Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine De ce să îți bagi blugii la congelator? Trucuri incredibile prin care îți păstrezi hainele impecabile mult timp 

De ce să îți bagi blugii la congelator? Trucuri incredibile prin care îți păstrezi hainele impecabile mult timp 

Ela Crăciun
3 minute de citit Publicat la 12:35 03 Mai 2026 Modificat la 13:18 03 Mai 2026
blugi
Metode incredibile prin care îți păstrezi hainele impecabile mult timp FOTO: Getty Images

Hainele de calitate sunt distruse uneori de la prima spălare. Fără să știm, mașina de spălat este adesea cel mai mare inamic al garderobei noastre. Stilista Adina Buzatu are trucuri uluitoare care ne salvează bugetul. Ea ne spune de ce blugii preferați ar trebui să stea în congelator, cum scăpăm de călcatul cămășilor folosind doar aburul din baie și ce ne salvează garderoba.

Aburul sterilizează și protejează hainele

„Cel mai bine, nu aplicați tratament chimice decât atunci când este imperios necesar. În afară de asta, aburul sterilizează extraordinar. Gândiți-vă că aburul este la 100 și ceva de grade... Deci practic, în momentul în care folosești un aparat special de aburit în interiorul sacoului, al paltonului și apoi foarte bine și la exterior, agăți haina pe umeraș și o lași acolo și va fi impecabilă”, spune Adina Buzatu.

Stilista spune că aburul este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de a îngriji hainele fără să le deteriorăm.

„Vă învăț o șmecherie. Ajungi undeva cu bagajul la tine. Ai hainele care au stat presate în bagaj. Le scoți, le agăți în baie, faci un duș cu multă apă caldă, se va face abur în baie, ele se vor întinde, se vor așeza, apoi le scoți, le așezi în cameră să se usuce și apoi sunt perfecte”, a mai spus ea. 

Adina Buzatu este de părere că, de multe ori, fierul de călcat poate fi cel care ne strică hainele. Temperatura prea mare, presiunea aplicată greșit sau simplul fapt că îl ținem prea mult pe material poate să ardă fibra, să diminueze luciul sau chiar forma țesăturii.

De ce se țin blugii la congelator

„Jeanșii se decolorează foarte repede. Dacă au fost doar ușor purtați și nu s-a întâmplat nimic cu ei, aplicați un abur peste tot, îi împachetați, îi băgați în congelator și îi lăsați până a doua zi. Atenție când îi scoateți, nu trageți de ei, pentru că ei vor fi congelați și se poate rupe fibra. Îi lăsați să se usuce, practic să se dezghețe pe un prosop și apoi vor fi impecabil”, explică Adina Buzatu.

Spălare cu apa cât mai rece

Când vine vorba de cămăși, alegerea unor materiale naturale face toată diferența. Dar la fel de importantă este și întreținerea. Aceste materiale au nevoie de spălare delicată, la temperaturi cât mai joase, ideal cu apă rece, pentru a-și păstra forma și calitatea.

„Mai mult decât atât, detergenții care scot pete și care sunt foarte promovați, deteriorează și tratamentele și calitatea țesăturii respective. Pentru manșete și  gulere sunt spray-urile speciale care scot petele sau curăță foarte bine și în rest înmuiați într-o apă cu un detergent ușor”, explică stilista.

După spălare, nu lăsați niciodată hainele în mașina de spălat. Trebuie scoase imediat, scuturate ușor și întinse pe umeraș sau pe o suprafață plată, dacă sunt din țesături sensibile.

„Niciodată tricourile de bumbac nu vor intra în mașină la temperatură mare. Apă rece, cea mai joasă temperatură pe care o are mașina de spălat, asta dacă nu doriți să faceți ce fac eu, eu le spăl în lighean. E suficient să pui un detergent ușor, să le pui în apa respectivă rece, să simți rece pe mână. Acolo le clătești un pic în apa aia cu detergent, apoi le clătești. Dar nu le băgați la mașină la temperatura mare. Nu le stoarceți, pentru că stoarse tricourile se vor lăbărța, își vor schimba forma. Un bumbac de calitate va face asta”, explică Adina Buzatu cum se îngrijesc cel mai bine tricoulrile.

Ea recomandă ca hainele să fie întoarse pe dos înainte de spălare, pentru că astfel se protejează culoarea, imprimeurile și materialul.

„Când pătați un produs vestimentar, aveți grijă să-l curățați foarte repede. Adică primul lucru dacă e vorba de o pată care conține ulei, folosiți sare, repede. Întindeți bine sare acolo... Asta în primul rând. Și în al 2-lea rând, încercați să curățați pata în ziua respectivă sau maxim a 2-a zi”, a mai spus stilista.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close