De-a lungul a peste patru ani de război în Ucraina, am auzit deseori evaluări fataliste că țara invadată nu poate face față unui „colos” militar precum Rusia, că apărătorii ucraineni vor ceda până într-un final în fața superiorității numerice și potențialului industrial și economic mai mari ale statului agresor sau, mai recent, că capriciile lui Trump vor duce la prăbușirea efortului de război ucrainean. Astăzi, realitatea arată complet diferit, iar informațiile recent apărut în presa occidentală și internațională ne arată o Ucraină care nu doar că face față invadatorului, dar și care pare cât se poate de capabilă să preia inițiativa în acest război.
Am discutat cu Dmitro Kornienko, fondator și analist senior la centrul de analiză Resurgam, specialiști ucraineni care monitorizează războiul și evoluția acestuia zi de zi.
Am fost interesat mai ales de cum putem interpreta acest nou flux de informații recente – în ciuda blocajelor, în ciuda opoziției lui Trump și a prieteniei sale cu rușii, ucrainenii pare că fac față chiar mai bine războiului cu Rusia în ultima vreme.
Cea mai facilă explicație pe care am contemplat-o era că slăbiciunea economică a Rusiei și oboseala invadatorilor după peste patru ani de război eșuat – în care nu au reușit să-și atingă absolut niciun obiectiv major – trage în jos efortul acestora de război.
Însă Ucraina este o societate chiar mai obosită de acest conflict sângeros și inutil, iar apărătorii pare că sunt tot mai determinați să lupte.
Kornienko a explicat pentru Antena3.ro că nu s-ar grăbi să vorbească despre un moment în care Ucraina „are avantajul” în război, ci că este mai degrabă vorba de faptul că comunitatea de experți din Ucraina a reușit să penetreze „ceața” informațională a presei europene și occidentale.
„Am reușit să transmitem mai clar ideea că «avansul lent al Kremlinului» și «impasul» de pe câmpul de luptă nu sunt semne ale slăbiciunii Ucrainei, ci, din contră, o dovadă a capacității sale de a ține dușmanul pe loc și de a trece la acțiuni de contraofensivă dacă apar condiții favorabile.
Când vorbim de o analiză militară lasică, conceptul de «avans lent» semnifică pierderea inițiativei, pierderi excesive de resurse și un cost ridicat pentru fiecare pas tactic făcut. Toate astea ne arată incapacitatea Rusiei de a-și atinge obiectivele strategice.
Chiar și așa, incapacitatea Rusiei a fost transformată prin operațiuni informaționale într-un construct de victorie psihologică, în care un semn obiectiv evident al epuizării a fost prezentat ca dovadă ca rezilienței Rusiei.
Acest «virus» narativ a penetrat cu succes perspectiva occidentală, într-atât de mult încât lentoarea Rusiei pe câmpul de luptă nu a mai fost văzută ca o slăbiciune, ci ca pe un avantaj.
Absurditatea logică a unei astfel de abordări este evidentă.
Cu alte cuvinte, am reușit să transmitem perspectiva deja formată în Ucraina în anii trecuți, că suntem în fața unui război de uzură, cu o confruntare echilibrată, nu a unui avantaj strategic al Rusiei”, mi-a spus el.
Dronele, personaj principal în războiul de uzură
Războiul de uzură nu este deloc un fenomen nou sau surprinzător. În fapt, doar percepția noastră despre puterea Rusiei, care s-a dovedit în final doar un gigant cu picioare de lut, ne-a făcut să credem că acest război ar putea să fie scurt.
Acum, după peste patru ani, nu mai există niciun dubiu că formidabila rezistență ucraineană este cât se poate de capabilă să țină pe loc avansul hoardelor invadatoare ale lui Putin.
Această percepție ne-a fost consolidată probabil și de momentul 2014 – când rușii au invadat prima dată Ucraina și au pus mâna pe Crimeea, teritoriu pe care-l ocupă ilegal până-n ziua de azi.
Dar Ucraina din 2014 este cât se poate de diferită de Ucraina din 2022, iar diferențele față de 2026 sunt chiar și mai mari.
În acest moment, cu o experiență de ani de zile de război, cu o industrie de producție militară înfloritoare și o expertiză extraordinară când vine vorba de drone și mașinării de război, Ucraina are șanse să devină forța motrice din spatele unei eventuale noi arhitecturi de securitate și apărare europene.
Asta și pentru că Ucraina a învățat să joace jocul războiului de uzură. Kornienko a explicat că încă de la mijlocul anului 2024, armata ucraineană a înțeles că cea mai bună cale de a purta războiul este să crească dramatic pierderile invadatorilor pentru fiecare kilometru pătrat de teritoriu câștigat.
Rezultatul a fost că rușii au ajuns să avanseze cu lentoarea melcului în Ucraina în timp ce pierderile creșteau dramatic.
Avansul a ajuns să fie chiar mai lent decât cel din Primul Război Mondial – un conflict cunoscut pentru avansurile lente ale armatelor și pentru pierderile masive de oameni pentru câștiguri marginale de teritoriu.
„Rezultatele se văd. În anii trecuți, chiar dacă pierderile rușilor erau și atunci semnificative, reușeau să recruteze mai mult și să-și depășească pierderile. Rezultatul era că rușii își creșteau armata în fiecare lună față de Ucraina.
Acum, însă, conform comandantului forțelor ucrainene fără pilot, Madyar, timp de cinci luni consecutive din 2026, pierderile Rusiei (uciși sau răniți grav) au crescut peste capacitatea sa de le înlocui. Asta înseamnă că forțele ruse din Ucraina sunt în micșorare de cinci luni consecutive.
În blogosfera rusă, circulă acum un banc negru - «Dacă noi, rușii, mobilizăm și mai mulți soldați, ucrainenii vor veni și ei cu încă un camion de drone»”.
Conform datelor pentru lunile decembrie 2025-aprilie 2026, Kremlinul a mobilizat 148.400 de militari. În aceeași perioadă, armata rusă a pierdut 156.735 de soldați doar ca urmare a atacurilor dronelor, fără să mai luăm în calcul focurile de artilerie sau alte forme de atacuri de distrugere.
Toate aceste cifre se confirmă vizual – fiecare lovitură este verificată prin sistemul ucrainean Delta. Pierderile reale sunt și mai mari, doar cele care sunt confirmate vizual și numărate apar în sistem, dar sunt unele care există dar nu pot fi confirmate prin operațiuni de recunoaștere”, spune Kornienko.
Roboții și războiul viitorului
Nu doar dronele schimbă fața războiului – mai recent, armata ucraineană a anunțat că intenționează să arunce în luptă în jur de 25.000 de roboți, aceste mașinării urmând să fie gata până la sfârșitul acestui an.
Nu e nici măcar prima oară când se discută de apariția roboților pe câmpul de luptă. Suntem, însă, în punctul în care putem vorbi de „automatizarea războiului”? Greu de spus. Totuși, semnele sunt îmbucurătoare.
La sfârșitul lui aprilie, generalul american David Petraeus, fost comandant al trupelor SUA în Irak și Afganistan, vorbea de faptul că războiul viitorului se afirmă mai întâi în Ucraina, nu în Iran.
„Ar trebui să fim foarte mândri de ce au reușit să facă în Iran militarii noștri, dar nu trebuie să ignorăm că adevăratul război al viitorului se poartă acum în Ucraina. Aici se testează tehnologiile viitorului. Acesta e laboratorul războiului viitorului”, a spus David Petraeus într-un podcast pe teme militare.
Petraeus a estimat că în cel mult un an vom vedea „sisteme autonome” pe câmpul de luptă și nu doar pilotate de la distanță.
„Ucrainenii sunt lideri mondiali în producția de drone. În acest an, vor ajunge la o producție de 7 milioane de drone”, a spus fostul șef al CIA.
Și Volodimir Zelenski și șeful său de cabinet, Kirilo Budanov, au vorbit despre aceste tehnologii ale viitorului.
Budanov a vorbit despre folosirea algoritmilor de tip Inteligență Artificială pentru dirijarea roiurilor de drone, în timp ce președintele Zelenski a prezentat roboții tereștri de luptă – „Ratel”, „Termit”, „Ardal”, „Rys”, „Snake”, „Protector” sau „Volia”.
Roboții tereștri ucraineni au dus la bun sfârșit deja peste 22.000 de misiuni de luptă în ultimele trei luni.
„Cu alte cuvinte, au salvat viețile oamenilor de peste 22.000 de ori – în cele mai periculoase zone, un robot a înlocuit un soldat. Aceasta este tehnologia de vârf în apărarea celei mai importante valori – viața umană”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean a anunțat intenția armatei ucrainene de a înlocui 30% din militarii din prima linie cu astfel de roboți tereștri.
Kornienko spune că folosirea acestor noi tehnologii face și ea parte din strategia Ucrainei de a gestiona războiul de uzură – în timp ce rușii își aruncă oamenii „în abator”, Ucraina își folosește mai inteligent resursele și folosește mașinării pentru obiective simple.
„Nivelul desfășurării sistemelor robotice face parte din strategia Ucrainei de a ne minimiza pierderile și de a maximiza pierderile inamicului.
Sistemele robotice terestre au ca scop principal să preia operațiuni logistice și sarcini de evacuare, reducând riscurile cu care se confruntau soldații care le făceau înainte.
Până acum, evacuarea unui singur soldat rănit presupunea riscuri față de viețile altor patru, iar astfel de evacuări în timp ce eram supuși riscurilor dronelor erau periculoase. Tot mai mult, aceste sarcini sunt preluate acum de așa zisele drone medicale.
În plus sistemele robotice terestre acționează în tandem cu drone și e de așteptat că vor deveni ele însele unități de asalt, reducând direct riscurile pierderilor de vieți omenești pe câmpul de luptă.
Primele astfel de operațiuni de asalt au fost realizate cu implicarea directă a unităților de infanterie - în iulie 2025, de exewmplu, Brigada A Treia Asalt a făcut ceea ce s-a descris drept primul asalt din istorie realizat exclusiv cu sisteme robotice terestre și drone. Rezultatul a fost că au capturat poziții ale rușilor și au luat prizonieri.
Toate acestea sunt dezvoltate în cadrul obiectivului mai larg de a crește pierderile rusești la 50.000 de militari pe lună, morți sau grav răniți, reducând în același timp la minimum pierderile Ucrainei. În prezent, potrivit mai multor estimări, raportul pierderilor este de aproximativ 1 la 4 sau 1 la 5. Obiectivul este creșterea acestuia la un raport mediu de 1 la 10 și chiar mai mult. În acest scenariu, chiar dacă Rusia are un potențial de mobilizare de 4–5 ori mai mare, dacă pierderile rusești sunt de zece ori mai mari decât cele ucrainene, nici acest avantaj numeric nu ar mai ajuta forțele ruse de ocupație”, spune Kornienko.
În ce privește „robotizarea” armatei Ucrainei și „automatizarea războiului”, chestiuni de care am tot vorbit de-a lungul acestui articol, Kornienko crede că suntem în mijlocul unui proces greu reversibil.
„În ceea ce privește ritmul «robotizării» armatei ucrainene, este suficient să privim numărul misiunilor de luptă desfășurate de sisteme robotice terestre: dacă, în noiembrie 2025, au fost 2.900 de astfel de misiuni, până în martie 2026 numărul lor depășise deja 9.000, potrivit statisticilor oficiale ale Statului Major al Ucrainei.
Totuși, ar fi greșit să spunem că, în viitorul apropiat, sistemele terestre fără echipaj vor elimina complet nevoia de infanterie, deoarece controlul real asupra unui teritoriu există doar acolo unde se află bocancul ultimului infanterist. În prezent, sistemele fără echipaj sunt instrumente auxiliare care ajută la reducerea pierderilor, deși conceptul continuă să evolueze și este posibil ca, într-o zi, participarea infanteriei să nu mai fie necesară”, a adăugat el.
Un Zelenski tot mai încrezător
Tonul încrezător și optimist al președintelui Volodimir Zelenski din ultima perioadă a fost ușor de reperat.
Pe lângă optimismul legat de robotizarea armatei Ucrainei, Zelenski s-a arătat cât se poate de încrezător că Ucraina este capabilă să lovească Rusia acolo unde o doare cel mai tare – în Moscova și într-unul dintre principalii săi piloni de propagandă – parada de 9 mai, în care Rusia sărbătorește aniversarea Zilei Victoriei – cea în care Germania nazistă a capitulat în fața Uniunii Sovietice.
Important de menționat că acest exercițiu rusesc de propagandă are și o conotație specială față de binecunoscuta V-Day occidentală, celebrată deobicei pe 8 mai. Germania nazistă a capitulat mai întâi la Reims, în Franța, în fața generalului Eisenhower. Pe 9 mai, sovieticii au forțat Germania să mai capituleze și în fața Armatei Roșii, în fața mareșalului sovietic Jukov.
Însemnătatea pentru mașinăria rusească de propagandă în această perioadă este cu atât mai mare cu cât regimul de la Kremlin continuă să-și susțină ridicola teză conform căreia războiul său din Ucraina este un război „contra naziștilor”.
Prima lovitură asupra rușilor în acest război informațional și al propagandei a venit când Kremlinul s-a văzut obligat să-și anuleze parada din Crimeea ocupată.
Parada de 9 mai și controlul narațiunii
La Moscova, însă, lucrurile sunt ceva mai complicate.
Kornienko mi-a explicat că ucrainenii încearcă să preia controlul asupra narațiunii:
„Kremlinul folosește acest eveniment — parada — ca pe o modalitate de a ieși din izolarea internațională, deși acest lucru s-a întâmplat deja în mare parte datorită eforturilor lui Trump. Totuși, obiectivul rămâne același. În plus, parada a fost întotdeauna un eveniment de propagandă.
De exemplu, pentru Kremlin este important ca lideri europeni precum Robert Fico să fie prezenți. Avem o declarație a premierului slovac în care spune că nu va participa la paradă, în timp ce presa rusă — citând cercuri de la Kremlin — susține că Fico va participa, totuși. Kremlinul face acest lucru pentru a pune presiune pe Fico, care va fi la Moscova pe 9 mai, dar nu intenționează să participe la parada propriu-zisă. Inițial, Fico plănuise să participe la paradă. Asta era înainte de înfrângerea electorală a lui Viktor Orbán.
Pentru Ucraina, este important ca mai puțini politicieni străini să participe la evenimente care legitimează regimul lui Putin. Din acest motiv, poziția Ucrainei este că Kievul nu poate garanta securitatea paradei, inclusiv din cauza posibilității ca însuși Kremlinul să însceneze provocări sub «steag fals» și să dea vina pe Ucraina.
În plus, un atac ucrainean direct asupra paradei ar implica riscuri internaționale care cu greu ar merita asumate. Totuși, acest lucru nu exclude posibilitatea ca Ucraina să continue, în aceste zile, loviturile sale devenite deja tradiționale în adâncul teritoriului rus — vizând, în special, ținte militare și petroliere — pe care Kremlinul le va prezenta, cel mai probabil, presei drept o «tentativă de atac asupra paradei».
Pentru a atrage un număr mai mare de invitați străini și a-și legitima astfel regimul, Kremlinul a plănuit să folosească presiunea și șantajul pentru a obține o încetare a focului special pentru 9 mai. Kremlinul a încercat să aducă mai mulți invitați pe fondul absenței tehnicii militare de la paradă — prima paradă din ultimii 19 ani fără echipamente militare — și al anulării unor parade similare atât în Crimeea ocupată și în alte teritorii ocupate, cât și în regiuni ruse precum Belgorod, Voronej, Kursk, Briansk, Rostov, Riazan, Saratov, Kaluga, Oriol, Pskov, Novgorod, Nijni Novgorod și Leningrad, precum și în Ținutul Krasnodar și în Ciuvașia.
Absența tehnicii militare și anularea paradelor demonstrează că ceva nu merge bine în război — un război care, potrivit planului inițial al Kremlinului, ar fi trebuit să se încheie în câteva săptămâni.
Prin urmare, propunerea privind o încetare a focului pe 9 mai a fost o manipulare a Kremlinului, menită să servească unilateral propriilor interese. Pentru a evita acest lucru, Ucraina a propus ca încetarea focului să înceapă nu doar pe 9 mai, ci încă din 6 mai. În schimb, Kremlinul a lansat atacuri demonstrative pe 6 și 7 mai, încălcând astfel chiar el încetarea focului.
Printre aceste atacuri, pe 6 mai, forțele ruse au lovit o grădiniță din regiunea Sumî, provocând victime”.
Războiul psihologic pe care Zelenski trebuie să-l câștige
Am vorbit de faptul că Volodimir Zelenski pare să afișeze o încredere tot mai mare în forța armatei ucrainene și chiar pare să ia în zeflemea armata invadatoare.
„Dronele ucrainene pot ataca și această paradă. Acest lucru arată că (rușii) nu mai sunt la fel de puternici ca înainte”, declara președintele ucrainean în ultima săptămână din aprilie. Cu doar câteva ore înante, o dronă ucraineană a lovea o clădire din Moscova, situată la aproximativ zece kilometri de Kremlin, atac care a fost confirmat de primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.
„Rusia a anunțat o paradă pe 9 mai, dar nu va exista echipament militar la această paradă”, mai spunea el.
Kornienko spune că președintele ucrainean trebuie să-i facă pe partenerii săi să înțeleagă că strategia Ucrainei are rezultate. În plus, în era Trump, Zelenski trebuie să demonstreze și că Ucraina încă mai are „cărți de jucat”.
„În ceea ce privește încrederea lui Zelenski, aceasta poate fi explicată atât prin faptul că strategia Ucrainei de epuizare a Rusiei dă semne că funcționează cu adevărat și produce rezultate, cât și prin faptul că președintele Ucrainei trebuie să demonstreze psihologic — atât propriei țări, cât și partenerilor externi — că Rusiei i se poate rezista, ceea ce este într-adevăr cazul, și că Ucraina nu se află în situația fără speranță descrisă de propaganda rusă sau de declarațiile președintelui Trump potrivit cărora «Ucraina nu are cărți de jucat».
Prin urmare, trebuie acționat acum, cât timp fereastra de oportunitate încă există, iar Kremlinul nu are încă timp să se adapteze pe deplin. Prin această încredere, partenerii Ucrainei trebuie să înțeleagă, la rândul lor, că, atâta vreme cât această fereastră rămâne deschisă, rezultatele pot fi încă obținute.
De exemplu, blocarea accesului flotei ilegale din umbră a Rusiei în Marea Baltică ar juca un rol major, în combinație cu procesele actuale, în slăbirea critică a Kremlinului. Totuși, capitalele europene rămân, deocamdată, prudente în privința unor astfel de pași.
Cel mai important lucru de urmărit este că Kremlinul și-a început campania ofensivă de primăvară-vară în urmă cu câteva luni și suferă pierderi semnificative — aceasta este caracteristica principală a etapei actuale. În același timp, Rusia nu a reușit să obțină rezultate semnificative, iar în unele privințe s-a întâmplat chiar contrariul.
Acest lucru este demonstrat de faptul că, numai anul acesta, Kremlinul a amânat deja de trei ori data pentru ocuparea completă a Donbasului. Ținta actuală este acum septembrie–octombrie 2026, însă chiar și acest calendar pare nerealist”, mi-a explicat el.
Drumul dificil către pace
Încă din 20 ianuarie 2025, prima zi a revenirii sale la Casa Albă, Donald Trump și-a început rapid campania de brutalizare și destabilizare a lumii și sistemului internațional pe care-l cunoșteam. De la atacurile împotriva propriilor aliați care au șocat și zguduit întreaga alianță occidentală, la războiul comercial deschis împotriva întregii lumi, la dosarele Epstein și, mai recent, la războiul împotriva Iranului, Trump 2.0 și-a respectat promisiunea din campanie de a fi chiar mai haotic și periculos pentru ordinea globală liberală decât în primul său mandat.
Totuși, apropierea deschisă față de Putin și căldura cu care emisarii săi au tratat regimul de la Kremlin au fost greu de privit, deși nu au fost deloc neașteptate. Prezența emisarului său, Steve Witkoff, în dese discuții cu Putin la Kremlin, privirile și strângerile de mână călduroase și prietenia ruso-americană care a culminat cu invitarea dictatorului rus în Alaska au făcut lumea să creadă că Ucrainei îi va fi tot mai greu să reziste după ce principalul său sprijin și aliat a început să ia partea agresorului.
Trump l-a normalizat din nou pe Putin, aducându-l pe dictatorul rus condamnat internațional pentru crime de război, izolat într-un buncăr de la Kremlin vreme de ani de zile, din nou în centrul atenției internaționale. Pendulările ulterioare ale lui Trump - ba prietenos cu Ucraina și Europa, ba amicul lui Putin - nu au mai fost de prea mult folos ulterior.
Atacul furibund al lui Trump și Vance din Biroul Oval împotriva oaspetelui lor, în văzul presei și al întregii lumi, au cristalizat mai bine ca orice alt eveniment ulterior și anterior o idee simplă - pacea în Ucraina trebuie să fie justă și trebuie să răspundă nevoilor victimei, nu agresorului. Trump rămâne în continuare de altă părere, însă pare că în ultima vreme nu mai este atât de interesat de un acord de pace în Ucraina, consumându-și energia pe probleme mai presante, precum războiul din Iran.
Kornienko spune că abordarea lui Trump de a-i răsplăti pe ruși și de a-i încuraja să ceară tot mai mult a pus sub semnul întrebării orice posibilitate ca eforturile sale de pace să aibă un rezultat concludent și favorabil.
„Chiar înainte ca Trump să se concentreze asupra Iranului, perspectivele unui acord de pace erau minime, atât din cauza abordării generale a americanilor — care tindea mai degrabă să încurajeze Rusia să ceară mai mult decât să pună presiune pe Kremlin pentru a-și reduce pretențiile.
Statele Unite păreau mai dispuse să pună presiune pe Ucraina, care este victima agresiunii, decât pe Rusia, care este, de fapt, agresorul. Acest lucru a permis Kremlinului să continue să acționeze potrivit vechii strategii sovietice de negociere, descrisă foarte bine de Kaja Kallas:
«Folosesc vechile tactici sovietice de negociere. În primul rând, cer maximum — cer lucruri care nu le-au aparținut niciodată. În al doilea rând, ultimatumuri. Iar în al treilea rând, nu cedează nici măcar un centimetru în negocieri, pentru că întotdeauna se vor găsi oameni în Occident care să negocieze și să le ofere ceva ce nu au avut niciodată».
Rusia a cerut inițial teritorii din regiunile Donețk, Herson și Zaporijie ale Ucrainei pe care nu le controlează. Ulterior, Rusia a cerut părți din regiunea Donețk pe care, de asemenea, nu le controlează. Acestea sunt cereri nerealiste, deoarece Ucraina nu își va ceda propriile teritorii pe care Rusia nu le ocupă fizic — mai ales că acest lucru ar însemna renunțarea la fortificații defensive care protejează orașe industriale mari și importante strategic, precum Dnipro, Zaporijia și Harkov.
Rusia vrea teritorii pe care nu le controlează fizic, teritorii pe care nu le-a ocupat și teritorii pentru a căror cucerire, în ritmul actual al operațiunilor, ar avea nevoie de până la doi ani și de peste 1,5 milioane de vieți de soldați. În plus, Ucraina nu pierde războiul într-o asemenea măsură încât să accepte condiții care echivalează, în fapt, cu o capitulare, mai ales condiții care ar submina atât societatea ucraineană, cât și securitatea viitoare a țării.
Prin urmare, până când Kremlinul nu acceptă înghețarea operațiunilor active de luptă strict de-a lungul liniei actuale a frontului, aceste negocieri nu vor avansa. Iar acest lucru poate fi obținut doar prin creșterea presiunii asupra Rusiei — în primul rând prin sancțiuni — și printr-o situație și mai proastă pentru Kremlin pe câmpul de luptă: pierderi mai mari, combinate cu mai puține succese, chiar și la nivel local.
În același timp, ar fi greșit să spunem că negocierile au fost complet lipsite de sens. Cel puțin, rezultatul lor pozitiv constă în schimburile de prizonieri de război, pe care Kremlinul le blocase mult timp, precum și în pregătirea tehnică reală a unui cadru — adică detaliile practice privind modul în care ar trebui să funcționeze retragerea trupelor, mecanismele de monitorizare și procesele conexe.
Cu alte cuvinte, multe dintre chestiunile tehnice privind modul de obținere a unui armistițiu au fost deja rezolvate în mare parte pentru momentul în care Kremlinul va fi dispus să își reducă pretențiile. Acest cadru va fi necesar când va veni acel moment.
Declarațiile părții ucrainene despre „succesul” negocierilor s-au referit, cel mai adesea, la aceste aspecte pozitive descrise mai sus — schimburile de prizonieri și cadrul tehnic —, nu la o apropiere reală de un armistițiu propriu-zis”.
A fost Rusia ajutată, de fapt, războiul din Iran?
În fazele inițiale ale războiului din Iran, creșterea puternică a prețurilor la petrol și haosul general pe lanțurile de aprovizionare provocat de închiderea Strâmtorii Ormuz au părut să fie factori ajutători pentru Rusia și regimul de la Kremlin. După ce ani de zile a fost forțat să-și vândă petrolul la prețuri de nimic în India și China pentru că principala sa piață - Europa - a refuzat să mai facă afaceri cu ea, Rusia se vedea într-o poziție extraordinar de bună.
Nu doar că putea să-și vândă petrolul la prețuri mari din cauza penuriei și a haosului din Ormuz, ba chiar a primit de la americani și noi scutiri de la sancțiuni - mai exact, India a primit din nou „binecuvântarea” să cumpere petrol rusesc.
Administrația Trump a tot prelungit această derogare de la sancțiuni, în timp ce vânzarea activelor Lukoil trenează de luni de zile, tot cu binecuvântarea administrației de la Washington.
Toate aceste evenimente au părut că dau Rusiei un nou imbold în război, consolidându-i finanțele și însănătoșindu-i economia gripată de ani de zile război de uzură.
Totuși, după mai multe săptămâni de conflict în Iran, economia rusă pare că nu a reușit să iasă din „zona morții”, nici după această nesperată injecție de capital.
Generalul în retragere Richard Shirreff, fost adjunct al comandantului suprem al forțelor aliate NATO în Europa, declara la începutul lui aprilie că beneficiul pe termen scurt de care se bucură Rusia în urma războiului din Iran ascunde, de fapt, situația dificilă în care se află.
„Aceasta este o economie aflată în «zona morții». Exact ca un alpinist la peste 8.000 de metri: corpul începe să se consume singur, se confruntă cu daune existențiale pe termen lung. Putin câștigă economic în acest moment”, a spus Shirreff.
„Americanii au lansat de aproximativ patru ori mai multe rachete Patriot în primele patru zile de război decât au furnizat Ucrainei în patru ani. Așadar, Putin câștigă, pentru că vor exista mai puține echipamente disponibile pentru ucraineni”, a adăugat Shirreff, cofondator și partener director al Strategia Worldwide.
Kornienko este ceva mai pesimist când vine vorba de această ipoteză și spune că războiul din Iran reprezintă un beneficiu net pentru ruși, care și-au crescut serios încasările și le folosesc pentru a finanța războiul - iar dacă efectul va fi de durată, el ar putea să fie o problemă „semnificativă”.
„Combinația de factori economici și militari din 2026 devenise tot mai nefavorabilă pentru Kremlin, până în punctul în care acesta ar fi putut fi forțat să își reducă pretențiile, ceea ce ar fi putut facilita încheierea operațiunilor active de luptă. Cu alte cuvinte, pragul la care Rusia ar fi putut fi constrânsă să accepte pacea era relativ aproape. Este dificil de spus exact unde se afla acel prag, dar se apropia momentul în care, pentru Kremlin, chiar și logica locală a continuării războiului începea să dispară.
Ritmul în care acest lucru s-ar fi putut întâmpla depindea, parțial, de amploarea crizei economice din Rusia. Economia Rusiei rămâne în criză chiar și acum, în ciuda prețurilor record ale petrolului, dar gravitatea acestei crize s-a redus. Spre comparație: la începutul anului, când prețurile petrolului erau scăzute, Kremlinul încasa aproximativ 324 de miliarde de ruble pe lună din extracția și vânzarea petrolului, adică în jur de 4,5 miliarde de dolari, în timp ce, până în aprilie, această sumă crescuse deja la 771 de miliarde de ruble, aproximativ 10 miliarde de dolari.
Cu alte cuvinte, Kremlinul încasează acum aproximativ 5,5 miliarde de dolari în plus pe lună. Sunt bani direcți, care sunt apoi canalizați către efortul de război. Cu cât situația din Iran continuă mai mult, cu atât Kremlinul va obține mai multe venituri, ceea ce îi permite să reducă gravitatea dificultăților economice și îi oferă, prin urmare, o motivație mai mare pentru continuarea războiului.
Afirmațiile că acest lucru este nesemnificativ sunt narațiuni inexacte promovate de anumite părți ale presei și ale cercurilor politice din Statele Unite, care folosesc astfel de mesaje pentru a ascunde propriile erori de calcul și slăbirea sancțiunilor împotriva Rusiei, care au permis Kremlinului să obțină venituri mai mari.
Astfel de narațiuni se bazează, de regulă, pe proiecțiile bugetare anuale ale Rusiei și se concentrează doar pe faptul că Rusia a încasat venituri cu 10% mai mari decât estimase. Însă acest lucru este înșelător, deoarece, înainte de evoluțiile din Iran, Rusia era așteptată să încaseze aproximativ jumătate din această sumă. În plus, proiecțiile bugetare ale Rusiei sunt în mod tradițional optimiste pe hârtie, fiind de obicei revizuite în jos de două sau trei ori pe parcursul anului. Kremlinul plănuise, de asemenea, să revizuiască din nou bugetul în aprilie, dar, deocamdată, s-a abținut datorită prețurilor mai mari ale petrolului.
Prin urmare, aceste venituri suplimentare nu schimbă încă imaginea strategică de ansamblu. Totuși, dacă efectul acestor venituri se dovedește de durată, ar putea deveni o problemă semnificativă”, a explicat el.
Cum și în ce moment s-ar putea încheia războiul din Ucraina
În Europa, toată lumea își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai repede. Totuși, asta nu se poate întâmpla în absența unor factori militari și diplomatici esențiali. Kornienko crede că Kremlinul poate fi forțat să-și abandoneze războiul prin creșterea costurilor pe care le presupune el. Pentru că până la acest moment războiul s-a desfășurat aproape numai pe teritoriul Ucrainei, Rusia nu consideră încă prețul pe care-l plătește prea mare.
În ultimii ani, acest cost al războiului a variat - ucrainenii au încercat să forțeze creșterea lui prin operațiunea din Kursk, care a mutat temporar, o perioadă, războiul și pe teritoriul Rusiei, nu doar pe cel al Ucrainei. În plus, operațiunile recente cu drone în profunzimea teritoriului rus au arătat și ele slăbiciunea militară a Kremlinului și au crescut costul războiului mai ales pentru populația rusă. în zonele de graniță, precum Belgorod, acest cost este simțit și mai acut.
Dar, cel mai important obiectiv, în opinia expertului citat, este ca Ucraina să obțină suficiente rachete balistice capabile să lovească Moscova. Moscova este locul de unde a fost lansat acest război și poate că ar fi potrivit să fie și locul din care se oprește - recent, relatările din presa internațională au prezentat o imagine dificilă pentru moscoviți și pentru Kremlin când vine vorba de securitatea capitalei ruse.
Mai mult decât, rușii înșiși sunt tot mai iritați de blackout-ul de internet și de atacurile tot mai dese cu drone ucrainene. La începutul lui mai, Guardian scria că Moscova e aproape paralizată de pregătirile de 9 mai și de măsurile Kremlinului.
„Există o opinie în cercurile de experți ucrainene potrivit căreia, odată ce Ucraina va obține suficiente arme balistice proprii, capabile să lovească Moscova, războiul se va încheia, deoarece Kremlinul se va confrunta cu un risc și mai mare ca războiul să fie transferat pe propriul teritoriu.
Dacă Ucraina a reușit să câștige războiul psihologic este o întrebare discutabilă, deoarece această luptă psihologică este în desfășurare și va continua chiar și după încheierea operațiunilor active de luptă. Totuși, ceea ce Ucraina a reușit cu siguranță să facă este:
(1) Să submineze complet încrederea elitelor de la Kremlin că Putin are vreun plan și că totul merge în direcția dorită. Nu — nu există niciun plan, iar evenimentele nu merg în direcția dorită de Putin. Acest mit nu mai consolidează elitele ruse în jurul războiului în aceeași măsură ca înainte. Și, deși este dificil de făcut afirmații ferme, continuă să apară fragmente de informații despre anumite procese din jurul actualului regim de la Kremlin;
(2) Să transfere cu succes războiul pe teritoriul Rusiei — inclusiv psihologic. Pierderile grele și loviturile ucrainene cu drone asupra obiectivelor militare și petroliere ruse nu mai corespund realității confortabile trăite de populația rusă în 2022–2023 și chiar în 2024, când Rusia bombarda practic unilateral Ucraina, iar societatea rusă tolera în mare parte acest lucru. Populația rusă, care a susținut în mare parte războiul, începe acum să-i simtă tot mai mult consecințele economice, de securitate și sociale, ceea ce îi obligă pe mulți să-și reconsidere sprijinul pentru linia lui Putin în război;
(3) Să le demonstreze partenerilor că Ucraina nu pierde războiul — poate că nu îl câștigă încă, dar cu siguranță nu îl pierde. Iar pentru că Ucraina nu pierde, deciziile politice și voința politică pot apropia constrângerea Rusiei la pace prin forță, nu prin capitulare, așa cum propune Kremlinul. Esențial este ca Rusia să nu primească timp să se adapteze și ca deciziile să fie luate la timp — de exemplu, în privința flotei din umbră și a altor forme de presiune;
Orice operațiune militară are, de regulă, și o dimensiune economică — raportul dintre costul unei lovituri și resursele consumate —, o dimensiune psihologică — reacția piețelor, a capitalului, a populației și așa mai departe —, precum și alte dimensiuni. Singura întrebare ține de proporția și prioritatea acestor obiective.
NATO a recunoscut recent domeniul «cognitiv» ca un nou domeniu al războiului, iar toate aceste aspecte legate de psihologie și război intră în această categorie”, a spus Kornienko.
Ştiri video recomandate
