În părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşti să fie împodobit un pom asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că, în locul globurilor, se agaţă ouă vopsite. La Călăraşi, la slujba de Înviere, credincioşii aduc în coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Cocoşii vestesc miezul nopţii. Datina din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casa lui va fi belşug. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.
În dimineaţa zilei de Paşte, în Banat, copiii se spală pe faţă cu apă proaspătă de la fântână, în care iniţial au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde. În Ţara Moţilor, în noaptea de Paşte se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir unde este păzită de feciori. Dacă nu o păzesc bine, şi este furată, aceştia sunt pedepsiţi, în sensul că a doua zi trebuie să dea un ospăţ din care se înfruptă atât „hoţii”, cât şi „păgubiţii”. Dacă cei încearcă să fure toaca nu reuşesc atunci ei sunt cei care plătesc ospăţul.
Antena 3
Ştiri video recomandate