O rețea socială europeană, fără reclame, cu fact-checking în timp real și ambiția declarată de a deveni unicorn – nu sună ca un pitch utopic, ci chiar este un plan pe care cineva chiar s-a apucat să-l construiască. Într-un interviu exclusiv pentru Antena3.ro, Gregoire Vigroux, antreprenor francez stabilit în România din 2007, spune că ideea eYou nu a apărut dintr-un brainstorming într-o zi de marți, la birou, ci dintr-o frustrare foarte concretă: senzația că rețelele sociale au scăpat de sub control în aceste vremuri.
Totul a pornit de la un gest banal – deschiderea aplicației X. Dar momentul în care feed-ul i-a fost dominat de postările părtinitoare ale lui Elon Musk a fost, spune el, suficient cât să tragă o concluzie radicală: „social media este broken”. A urmat episodul Telegram, în care utilizatorii din România au primit, chiar înainte de votul la alegerile prezidențiale de anul trecut, un mesaj controversat despre alegeri chiar de la fondatorul aplicației, Paul Durov. Asta l-a enervat și mai tare.
Astfel că, alături de prietenul lui, Jasseem Allybokus, un antreprenor cu profil tehnic, a început să construiască ceea ce se vrea a fi o alternativă europeană la marile platforme dominate de algoritmi opaci și interese comerciale. Pentru început, înainte de lansarea oficială, eYou promite exact contrariul: fără reclame, cu verificarea informațiilor în timp real și cu un model construit în jurul încrederii, nu al engagement-ului cu orice preț. Iar pariul pare unul mare, de-a dreptul ambițios: 10 milioane de utilizatori în cinci ani.
L-au enervat Elon Musk și Pavel Durov
Reporter: Spuneți-mi, vă rog, ce este cu această nouă rețea? Cum va funcționa ea? Cine sunteți voi?
Gregoire Vigroux: Totul a început anul trecut. La un moment dat am fost pe X și, când am deschis aplicația, am văzut postări numai de la Elon Musk și asta m-a deranjat foarte mult. Și, în această zi, am realizat ceva. Am realizat că social media este „broken”, pentru că social media a fost inventată ca să ne conectăm și, dacă ajungi să descoperi o rețea socială ca X, care este așa de manipulată și de controlată de Elon Musk, am avut o mare problemă cu acest lucru.
O săptămână după, așa cum îți amintești, au fost alegerile din România și, în ultima zi înainte de vot, noi, care suntem pe Telegram, am primit un mesaj. Toți utilizatorii din România au primit un mesaj de la Pavel Durov, CEO-ul și fondatorul companiei Telegram, care i-a acuzat pe francezi că au interferat în alegerile din România, fără niciun fel de detalii.
Asta s-a întâmplat dimineața, înainte de vot, deci „timingul” a fost gândit. Și am zis: „ok, gata, nu mai vreau nici pe Telegram”. Și după m-am gândit: trebuie să stau sau nu pe Instagram, pe TikTok și pe Facebook? Și, la un moment dat, am realizat: eu sunt antreprenor și rolul meu, ca antreprenor, este să identific problemele societale și trebuie să găsesc soluția.
Și am înțeles: ok, toată lumea vorbește în Europa despre „digital sovereignity”, tehnologii, nu știu ce, și am spus că trebuie să facem ceva noi, ca să ne controlăm viitorul nostru. Am vorbit cu un prieten foarte bun, care se numește Jasseem, care este un om foarte, foarte talentat în tehnologie și foarte experimentat.
Și am spus: ok, eu am această viziune, trebuie să facem un social media 100% european, dar cu un nivel de încredere care este perfect. Și mi-a spus: îmi place foarte mult ideea. Am făcut un sondaj de opinie pe 400 de oameni, au răspuns la 35 de întrebări, unde am întrebat: „Ce nu vă place la social media? Care ar fi cel mai bun social media? Ce fel de features ați dori într-un viitor social media?” Și, pe baza acestui chestionar, am desenat, prin feedback, ceva care se numește „eYou” și este un social media european.
Cum se va face verificarea adevărului din postările utilizatorilor
Reporter: Dați asigurări că veți lupta cu partea asta de dezinformare. Cum veți face acest lucru?
Gregoire Vigroux: Sub fiecare postare poți să vezi un buton care se numește fact-checking. În afară de agree, disagree, comment și share, ai un buton la mijloc, care este cel mai vizibil, și scrie „fact-checking”. Dacă vezi un post și cineva spune, de exemplu, că „omul n-a fost niciodată pe Lună, a fost doar o înscenare într-un studio de la Hollywood”, apeși pe acel buton și îți explică exact dacă este fals, dacă este adevărat, iar explicația va fi una foarte detaliată.
Dacă faci o postare mult mai complicată, cu 3.000 de caractere, fiecare detaliu este explicat și spune: nu, asta este 57% adevărat, asta este, nu știu, 30% adevărat. Suntem foarte, foarte preciși pe fiecare „statement” pe care îl faci într-o postare
Reporter: Asta înseamnă că voi veți avea și o echipă de fact-checkeri? Cum veți reuși să verificați dacă anumite lucruri sunt adevărate sau nu, cât la sută dintr-o postare e fals și cât nu?
Gregoire Vigroux: Noi lucrăm cu inteligența artificială și lucrăm cu patru LLM-uri. Noi nu ne-am dezvoltat LLM-ul nostru, adică nu putem să ne permitem miliarde de dolari. Atunci noi lucrăm cu patru LLM-uri. Și de ce patru, și de ce nu unul, de exemplu? Pentru că noi am analizat foarte, foarte detaliat și am realizat că fiecare LLM vine cu un nivel de subiectivitate. ChatGPT sau DeepSeek sau Mistral, în Europa – fiecare are un fel de subiectivitate proprie. Atunci noi punem în concurență patru LLM-uri pentru a găsi o informație de fact-checking care este cea mai obiectivă. Și asta este revoluționar, pentru că este făcut în „real time”.
Reporter: Dar asta înseamnă că trebuie să aveți și niște servere foarte puternice...
Gregoire Vigroux: Asta este în spate, da. Avem și servere foarte performante, ca să livrăm informația în timp real, pentru că nu vrem ca utilizatorii să aștepte. Și deja merge foarte bine. Deja am lansat o versiune beta de trei săptămâni și merge foarte, foarte bine.
S-au înscris 17.000 de oameni într-o singură zi
Reporter: Deci rețeaua aceasta a trecut și de teste și s-a dovedit că merge și că o astfel de rețea este posibilă. Iar oamenii s-au înscris pe o listă de așteptare...
Gregoire Vigroux: S-au înscris 17.000 de oameni în mai puțin de 24 de ore. Asta a fost „prelaunch”. Lansarea oficială publică va fi în șase săptămâni.
Dau termenul de șase săptămâni, deoarece echipa noastră de beta testeri „challenge-uiește” foarte mult aplicația și ca să putem să facem un fine tuning și să păstrăm calitatea și să fie perfect, perfect, perfect. Acum este 95% gata, dar suntem perfecționiști.
„How to build an European unicorn”
Reporter: Cât de mare este echipa voastră care lucrează la această aplicație?
Gregoire Vigroux: Da. Eu am o regulă acum, sunt antreprenor de 20 de ani. Am lansat multe firme și am realizat ceva: că în 2026 eu sunt mare fan al unui concept, care este „tiny teams”. Adică mi-am dat seama cu timpul că, dacă echipa e mai mare, este foarte complicat. Atunci ne-am organizat foarte bine și nu avem niciun angajat, zero angajați, dar lucrăm cu furnizori externalizați.
Dar nu avem pe nimeni cu contract de muncă. De ce? Pentru că, dacă nu merge, deci dacă cineva nu livrează foarte repede și cum trebuie, oprim contractul de servicii imediat.
Nu trebuie, nu putem să pierdem timp sau energie pe așa ceva. Ăsta este primul lucru. Al doilea este faptul că lucrăm numai cu finanțări și cu furnizori foarte, foarte, foarte antreprenorial. De ce foarte antreprenorial? Pentru că noi suntem foarte antreprenoriali și ne dorim să facem din această firmă un unicorn. Adică suntem foarte, foarte ambițioși.
Am postat un newsletter care se numește „How to build a European unicorn”, unde explic cum vom face pentru a crea un unicorn. Știu că este foarte ambițios, puțin arogant, dar acesta este motivul și scopul nostru.
Eu sunt francez, stabilit în România din 2007. Am lansat o firmă care acum angajează 7.000 de oameni: 3.000 de oameni în România și 4.000 de oameni în Bulgaria. Este o firmă de BPO care a fost cumpărată de firma Telus. Este un BPO, un call center, să spunem așa.
Am lansat și acum patru ani am o firmă care are o aplicație mobilă care merge foarte bine, care se numește Bonapp. Nu știu dacă ai auzit despre Bonapp. Este o aplicație prin care se cumpără mâncare la un preț redus, între 50 până la 80% mai ieftin, numai că mâncarea respectivă expiră mâine sau poimâine. Avem jumătate de milion de utilizatori în România.
De unde vin banii
Reporter: Cât a costat acest proiect? De unde vin banii?
Gregoire Vigroux: Așa cum v-am spus mai devreme, eu l-am ales pe Jasseem drept cofondator pentru că el este foarte, foarte talentat în IT. Și v-am spus și faptul că am externalizat multe lucruri, dar ceva ce nu am externalizat este tehnologia, pentru că asta este cel mai important. Suntem un sturt up de tip tech. El a dezvoltat 100% din aplicație după șase luni. Șase luni. Șase luni a durat. Și n-am investit foarte mulți bani la început cu el, dar am investit foarte, foarte mult timp. Apoi am sunat un prieten francez stabilit în Zagreb și un prieten român: Julian și Matei. Le-am spus: ok, uitați, noi am lansat încă o firmă, ne-am dezvoltat tehnologia, am început acum, dar asta este viziunea noastră. Și au spus: „ok, de câți bani aveți nevoie?” Am spus: „avem nevoie de 300.000 de euro”. Și au spus: „ok”. Adică fără firmă, fără altă tehnologie, fără nimic, numai pe o idee, pe o viziune, au spus că „da, dăm 300.000 de euro”.
Am lansat campania de PR în urmă cu două zile și acum user acquisition prin social media și, da, scopul nostru este să atingem 100.000 de oameni înregistrați în șase săptămâni.
Reporter: Asta înseamnă că, peste șase săptămâni, cei care s-au înscris vor primi un e-mail?
Gregoire Vigroux: Exact. Cu o zi înainte, vor primi un email și vor avea un badge de „early believer”, care este un badge de tip „I was there before”, pentru că voi v-ați înscris înainte, în campania de prelaunch. Și voi primiți un email de la noi cu niște update-uri, fiecare săptămână, până când vom anunța.
Nemulțumiri
Reporter: Odată cu vestea lansării acestei rețele, am citit și o serie de nemulțumiri pe subiect: că sunt prea puțini bani pe care îi investiți, în condițiile în care rețelele sociale au o grămadă de bani, că treaba asta cu statul la coadă cumva îi nemulțumea și cu faptul că, dacă îți pui link-ul și-ți recomanzi niște prieteni, urci cumva în ierarhie...
Gregoire Vigroux: În primul rând, faptul că 17.000 de oameni s-au înscris în 24 de ore a fost posibil și pentru că am lansat această idee de „referral”, de a recomanda. Și sistemul cu coada este ceva destul de cunoscut pentru multe startup-uri care au o ambiție de a crește numărul de înregistrări. Adică nu e nimic nou. Inclusiv eu și partenerul meu de afaceri am recomandat mult și vedem unde suntem în clasament. Adică mie îmi place foarte mult ideea. Dacă unor oameni nu le place și asta este o problemă, nu mai fac recomandarea.
Ăsta este primul lucru. Și al doilea: da, adică am lansat cu 300.000 de euro. Dar acum, că facem lansare în șase-șapte săptămâni, sunt deja în discuții foarte avansate cu investitori pentru o rundă nouă de finanțare, deoarece, pentru o firmă ca „eYou”, trebuie să facem fundraising foarte des. În acest caz va fi foarte repede. În patru luni probabil vom primi banii. Nu pot să dau încă un număr, o sumă, pentru că vom face un comunicat de presă probabil în șase-șapte-opt săptămâni despre acest lucru. Dar clar vom avea nevoie de mult mai mulți bani și, după fiecare an, vom face o rundă nouă de finanțare.
Pornim cu 300.000 de euro și foarte curând, nu pot să vă dau suma, dar va fi foarte semnificativă. Și după fiecare 12 luni vom avea mai multe investiții.
O aplicație fără reclame și 10 milioane de utilizatori activi
Reporter: Veți avea reclame pe această aplicație? Întreb asta pentru că reclamele de pe rețelele sociale sunt de-a dreptul enervante.
Gregoire Vigroux: Nu. Nimic, nimic. De ce? Pentru că nu dorim să monetizăm. Eu sunt un antreprenor și om de vânzări și, la început, am spus: foarte bine, vom face vânzare. Am un plan foarte complicat de business development și nu știu ce. Iar investitorii și Jasseem mi-au spus: ok, Greg, e foarte frumos, dar știi ce e cel mai important pentru social media? Să creștem numărul de utilizatori, să creștem numărul de utilizatori și să creștem user retention-ul. Asta este cel mai important. Monetizarea nu este așa de importantă pe termen scurt sau mediu.
Atunci ne vom concentra, pe o perioadă de trei, patru sau cinci ani, numai pe user acquisition și user retention. Nu suntem interesați de bani și, oricum, vom avea finanțare în fiecare an, atunci nu va fi niciun fel de ad pe platforma noastră.
Și, oricum, dacă ne amintim, o firmă ca Amazon, de exemplu, a pierdut bani în primii 12 ani, știi? În acest gen de business, care este foarte online.
Reporter: La câți utilizatori activi ați vrea să ajungeți în următorii cinci ani, să zicem?
Gregoire Vigroux: Eu vreau 10 milioane de utilizatori activi în cinci ani și, dacă ajungem la 10 milioane de utilizatori activi în cinci ani, suntem unicorn. Într-un an vreau 300.000 de utilizatori activi, să spunem așa, cineva care vine cel mai puțin o dată pe lună pe eYpu. Este planul de business pe care l-am prezentat către investitorii cu care am vorbit în ultimele săptămâni pentru fundraising.