Semnul „STOP” este unul dintre cele mai cunoscute indicatoare rutiere din lume. Indiferent dacă circuli în Europa, America sau în multe alte țări, îl recunoști instantaneu. Dar puțini șoferi știu că forma semnului STOP cu opt laturi nu a fost aleasă întâmplător. În spatele acestui design se află decenii de studii și decizii luate pentru a crește siguranța în trafic, scrie insureonthespot.com.
Primele indicatoare „STOP” nu semănau deloc cu cele de astăzi
La începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția tot mai multor automobile, drumurile din Statele Unite deveniseră haotice. În multe intersecții nu existau reguli clare de circulație, iar accidentele erau frecvente.
Primul indicator oficial „STOP” a fost instalat în 1915, în Detroit. Era un simplu panou pătrat, alb, pe care cuvântul „STOP” era scris cu litere negre. Pe măsură ce numărul mașinilor a crescut, astfel de indicatoare au început să apară și în alte orașe, însă nu existau standarde. Unele erau pătrate, altele dreptunghiulare, iar dimensiunile și culorile erau diferite de la un stat la altul.
Specialiștii și autoritățile și-au dat seama rapid că lipsa unei forme unice putea crea confuzie, astfel că au început să caute o soluție universală.
De ce a fost ales octogonul
În 1923, o asociație a departamentelor de drumuri din mai multe state americane a propus ca toate indicatoarele „STOP” să aibă formă octogonală. Recomandarea a devenit standard național în anul următor.
Motivul era simplu: niciun alt indicator rutier nu avea această formă. Astfel, șoferii îl puteau identifica imediat, chiar și de la distanță sau în condiții de vizibilitate redusă.
Mai mult, forma cu opt laturi permite recunoașterea indicatorului chiar și din spate. Dacă un șofer vede spatele unui semn octogonal pe drumul perpendicular, știe imediat că traficul din direcția respectivă este obligat să oprească. Acest detaliu contribuie și astăzi la o mai bună anticipare a situațiilor din intersecții.
La începutul anilor 1920, inginerii rutieri atribuiau fiecărei forme un anumit nivel de avertizare. Semnele circulare erau rezervate trecerilor la nivel cu calea ferată, considerate cele mai periculoase, iar octogonul era asociat obligației de oprire completă. Forma neobișnuită îl făcea imposibil de confundat cu alte indicatoare.
De ce semnul „STOP” nu a fost mereu roșu
Contrar percepției generale, primele indicatoare „STOP” nu aveau culoarea roșie.
În anii 1920 și 1930, acestea erau galbene, cu inscripții negre. Galbenul era ales deoarece oferea o vizibilitate foarte bună, iar tehnologia vremii nu permitea realizarea unei vopsele roșii suficient de rezistente și reflectorizante.
Abia în 1954, odată cu apariția noilor materiale reflectorizante, autoritățile americane au decis ca toate indicatoarele „STOP” să devină roșii, cu litere albe. Alegerea a fost firească, deoarece culoarea roșie era deja asociată cu oprirea prin intermediul semafoarelor și al luminilor de frână.
Cum a devenit un simbol recunoscut în întreaga lume
Până în anii 1960, modelul actual al indicatorului „STOP” era deja folosit în toate Statele Unite.
În 1968, Convenția de la Viena privind semnele și semnalele rutiere a recomandat adoptarea indicatorului octogonal roșu ca standard internațional. Astăzi, majoritatea statelor folosesc aceeași formă, ceea ce îi ajută pe șoferi să recunoască instantaneu obligația de oprire, indiferent de țara în care conduc.
Există totuși câteva excepții. De exemplu, Japonia utilizează un indicator triunghiular pentru oprire, însă în cele mai multe țări din Europa, America și alte regiuni ale lumii semnul octogonal roșu este regula.
Forma este uneori mai importantă decât textul
Eficiența indicatorului nu se datorează doar culorii sau cuvântului „STOP”. Specialiștii în siguranță rutieră spun că forma joacă un rol esențial.
Chiar dacă indicatorul este acoperit parțial de zăpadă, vegetație sau murdărie, șoferii îl pot identifica după conturul său unic. În plus, persoanele care nu pot citi rapid textul sau șoferii aflați la mare distanță pot înțelege imediat mesajul transmis doar din forma semnului.
