Stadiul fizic al secţiunii Suplacu de Barcău - Chiribiş, parte a Autostrăzii Transilvania, se apropie de 80% şi sunt şanse ca circulaţia să se deschidă până la finalul anului, a transmis, miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, notează Agerpres.
"Pe şantierele CNAIR se lucrează alert! Astăzi vă prezint stadiul Autostrăzii Transilvania (A3), secţiunea Suplacu de Barcău - Chiribiş. Stadiul fizic al întregii secţiuni se apropie de 80%. Pe cei 26,35 km ai acestei secţiuni, antreprenorul român (Construcţii Erbaşu) este mobilizat cu 610 muncitori şi 268 de utilaje. Stadiul avansat al lucrărilor la structurile critice din acest şantier maximizează şansele de deschidere a circulaţiei pe această secţiune până la finalul anului", a notat Pistol.
Potrivit acestuia, la podul peste lacul de acumulare Suplacu de Barcău (km 6+655), stadiul fizic a ajuns la 97%.
"Se lucrează la vopsirea anticorozivă a elevaţiilor şi suprastructurii. Până la mijlocul lunii iunie se va finaliza aplicarea hidroizolaţiei poliuretanice pe Calea 2.
Viaductul peste Valea Saldabagiului (km 14+386), în lungime de 320 m: stadiul fizic este de 85%. Se lucrează la aplicarea hidroizolaţiei poliuretanice, a primului strat de asfalt şi a parapeţilor direcţionali. Viaductele de la km 16+255 şi km 17+835, cu lungimi de 120 m şi respectiv 200 m: s-au finalizat plăcile de suprabetonare. Urmează să se aştearnă primul strat de asfalt şi să se monteze parapetul direcţional. Stadiile fizice sunt de 90%, respectiv 92%. În plus, antreprenorul a aşternut pe circa 16,2 km primele două straturi de asfalt şi lucrează la aşternerea stratului de uzură", a adăugat el.
Contractul are o valoare de 884 milioane lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul Transport (PT).
"Obiectivul nostru este ca anul acesta să deschidem circulaţia pe încă aproximativ 72 de km din A3, care se vor adăuga celor 132 km din Autostrada Transilvania (A3) pe care se circulă deja. Astfel, la finalul acestui an se va putea circula pe 204 km, din totalul celor aproximativ 269 km dintre Târgu Mureş şi Borş. Menţinem alert ritmul construcţiilor de drumuri de mare viteză. Este şansa dezvoltării economice a României!", a transmis şeful companiei de drumuri.