Peste 20 de membri democrați ai Congresului SUA au cerut, până marți, guvernului american invocarea celui de-al 25-lea amendament constituțional pentru înlăturarea din funcție a lui Donald Trump, scrie The Guardian.
Mișcarea vine după ce președintele SUA a trimis în spațiul public mai multe mesaje de natură să ridice dubii în legătură cu capacitatea sa de a-și exercita funcția, adaugă publicația citată.
The Guardian amintește insultele la adresa aliaților NATO - despre care însuși Trump a recunoscut că sunt, de fapt, motivate de frustrarea sa, în urma refuzului ca Groenlanda să fie cedată Statelor Unite.
Sunt, de asemenea, amintite mesajul în care li se cerea "nenorociților de iranieni" să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, sub amenințarea că vor ajunge în iad, și ultima amenințare de marți dimineața, conform căreia "o întreagă civilizație va fi distrusă la noapte, fără a mai putea renaște vreodată".
Zeci de congresmani democrați avertizează asupra "nebuniei lui Trump"
"După bombardarea unei școli (în Iran, n.r.) și masacrarea unor fete tinere, criminalul de război de la Casa Albă amenință acum cu genocidul. Este timpul să invocăm Amendamentul 25. Acest maniac trebuie înlăturat din funcție", a scris pe X Rashida Tlaib, membră a Camerei Reprezentanților din partea statului Michigan.
"Când va fi suficient pentru colegii mei republicani să aibă curajul să-l înlăture din funcție?", a scris, la rândul său, Ilhan Omar, reprezentant din Minnesota, care l-a descris pe Trump drept "un nebun scăpat de sub control".
"Invocați Amendamentul 25 ACUM! Trump este prea instabil, periculos și dezechilibrat pentru a avea acces la codurile nucleare!", a cerut Mark Pocan, reprezentant din Wisconsin.
Acestora li s-a alăturat Marjorie Taylor Greene, fostă reprezentantă republicană, transformată într-un critic acerb al lui Donald Trump.
"AMENDAMENTUL 25!!! Nu a fost aruncată nicio bombă asupra Americii. Nu putem ucide o întreagă civilizație. E de rău, e o nebunie", a transmis ea.
Yassamin Ansari, singura democrată de origine iraniană din Congres, a scris următorul mesaj: "Președintele Statelor Unite este un dezechilibrat și o amenințare la adresa securității naționale a țării noastre și a întregii lumi."
"Singurul mecanism care ar putea fi aplicat imediat este Amendamentul 25. Tot ce stă între noi și posibila anihilare completă a unei civilizații este o posibilă duzină de republicani care au coloană vertebrală, conștiință și curajul de a face ceea ce știu că este corect", a indicat Kurt Bardella, un fost consilier republican în Congres, trecut între timp în rândurile democraților.
Ce șanse are apelul democraților la înlăturarea din funcție a lui Donald Trump
Șansele ca membrii cabinetului, cunoscuți pentru loialitatea lor față de Trump, să se întoarcă împotriva acestuia pentru a-l instala pe JD Vance ca președinte în exercițiu sunt însă aproape nule, remarcă The Guardian.
Puțini republicani de vârf au exprimat vreo opoziție, confruntați cu perspectiva ca Trump să-și pună în practică amenințările și să distrugă infrastructură civilă în Iran, încălcând dreptul internațional și expunându-se acuzațiilor de crime de război.
Mulți din partidul prezidențial susțin, de fapt, războiul.
Situația din Washington amintește de perioada președinției lui Joe Biden.
La momentul respectiv, republicanii și presa de dreapta au susținut ani la rând că Biden suferă de declin cognitiv, invocând drept argument suprem prestația slabă într-o dezbatere cu Donald Trump, dezbatere care a pus capăt campaniei de realegere din 2024.
Sănătatea mentală și fizică a lui Biden a fost, de fapt, un subiect sensibil la Washington în ultima parte a precedentei administrații democrate.
Donald Trump și alți republicani l-au ironizat pe liderul de atunci, numindu-l senil și acuzând faptul că acesta ar depinde de un dispozitiv automat pentru a semna documentele specifice funcției.
Casa Albă a alimentat speculațiile prin limitarea aparițiilor publice ale lui Biden și prin reacții dure la relatările media pe acest subiect.
"Dacă ar fi să tragem învățăminte din cazul Biden, atunci ar trebui să crească nivelul de atenție asupra unei persoane precum Donald Trump.
Sincer, orice persoană de peste 80 de ani aflată într-o funcție publică ar trebui analizată atent. Timpul nu iartă pe nimeni, iar Donald Trump nu face excepție.
Istoria nu ne va judeca favorabil dacă vom afla mai târziu că suferă de demență sau de o altă afecțiune care i-a afectat capacitatea de judecată și i-am permis să ducă un război împotriva unei întregi civilizații", a opinat Kurt Bardella.
Trump are 79 de ani și ar urma să împlinească 80 de ani pe 14 iunie, anul acesta.
Trump este criticat și de vocile de dreapta pentru războiul din Iran
Nu doar democrații și-au intensificat atacurile la adresa președintelui.
Figuri notorii apropiate de MAGA - mișcarea populară de susținători ai lui Trump - precum fosta vedetă Fox News Tucker Carlson și influenceri precum Alex Jones și Candace Owens au calificat amenințările prezidențiale la adresa Iranului drept o trădare a promisiunii "America First", de a pune capăt "războaielor fără sfârșit" ale SUA în lume.
Precum democrații din Congres, Alex Jones a invocat amendamentul constituțional care permite înlăturare din funcție pentru incapacitatea exercitării mandatului.
"Cum îl putem înlătura prin Amendamentul 25?", a îndemnat el.
În cazul improbabil al activării acestui amendament, succesorul lui Trump ar fi vicepreședintele JD Vance.
Fost consilier prezidențial: Să nu de pripim cu judecarea, de la distanță, a stării mintale a lui Trump
Însă republicanii din Congres, dintre care unii sunt de mult timp susținători ai unei linii dure față de Iran, par imuni la aceste semnale și dispuși să ignore retorica riscantă a lui Trump.
"Nu cred că este o surpriză. Atitudinea republicanilor față de abaterile acestui președinte poate fi descrisă, cu indulgență, ca fiind una de supunere.
Este complet previzibil ca un partid în care 98% dintre membri au tolerat orice din partea acestui președinte să continue să tolereze acest comportament", a explicat Bill Galston, fost consilier al președintelui democrat Bill Clinton.
În ceea ce privește dubiile privind starea mintală a liderului republican, acest fost consilier a îndemnat la prudență.
El a invocat așa-numita "regulă Goldwater", o convenție în baza căreia psihiatrii nu ar trebui să își exprime opinii despre starea mintală a unei persoane pe care nu au examinat-o direct.
"Este foarte dificil să faci evaluări psihologice de la distanță. Îmi amintesc de cazul din 1964, când numeroși psihologi au declarat că Barry Goldwater - fost senator SUA - ar avea probleme mentale, ceea ce nu era cazul, doar pentru că folosea un limbaj agresiv", a spus Galston.