Moartea misterioasă a unei tinere de 19 ani, pe o plajă din Australia, readuce în centrul atenției o insulă de o frumusețe extraordinară, dar unde trăiesc, într-o aparentă armonie cu omul, niște animale deosebit de periculoase. Dingo, câini sălbatici australieni, circulă liber pe K’gari, o insulă al cărei nume, în limba locală, înseamnă „paradis”. De o importanță culturală inestimabilă pentru populația nativă, animalele sunt acum în pericol. Dacă se dovedește că tânăra a fost omorâtă de dingo, autoritățile pregătesc o eutanasiere în masă, relatează CNN.
În dimineața zilei de 19 ianuarie, Piper James, o turistă din canada, s-a îndreptat spre o plajă din K’gari, un parc național renumit pentru frumusețea sa naturală, situat în largul coastei estice a Australiei, pentru o baie de dimineață. Două ore mai târziu era moartă. Trupul ei a fost descoperit înconjurat de dingo.
O moarte misterioasă
Nu este încă clar ce a cauzat moartea tinerei cu spirit aventuros, care lucrase timp de câteva săptămâni pe insula inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, împlinindu-și un vis mai vechi de a vizita Australia.
Rezultatele preliminare ale autopsiei indică dovezi de înec, dar și mușcături de dingo produse atât înainte, cât și după deces. „Urmele de mușcături de dingo produse înainte de moarte nu sunt de natură să fi cauzat un deces imediat”, a transmis într-un comunicat Curtea Coronerilor din Queensland.
„Desigur, cu toții vrem să credem că a fost vorba despre înec, ste îngrozitor, dar poate puțin mai liniștitor decât alternativa”, a spus tatăl ei îndurerat, Todd James.
Testele patologice necesare pentru stabilirea exactă a cauzei morții lui Piper ar putea dura câteva săptămâni, însă dacă se va constata că dingo au avut un rol semnificativ, ar fi doar al treilea atac mortal al dingo în Australia în aproape 50 de ani și primul care implică un adult.
În 1980, un dingo a devenit notoriu după ce a smuls bebelușul Azaria Chamberlain din cortul părinților săi, în Teritoriul de Nord. La acea vreme, nimeni nu credea că un dingo ar putea lua un copil, iar mama fetiței, Lindy Chamberlain, a fost condamnată pentru crimă, în ciuda faptului că și-a susținut nevinovăția. Ea a fost exonerată ani mai târziu, după apariția unor noi dovezi care i-au confirmat povestea, cazul inspirând ulterior un film de tribunal cu Meryl Streep în rol principal.
Al doilea deces a avut loc în 2001, când Clinton Gage, în vârstă de 9 ani, a fost atacat mortal pe K’gari de doi dingo, care l-au atacat și pe fratele său mai mic.
„Atunci am început să vedem garduri ridicate în jurul localităților și resorturilor”, a declarat George Seymour, primarul regiunii Fraser Coast, care include K’gari.
În zilele care au urmat, peste 30 de dingo de pe insulă au fost „eutanasiați în mod uman”, o decizie care a stârnit un val de indignare publică.
Posibilitatea unui al treilea deces a neliniștit o parte a comunității. Nu pentru că riscul ar fi perceput ca fiind diferit, acesta fiind bine cunoscut, ci din teama că s-ar putea relansa apelurile pentru o nouă eutanasiere în masă.
Duminică, guvernul statului a anunțat că dingo „implicați în incident” vor fi îndepărtați și „eutanasiați în mod uman”, fără a preciza câți vor fi uciși.
Rangerii au observat în această săptămână un comportament agresiv al haitei, care reprezenta un „risc inacceptabil pentru siguranța publică”, se mai arată în comunicat.
James a spus că fiica sa nu ar fi susținut o astfel de măsură. „Piper nu și-ar fi dorit asta… și ar fi devastată să fie în vreun fel parte a unei astfel de decizii”, a spus el.
Vizitatorii insulei K’gari sunt avertizați cu privire la riscuri, însă James spune că tinerii străini care lucrează pe insulă, precum fiica sa, au nevoie de reguli mai stricte. Piper le spusese părinților că dingo i se păreau „drăguți”.
„Arată ca și câinele ei de acasă”, a spus James. „I-am spus: 'Nu îi atingi. Nu ai voie să îi atingi'. Iar ea a răspuns: 'Știu'.”
Turiștii, avertizați să nu hrănească câinii dingo
Aproximativ jumătate de milion de oameni vizitează anual K’gari pentru plajele sale cu nisip alb, lacurile albastre strălucitoare și fauna sălbatică, inclusiv dingo, sau wongari, așa cum sunt numiți în limba aborigenă locală.
Până la 200 de dingo cutreieră insula și, deși seamănă cu rudele lor de pe continent, izolarea față de câinii domestici și sălbăticiți înseamnă că au unele dintre cele mai pure linii genetice de dingo. În Australia, conservarea lor este considerată o problemă de „importanță națională”.
Sunt protejați și periculoși. Vizitatorii sunt avertizați să păstreze o distanță de cel puțin 20 de metri față de animale, să circule în grup și să-și țină copiii aproape. Sunt puse la dispoziție „bețe anti-dingo” pentru a alunga animalele care se apropie prea mult.
„Dingo văd oamenii ca pe o sursă de hrană. Aceasta este problema, nu oamenii în sine”, a explicat Ben Allen, biolog specializat în faună sălbatică, care lucrează pentru Ecosure, o firmă de consultanță de mediu ce a realizat ultima evaluare majoră a dingo de pe K’gari în 2012.
„Aici se vorbește, în glumă, despre «sindromul pescărușului»: dacă îi dai unui pescăruș un cartof prăjit, va vrea tot hamburgerul”, a spus Allen. „Numai că acești «pescăruși» au patru picioare și dinți, așa că nu e bine să-i hrănești, pentru că atunci când vin după hamburger, apar problemele.”
Sursa foto: karenfoleyphotography/iStock Editorial/Getty Images via CNN Newsource
Turiștii sunt îndemnați să își închidă mâncarea și gunoiul, iar pescarii să îngroape orice momeală care ar putea atrage animalele. Amenzi mari sunt aplicate celor care îi hrănesc sau le încurajează prezența. Ghidurile de informare avertizează vizitatorii să nu alerge, deoarece dingo vor porni în urmărire.
„În trecut, le spuneam oamenilor că, dacă sunt urmăriți pe plajă, ar trebui să intre în apă”, a spus primarul Seymour.
Însă acest sfat a fost schimbat după atacuri recente, inclusiv două în 2023, când un băiat de 10 ani a fost tras sub apă de un dingo, până când sora sa a intervenit, și când o femeie a fost atacată deși a fugit în valuri pentru a scăpa de patru dingo. Ea a fost scoasă din apă de doi bărbați și tratată pentru răni grave la picioare și brațe.
„Spun de câțiva ani că există riscul unui deces”, a afirmat Seymour.
Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat lui Piper
În dimineața morții sale, Piper James a mers singură să înoate pe plaja de lângă epava ruginită a navei Maheno, un reper local adus la țărm de un ciclon în urmă cu aproape 100 de ani. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat apoi.
„Nu știm dacă a intrat efectiv în apă”, a spus tatăl ei. „Dacă a intrat, există o mare probabilitate să se fi înecat. Era o înotătoare bună… Dar și înotătorii buni sunt luați de ape.”
Sursa foto: Deano968/iStockphoto/Getty Images via CNN Newsource
Înotul nu este recomandat pe plajele nesupravegheate ale insulei, iar curenții oceanici puternici sunt considerați periculoși, în special de-a lungul coastei estice. Potrivit unui localnic, vânturile puternice de luni au ridicat valuri de până la 2,5 metri.
Este posibil ca tânăra să fi avut probleme în apă înainte ca dingo să intre în scenariu.
Tatăl său știe că Piper nu luase cu ea un băț anti-dingo pentru că nu a crezut că va avea nevoie. „Piper nu ar fi trebuit să meargă. A fost decizia ei. Aș fi vrut să fi luat un băț sau să nu fi mers deloc. Nu ar fi trebuit să fie singură — asta este concluzia.”
James a spus că fiica sa iubea Byron Bay și Bondi Beach, dar K’gari era „un nivel complet diferit de experiență”.
Scott Bell, secretarul Asociației Comunității Happy Valley de pe K’gari, care vizitează insula de prin anii ’60, înțelege perfect atracția ei.
„Este un loc magic”, a spus el. „Este o zonă sălbatică. Iar într-un astfel de mediu există multe pericole — fie că vorbim de rechini, șerpi, păianjeni sau dingo.”
Bell a spus că experiența l-a învățat să înfrunte dingo. „Stai drept, ei văd un animal mare și, de obicei, fug.” Copiii sunt deosebit de vulnerabili din cauza staturii mici și a reacției naturale de a fugi când se sperie.
„Copiii tind să alerge… probabil cel mai rău lucru pe care îl poți face. Să întorci spatele și să fugi de un prădător, fie el leu, tigru sau urs, înseamnă că urmează să ai mari probleme.”
Bell a spus că, până când cauza morții lui James va fi confirmată, este prea devreme pentru a decide ce măsuri trebuie luate. Rangerii muncesc intens pentru a gestiona riscurile, însă atâta timp cât oamenii și dingo împart insula, riscul nu va dispărea complet.
Custozii tradiționali ai pământului, poporul Butchulla, au o legătură culturală profundă cu dingo de pe insulă, veche de mii de ani. Ei cer de mult timp limitarea numărului de vizitatori, în special în sezonul de reproducere al dingo, din martie până în mai, pentru a reduce riscurile.
„Toată lumea ar trebui să se bucure de K’gari, dar trebuie să vină atunci când nu este sezonul de reproducere”, a declarat Christine Royan, directoarea Corporației Aborigene Butchulla.
„Soluția nu este să învinuim sau să pedepsim animalul”, a adăugat ea. „Vom lupta împotriva oricui vrea să elimine wongari de pe K’gari.”
Premierul statului Queensland a exclus introducerea unei limite a numărului de vizitatori. Comunicatul de duminică a precizat că insula rămâne deschisă: „Sprijinim operatorii din turism în eforturile lor de a prezenta Fraser Coast drept un loc extraordinar de vizitat.”
Primarul Seymour a cerut să le fie interzis părinților să își ducă copiii cu cortul în zone neîmprejmuite.
„Dacă guvernul trebuie să îți spună să îți ții copilul la o distanță de un braț, acesta nu mai este motivul pentru care oamenii fac camping. Oamenii merg cu cortul ca să se simtă liberi în natură. Nu cred că este potrivit pentru copii să campeze în zonele neîngrădite.”
Tatăl lui Piper este de acord că copiii sunt expuși riscului — în special cei care campează în afara zonelor împrejmuite.
„Nu poți lăsa oamenii și copiii expuși și să îi faci pe părinți să creadă că nu li se va întâmpla lor, pentru că și noi am crezut că nu i se va întâmpla lui Piper.”
Riscurile inerente ale naturii
De-a lungul anilor, unii dingo considerați prea obișnuiți cu oamenii au fost eutanasiați, în consultare cu poporul Butchulla. Măsura nu este luată cu ușurință și se aplică doar atunci când anumite animale reprezintă în mod repetat un pericol pentru siguranța vizitatorilor.
Allen, de la Ecosure, spune că rata mortalității în rândul populației de dingo este destul de ridicată. Aproximativ două treimi dintre dingo de pe insulă mor natural în fiecare an. „Nu fiecare pui poate supraviețui când ești blocat pe o insulă.”
Populația atinge de obicei un vârf între decembrie și februarie, când puii învață să devină independenți. „Nu este neobișnuit ca în această perioadă să vedem grupuri mai mari, ceea ce coincide cu vara, când toată lumea în Australia este la plajă.”
Într-un anumit sens, provocarea Australiei legată de dingo nu este foarte diferită de problemele altor țări, precum eforturile Japoniei de a ține urșii la distanță sau dificultățile Indiei cu leii.
Totuși, populația de dingo nu este în creștere — oamenii sunt cei care devin tot mai numeroși, aducând mașini pline cu mâncare pentru excursii de familie și circulând pe plajele unde dingo obișnuiau să vâneze.
Pentru unii, dingo pot părea câini domestici de talie mică, dar sunt imprevizibili și sălbatici. Așa cum turiștii sunt îndemnați să stea departe de marii prădători în alte țări, trebuie să păstreze distanța și față de dingo, indiferent cât de inofensivi pot părea.
„Dacă merg în Parcul Național Kruger din Africa de Sud și vreau să ies la plimbare, pot accepta un anumit nivel de risc. Aș putea fi mâncat de un leu sau călcat de un elefant”, a spus Allen.
„Dacă fac același lucru în Chitwan, în Nepal, un parc național superb, trebuie să accept și acolo tigri, leoparzi și elefanți.
Nu avem lei, tigri și urși, dar avem dingo, canguri și o mulțime de șerpi veninoși. Există riscuri inerente atunci când te afli în natură.”
Familia James plănuiește să călătorească pe K’gari în următoarele săptămâni pentru a participa la o ceremonie tradițională de purificare prin fum, ca invitați ai custozilor tradiționali ai insulei. Ritualul străvechi presupune ca fumul frunzelor native mocnite să se răspândească peste plajele cu nisip pentru purificare și vindecare.
James își dorește ca moartea fiicei sale să ducă la schimbarea regulilor și a culturii, astfel încât să existe mai multe măsuri de protecție pentru copii și tineri călători, precum Piper, care sunt puternici și independenți, dar nu au întotdeauna experiența de viață necesară pentru a înțelege pe deplin pericolele.
„Poate că mai multă educație ar fi ajutat-o pe Piper, pentru că atunci când ești într-un tur organizat, ești instruit, ești protejat și te simți în siguranță. Apoi rămâi singur și lucrurile sunt puțin diferite față de tur.”, a spus el.
Ştiri video recomandate
