Industria grea din România prinde din nou viață. La Craiova, o fabrică ajunsă cândva în pragul falimentului este astăzi parte dintr-un proiect strategic pentru apărare. După investiții de zeci de milioane de euro, liniile de producție sunt din nou în funcțiune, comenzile au revenit şi angajările continuă. Transformarea a fost posibilă datorită unui investitor privat, iar acum compania joacă un rol important în industria de apărare.
Transformarea fabricii din Craiova, cu datorii uriașe, a început în urmă cu doar câțiva ani. Unitatea industrială pierdea contracte importante și acumulase datorii de peste 25 de milioane de euro. Momentul decisiv a venit în 2024, când au apărut parteneri care au susținut financiar redresarea și relansarea activității. Cea mai mare presiune venea din creditele acumulate care blocau dezvoltarea companiei.
„Am plecat de aici în 90 și în 2002 am revenit. În 2024 am găsit colaborator cu care să mergem mai departe ca să dezvoltăm această firmă. Cea mai mare datorie pe care am avut-o a fost o linie de credit la bancă, care era de 30 de milioane de lei, practic 5 milioane de euro”, spune Constantin Popeci, fondatorul fabricii de echipamente industriale.
Astfel, datoriile au fost reduse, iar comenzile, deblocate. Creșterea este acum vizibilă. Producția și cifra de afaceri au urcat spectaculos.
„Astăzi, vreau să spun că avem comenzi pentru tot anul și perspectiva este foarte bună, chiar foarte, foarte bună. Producția a crescut cu 30%”, a mai spus Popeci.
„SKB Grup a decis achiziționarea Popeci Utilaj Greu în 2024. Am reușit prin eforturi proprii să credităm firma și să îmbunătățim acea situație financiară, să creștem numărul de angajați până la 300 astăzi, să reducem din datorii și să deblocăm comenzile existente. Ne bucură faptul că avem o creștere de 30% a numărului de angajați”, a completat Andrei Scobioală, acționarul firmei.
Fabrica produce acum echipamente pentru industria de apărare, inclusiv sisteme de protecție balistică și componente pentru armament. Modelul de redresare aplicat la Craiova este prezent și în alte unități industriale din țară. Un alt proiect major vizează producția a aproximativ 800 de transportoare blindate COBRA 2 pentru Armata Română, la Mediaş.
„Observăm mult interes, cumva similar cu experiența noastră anterioară din Automecanica de a tehnologiza acea companie prin aport de know-how de la partener extern. Cel mai important client al nostru a validat un caiet de comenzi pentru 2027 care va permite dublarea cifrei de afaceri”, a mai spus Scobioală.
Investițiile nu aduc doar tehnologie și locuri de muncă, ci repoziționează România pe harta industriei grele și de apărare.