Zeci de construcții atârnă, în continuare, periculos deasupra marginii prăpastiei care s-a format după o alunecare de teren devastatoare în Niscemi. Clădiri istorice sunt în pericol să fie distruse. Este furie și disperare în orașul sicilian: 1.600 de persoane și-au pierdut locuințele, cel mai probabil, pentru totdeauna. Iar nenorocirea din Niscemi s-ar putea repede oricând în zecile de zone fragile în care s-a construit nesăbuit în ultimele decenii, avertizează geologii. Din 100 de case noi construite în Italia, 15 nu au autorizație, mai spun experții, relatează The Guardian.
Timp de mai multe zile, cei 25.000 de locuitori ai orașului sicilian Niscemi au trăit la marginea unei prăpastii de 25 de metri. Pe 25 ianuarie, după ploi torențiale aduse de ciclonul Harry, o alunecare de teren devastatoare a smuls o întreagă pantă a orașului, creând o prăpastie lungă de patru kilometri. Drumuri s-au prăbușit, mașini au fost înghițite, iar porțiuni întregi din țesutul urban au căzut în valea de dedesubt.
› Vezi galeria foto ‹
Zeci de case atârnă periculos deasupra marginii alunecării de teren, în timp ce vehicule și fragmente de carosabil continuă să cedeze, oră de oră, sub presiunea solului instabil.
„S-a terminat, am pierdut totul”
Autoritățile au evacuat până acum peste 1.600 de persoane. Secțiuni întregi din centrul istoric sunt în pericol, inclusiv biserici din secolul al XVII-lea care ar putea aluneca la vale în orice moment.
„Totul s-a întâmplat în câteva momente”, își amintește Salvatrice Disca, 70 de ani. Ea locuia într-una dintre casele aflate acum în zona roșie desemnată de autorități ca fiind în pericol de prăbușire. „Curentul s-a întrerupt, iar câteva minute mai târziu poliția a bătut la ușă. Ne-au spus să plecăm imediat, să abandonăm totul și să luăm doar strictul necesar – câteva pături și medicamentele. Timp de o săptămână nici măcar nu am putut să ne spălăm sau să ne schimbăm hainele.”
Majoritatea celor evacuați stau la rude, în timp ce cei mai în vârstă au fost mutați în centre de îngrijire. Alții au fost cazați temporar în pensiuni. În afara zonei roșii, pompierii au instalat un cort unde locuitorii așteaptă să fie însoțiți de echipele de salvare pentru a recupera obiecte de valoare, fotografii și tablouri pe care nu au reușit să le ia când au fugit din case.
Autorizați de echipele de salvare, jurnaliștii de la Guardian au intrat într-o misiune în interiorul zonei roșii, însoțind pompierii. Printre clădirile destinate abandonului permanent se numără o pizzerie cunoscută, A Barunissa. Proprietara ei, Benedetta Ragusa, 41 de ani, a avut doar câteva minute la dispoziție pentru a salva utilaje și mobilier.
Alunecarea de teren avansează. Săptămâna trecută, o clădire rezidențială cu trei etaje s-a desprins de la marginea prăpastiei și s-a prăbușit pe panta abruptă a alunecării de teren, după ce a stat în echilibru instabil timp de șase zile.
„Golim totul”, a spus Ragusa. „S-a terminat, am pierdut totul.”
O liniște apăsătoare s-a așternut peste oraș, genul de liniște care apare chiar înainte de catastrofă: străzile s-au golit, iar peisajul urban s-a transformat într-un oraș-fantomă în urma alunecării de teren.
Așezată pe marginea torentului de noroi, Biblioteca Marsiano, o bibliotecă publică, atârnă deasupra golului. Subsolul ei adăpostește peste 4.000 de cărți rare și valoroase din punct de vedere istoric. Scriitori au cerut autorităților să recupereze colecția, inclusiv ediții rare de dinainte de 1830 despre istoria Siciliei, dar biblioteca se află în „zona neagră”, interzisă chiar și pompierilor, lăsând soarta cărților, la fel ca pe cea a sutelor de locuitori, incertă.
„Oamenii sunt traumatizați”, a spus Davide Cascio, 38 de ani, voluntar la organizația Outside, care oferă sprijin evacuaților. „Pentru mulți, nu era doar o casă: între acei pereți era întreaga lor viață, amintirile lor. Există un amestec de furie și disperare, pentru că știu că acest dezastru ar fi putut fi prevenit.”
Aceeași zonă a orașului se prăbușise deja în 1790, când o alunecare de teren i-a forțat pe oameni să fugă din cartierul Sante Croci. Mai mult de două secole mai târziu, în octombrie 1997, terenul a cedat din nou, declanșând evacuări în masă. În ciuda acestei istorii, multe clădiri din zonă au fost ridicate decenii mai târziu, începând din anii 1950 și 1960, alături de case din secolul al XVII-lea.
„Familia mea a locuit în acea casă timp de trei generații”, a spus Sofia Salvo, 61 de ani, învățătoare care nu s-a mai putut întoarce acasă de la alunecarea de teren. „Am renovat-o pentru anii de mei de pensie, după ce bunicul și tatăl meu au construit-o legal. Acum a dispărut și mă întreb mereu de ce autoritățile au permis construcția într-o zonă de risc. Cineva trebuie să răspundă.”
Decenii de urbanism nesăbuit
Parchetul din Gela, la câțiva kilometri de Niscemi, a deschis o anchetă privind neglijența în producerea dezastrului.
„Examinăm un volum substanțial de materiale, inclusiv imagini furnizate de Agenția Spațială Italiană”, a spus Salvatore Vella, procurorul-șef din Gela. „Vor urma audieri de martori. Un lucru este sigur: nimeni nu va scăpa de verificări.”
Ce s-a întâmplat în Niscemi este departe de a fi un caz izolat. Potrivit geologilor și experților de mediu, este rezultatul a zeci de ani de politici nesăbuite de construcție și urbanism, care, de la Al Doilea Război Mondial încoace, au ignorat în mare măsură vulnerabilitatea hidrogeologică acută a țării.
Italia a construit sute de cartiere noi și mii de locuințe în zone fragile: de-a lungul albiilor râurilor, pe pante instabile, lângă stânci și în zone expuse alunecărilor de teren, inundațiilor și riscului seismic. Pe scurt, în locuri unde oamenii nu ar fi trebuit niciodată încurajați să locuiască.
Potrivit unui raport al agenției naționale de statistică Istat, publicat în noiembrie anul trecut, pentru fiecare 100 de locuințe noi construite în Italia, 15 nu au autorizațiile necesare – într-o țară care, potrivit asociației de mediu Legambiente, a înregistrat aproximativ 17.000 de alunecări majore de teren în peste 14.000 de locații în puțin peste un secol, soldate cu aproape 6.000 de morți.
În 1998, una dintre cele mai mortale alunecări de teren din Italia a lovit orașul Sarno din regiunea sudică Campania. După zile de ploi abundente, versanți întregi s-au prăbușit, ucigând 160 de oameni. Investigațiile ulterioare au arătat că multe locuințe fuseseră construite ilegal pe pante instabile.
„În ultimii 70 de ani, o serie de decizii proaste a amplificat pagubele”, a spus Christian Mulder, profesor de ecologie și urgență climatică la Universitatea din Catania, Sicilia. „Banii din programul european de redresare, primiți după Al Doilea Război Mondial, au fost cheltuiți prost în Italia, alimentând un model nesăbuit de urbanizare care a ignorat riscul de mediu.”
Între 1948 și 1952, Italia a primit aproximativ 1,5 miliarde de dolari ajutor prin programul cunoscut ca Planul Marshall. Acele fonduri au alimentat urbanizarea rapidă într-o țară cu planificare slabă și clientelism răspândit, mai ales în sud. Rezultatul a fost un dezastru, acum făcut ireversibil de accelerarea crizei climatice.
„Acestea nu sunt ploi liniștitoare, ci averse violente, care varsă cantitatea de apă a unui an în câteva ore și declanșează alunecări de teren”, a avertizat Mulder. „Cu Mediterana printre cei mai călduroși ani înregistrați în 2025, mările mai calde intensifică atmosfera și alimentează fenomene extreme precum ciclonul Harry, care a lovit Niscemi și restul insulei.”
Forța distructivă a lui Harry, cu vânturi ce au depășit 96 de km/h și mări cu valuri de până la 15 metri, a lăsat o dâră lungă de devastare în Sicilia, distrugând porturi, avariind case, rupând drumuri și provocând pierderi estimate la 2 miliarde de euro.
Legambiente a declarat că numai în 2025 insula a fost lovită de 45 de fenomene meteorologice extreme, fiecare afectând grav infrastructura publică și privată.
În Niscemi, o altă parte a orașului a cedat. Orașul se află pe o bază fragilă de argilă, iar din nou terenul a alunecat la vale. Un cuplu în vârstă, care timp de 10 zile a așteptat permisiunea de a recupera câteva haine lăsate în urmă, a fost întors din drum de pompieri. Era prea periculos, li s-a spus, să intre pe aleile deja marcate pentru prăbușire.
Au ieșit din zona roșie cu capetele plecate. Una dintre ei a dat din cap, ca și cum încă negocia cu realitatea. Lacrimile au venit, în tăcere. Știau că vor trebui să mai aștepte înainte de a se întoarce acasă. Și știau, mai dureros încă, că s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată.
Ştiri video recomandate
