-a descoperit fapta liceanului, acesta a ajuns în faţa instanţei. Tribunalul Bihor a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de adolescent cu procurorii DIICOT Oradea şi a dispus, în cazul acestuia, măsura educativă a supravegherii pentru o perioadă de două luni. El a recurs la acest gest pentru că risca să îşi piardă bursa de merit.
Întreaga poveste a avut loc la Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller" şi, potrivit anchetatorilor, între decembrie 2023 şi iunie 2024, pe când se afla în clasa X-a, adolescentul a accesat ilegal catalogul electronic al şcolii, folosind parola directoarei. În perioada menţionată, elevul, care avea atunci 17 ani, a şters şi a modificat unele note pe care le avea. În plus, el a acţionat la fel şi în cazul unor colegi.
"Au fost comise 54 de acte materiale de accesare ilegală a sistemului informatic şi 51 de acte materiale de alterare a integrităţii datelor informatice", se arată în hotărârea instanţei, conform sursei citate.
Adolescentul era considerat un elev bun la învăţătură, dar obţinuse câteva note mici, iar acestea îl puneau în pericol să piardă bursa de merit. Astfel, el a decis să îşi "ajusteze" singur notele în catalogul electronic.
După un timp, profesorii liceanului au observat "intervențiile" suspecte din catalogul electronic și au anunţat conducerea unităţii de învăţământ, care a decis să reclame cazul la Poliție.
Potrivit anchetatorilor, pe 24 decembrie 2023, adolescentul şi-a şters nota 6 de la un test la limba germană şi a înlocuit-o cu 7. Câteva luni mai târziu, la 16 martie 2024, a revenit în catalog: nota 7 de la matematică a devenit 9, iar 8-ul de la biologie a fost "rotunjit" până la 10. Altă dată, elevul a transformat un 6 la limba română într-un 8, la fizică şi-a crescut nota de la 7 la 8, iar la engleză şi-a trecut direct 10.
Cazul acesta a fost preluat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea unui procuror DIICOT, iar adolescentul a fost cercetat pentru acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice, în formă continuată.