Antena 3 CNN Economic Transporturi Spirit Airlines a dat faliment, șeful Ryanair avertizează că urmează și alte companii. Ce drepturi ai ca pasager

Spirit Airlines a dat faliment, șeful Ryanair avertizează că urmează și alte companii. Ce drepturi ai ca pasager

A.N.
2 minute de citit Publicat la 17:35 04 Mai 2026 Modificat la 17:35 04 Mai 2026
spirit airlines getty
sursa foto: Getty

Când o companie aeriană dă faliment, nu mai există cine să te reprogrameze sau să-ți returneze banii. E exact ce se întâmplă acum cu Spirit Airlines, care și-a încetat operațiunile în weekend. Iar fenomenul s-ar putea extinde și în Europa, avertizează șeful Ryanair, scrie Euronews.

Spirit Airlines și-a încetat operațiunile în weekend, iar șeful Ryanair, Michael O'Leary, avertizează că două sau trei companii aeriene europene ar putea da faliment până în iarna aceasta. În acest context, mulți călători sunt, pe bună dreptate, îngrijorați înainte de a mai rezerva un zbor.

În mod normal, o companie aeriană este obligată să îți returneze banii sau să te redirecționeze pe un alt zbor în cazul unei anulări. Când însă compania intră în faliment, ea încetează să mai existe – și nu mai are cine să facă asta pentru tine.

Vestea bună, în cazul Spirit Airlines, este că pasagerii au fost anunțați că rambursările pentru zborurile viitoare se vor face automat. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa.

De exemplu, când compania islandeză low-cost WOW Air și-a încetat operațiunile în 2019, pasagerii au fost sfătuiți să încerce mai întâi să-și recupereze banii prin compania de carduri de credit sau prin asigurarea de călătorie.

Iată ce opțiuni ai dacă o companie aeriană la care ai rezervat un zbor dă faliment.

Returnarea banilor prin cardul de credit (chargeback)

Dacă ai plătit biletele cu cardul de credit, ar trebui să poți solicita un chargeback – o procedură prin care banca îți returnează banii pe motiv că furnizorul, în cazul acesta compania aeriană, nu a livrat serviciul pentru care ai plătit.

În general, această opțiune nu funcționează și pentru plățile făcute cu cardul de debit, dar regulile variază de la țară la țară. Un raport al Comisiei Europene din 2020 privind procedura de chargeback în UE arată, de exemplu, că în Danemarca și Portugalia consumatorii pot depune o cerere de rambursare și pe cardul de debit.

Asigurarea de călătorie

Dacă ai o asigurare de călătorie, merită să verifici dacă polița ta include o clauză pentru „falimentul companiei aeriene” sau „insolvența furnizorului de servicii”. Această acoperire nu este inclusă de obicei în mod standard, dar poate fi adăugată suplimentar.

Dacă o ai, asigurarea poate acoperi costul unui bilet nou, precum și cel al biletului pe care nu l-ai mai putut folosi – însă condițiile diferă de la un asigurator la altul. Unele carduri de credit includ și asigurare de călătorie, dar din nou, trebuie verificată fiecare poliță în parte.

Tariful care te poate salva

Un bilet de avion cumpărat în ultimul moment poate costa enorm, dar dacă compania ta aeriană dă faliment în timp ce te afli deja într-o călătorie, este posibil să poți rezerva un zbor la tarif redus – un „rescue fare” – la o altă companie.

De exemplu, JetBlue oferă tarife de salvare de 99 de dolari pentru un zbor într-o singură direcție pasagerilor Spirit Airlines, până miercuri, 6 mai. Delta a anunțat, pe 2 mai, că va oferi tarife reduse în următoarele cinci zile. Alte companii care oferă tarife de salvare sunt United Airlines și Southwest Airlines.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close