Antena 3 CNN Externe Mapamond „Avionul viitorului” pentru pasageri: Horizon Evo, un colos al aerului, cu „etaj”, promite 600 de locuri și autonomie de peste 6.000 km

„Avionul viitorului” pentru pasageri: Horizon Evo, un colos al aerului, cu „etaj”, promite 600 de locuri și autonomie de peste 6.000 km

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 23:42 12 Feb 2026 Modificat la 23:42 12 Feb 2026
avionul viitorului pasageri natilus horizon evo
Compania americană Natilus a prezentat avionul viitorului pentru pasageri. Sursa foto: Hepta/ Natilus

Un nou avion de pasageri cu două punți, bazat pe un design aerodinamic inovator de tip „blended wing body” (BWB), ar putea intra în serviciu comercial la începutul anilor 2030. Proiectat de compania americană Natilus, modelul Horizon Evo promite să transporte până la 600 de pasageri și să reducă semnificativ consumul de combustibil și costurile operaționale.

Aeronavă cu aripă integrată în fuselaj, Horizon Evo îmbină corpul și aripile într-o singură structură portantă, ceea ce îi oferă o eficiență aerodinamică superioară avioanelor tradiționale. Potrivit companiei, noul design poate reduce consumul de combustibil cu până la 30%, emisiile poluante și rezistența la înaintare, asigurând în același timp o operare mai silențioasă, o capacitate de marfă mai mare și un spațiu interior mai generos, potrivit Aerospace Global News.

Inițial conceput ca un avion cu o singură punte, Horizon Evo a fost redesenat într-o configurație cu două niveluri în urma consultărilor cu Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) și cu operatorii aerieni parteneri.

Puntea superioară este destinată pasagerilor, iar cea inferioară transportului de marfă, putând acomoda containere standard de cargo.

Avionul va putea zbura cu o viteză de croazieră de până la 960 km/h, la o altitudine de 35.000 de picioare (n.r. 10.670 metri), având o autonomie de aproximativ 6.480 km (3.500 mile nautice). Anvergura aripilor este de 36 de metri, iar lungimea totală a aeronavei este de 33,5 metri.

Rival pentru Boeing 737 MAX și Airbus A320

Natilus își propune ca Horizon Evo să concureze direct cu modele consacrate precum Boeing 737 MAX și Airbus A320.

Reprezentanții companiei descriu noua configurație drept un „moment critic” în dezvoltarea proiectului, susținând că aceasta îmbunătățește siguranța, experiența pasagerilor și eficiența operațională.

„Există un entuziasm real în jurul noii noastre platforme. Modelul cu două punți oferă beneficii superioare din perspectiva economiei de combustibil și răspunde unor probleme reale din aviația actuală, legate de siguranță, experiența pasagerilor și deficitul de aeronave”, a declarat Aleksey Matyushev, cofondator și CEO al Natilus.

Cabina de pe puntea superioară va avea o înălțime de aproximativ 2,1 metri și o lățime de aproape 8 metri, cu o configurație a scaunelor 3-3-3-3 la clasa economică și mai multe culoare de trecere. Compania promite spații suplimentare pentru bagajele de mână și mai multe ferestre, în urma solicitărilor venite din partea companiilor aeriene și pasagerilor. 

De asemenea, designul îmbunătățește accesul către ieșirile de urgență și timpii de îmbarcare/debarcare.

Comenzi de miliarde de dolari și susținere din industrie

Natilus susține că are deja peste 570 de precomenzi pentru Horizon Evo, în valoare totală de aproximativ 25 de miliarde de dolari. Printre companiile interesate se numără operatorul indian SpiceJet, care a anunțat la finalul anului 2025 intenția de a achiziționa 100 de aeronave și colaborează în prezent cu producătorul pentru certificarea în India.

Avionul va fi echipat cu motoare Pratt & Whitney 1500G sau CFM Leap și va putea utiliza atât combustibil convențional Jet A, cât și combustibil sustenabil pentru aviație (SAF). Potrivit Natilus, noul model ar putea reduce costurile operaționale cu până la 50% și crește capacitatea de încărcare cu 40%.

Compania a anunțat recent că a atras 28 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare Serie A, fonduri care vor fi utilizate pentru finalizarea prototipului la scară reală al aeronavei cargo regionale Kona, bazată pe aceeași filozofie BWB.

Kona, proiectată pentru transportul a până la 4,3 tone de marfă pe rute scurte, reprezintă un pas intermediar în dezvoltarea Horizon Evo.

În contextul în care flota globală de avioane comerciale este estimată să se dubleze în următorii 20 de ani, iar cererea pentru aeronave noi depășește capacitatea actuală de producție, Natilus mizează pe o fereastră de oportunitate pentru a sparge duopolul tradițional Boeing-Airbus.

Dacă promisiunile privind eficiența și costurile se vor confirma în exploatarea comercială, Horizon Evo ar putea deveni unul dintre cele mai ambițioase proiecte din noua generație de aeronave cu aripă integrată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close