Antena 3 CNN Actualitate CSM: Peste 56% dintre judecători au completat chestionarul privind problemele din justiție. Jumătate dintre aceștia au răspuns anonim

CSM: Peste 56% dintre judecători au completat chestionarul privind problemele din justiție. Jumătate dintre aceștia au răspuns anonim

M.L.
1 minut de citit Publicat la 20:44 22 Dec 2025 Modificat la 20:45 22 Dec 2025
judecator balanta justitie ciocanel judecator
La procesul de consultare au participat 2583 de judecători. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat luni inițierea unei consultări în rândul judecătorilor asupra „problemelor de actualitate din sistemul judiciar”, după dezvăluirile făcute în documentarul Recorder, prin intermediul unui chestionar. Peste 56% dintre judecătorii români au completat chestionarul, iar aproape jumătate dintre aceștia au ales să răspundă anonim.

„Chestionarul a fost adresat tuturor judecătorilor în funcție din toate gradele de jurisdicție și a fost disponibil în perioada 16–21 decembrie 2025, participând la procesul de consultare un număr de 2583 de judecători, ceea ce reprezintă 56,50 % din corpul activ al judecătorilor”, a anunțat CSM într-un comunicat de presă.

1.315 chestionare au fos inițiate anonim.

În plus a arătat CSM, „chestionarul a fost conceput pentru a aborda aspecte intens mediatizate în spaţiul public, respectiv prescripţia răspunderii penale şi înlocuirea judecătorilor din completurile de judecată”.

„În acest context, au fost colectate atât informaţii privind percepţia judecătorilor asupra problemei răspunderii penale, cât şi date referitoare la eventuale experienţe concrete privind înlocuirea judecătorilor din completuri, urmărindu-se verificarea ipotezei existenţei unor astfel de înlocuiri realizate în alte scopuri decât cele care ţin de buna administrare a instanţei”, conform CSM.

55,9% dintre judecători provin de la judecătorii, 24,8% dintre judecători provin de la tribunale, 16,8% provin de la curţi şi 2,5% provin de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni la Cotroceni cu mai mulți magistrați români. Conform Președinției, au fost primite 320 de emailuri, din care cel puțin 135 au provenit de la 250 de magistrați.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close