Nu ne mai raportăm la inteligența artificială ca la un software. O tratăm ca pe o prezență. O întrebăm, o ascultăm, o credem. Uneori îi cerem sfaturi ca și cum ar ști mai mult decât noi despre lume, despre ceilalți și, inconfortabil de des, chiar despre noi înșine. În jurul AI-ului s-a format deja un limbaj aproape religios – cu profeți, promisiuni de mântuire și avertismente apocaliptice – iar asta spune mai puține lucruri despre mașini și mult mai multe despre nevoia noastră umană de sens, siguranță și certitudini, arată o analiză publicată în The New York Times.
Autorul, Joseph Bernstein, a pornit de la exemplul lui Joe Rogan. În noiembrie, într-un podcast, acesta a vorbit despre cea de-a „doua venire”, însă în varianta ei digitală.
„Isus s-a născut dintr-o mamă virgină; ce e mai virgin decât un computer?”, spune Rogan, apoi merge și mai departe: „Dacă Isus se întoarce – chiar dacă a fost o persoană fizică în trecut – nu crezi că s-ar putea întoarce sub forma inteligenței artificiale? La urma urmei, îți citește mintea și te iubește”.
Ideea asta nu e singulară. De luni bune, discursurile despre apocalipsă sunt lipite de cele legate de AI în discursul public: unii cred că e Anticristul, alții își caută salvarea.
Paul Kingsnorth avertizează, în podcastul „Interesting Times”, că „progresul constant al sistemului tehnologic” va „duce la apariția unor ființe cu trăsături profund anticristice”.
Previziunea lui Kingsnorth a urmat unei apariții din iunie, în același podcast, a investitorului tech și activistului politic de dreapta Peter Thiel, care a formulat o predicție opusă: că ar putea apărea o figură ce promite siguranță și mântuire în fața acelor schimbări accelerate – și că tocmai acea figură ar fi Anticristul, deturnându-ne de la „mântuirea” tehnologică.
Thiel și Kingsnorth sunt personaje atipice, care de ani buni gândesc în cheie apocaliptică. Dar ei merg în paralel cu o industrie tech preocupată de cel puțin două decenii – de când futurologul Ray Kurzweil a popularizat ideea singularității tehnologice, momentul în care AI depășește inteligența umană – de ultimele zile ale omenirii, așa cum o cunoaștem. Nu sunt, însă, simple excentricități. Ele reflectă o atmosferă nouă, încărcată de sentiment religios.
Tot mai des, în relația noastră cu AI și cu algoritmii complecși care modelează subiectivitatea modernă, folosim limbajul și reflexele pe care le rezervam zeilor. Chiar și cei care nu leagă explicit AI de religie ajung să interacționeze cu tehnologia într-un registru aproape sacru.
Această schimbare apare pe fondul unui val aproape biblic de profeții despre AI declanșat în 2022, când OpenAI a lansat ChatGPT pentru publicul larg. Modelele lingvistice mari și succesorii lor impresionați au făcut mai greu de ignorat ideea că ne aflăm la pragul unei revoluții tehnologice capabile să remodeleze profund experiența umană.
„Este o reacție naturală fie să te temi de ceea ce ni se spune, fie să îmbrățișezi o speranță radicală, aproape mesianică, ca alternativă la frică”, spune Greg Epstein, capelan umanist la Harvard University și autorul cărții din 2024 „Tech Agnostic: How Technology Became the World’s Most Powerful Religion, and Why It Desperately Needs a Reformation”.
O mare parte din percepția publicului asupra promisiunii „transcendente” a AI vine din interacțiunea cu chatboți care par să știe totul. Pentru mulți, „AI” și „chatbot” sunt sinonime.
La fel de importante sunt interacțiunile zilnice cu algoritmii de personalizare care alimentează rețelele sociale moderne. Aceștia au devenit atât de preciși și, uneori, atât de stranii, încât par să conțină o scânteie de ceva uman – sau dincolo de uman, aproape divin. E greu să privești înapoi în fața unei tehnologii care promite transformări fără precedent.
Dar impulsul uman de a simți uimire și de a atribui proprietăți magice necunoscutului este foarte vechi. Nu mai suntem strămoșii care vedeau zei capricioși în fiecare furtună sau incendiu. Știm de unde vine AI: vine din noi. Și totuși, același impuls s-a activat – și poate fi folosit în multe feluri.
Un mod de gândire „pre-iluminist”
Oamenii de știință știu de mult că antropomorfizăm computerele, că le transformăm în personaje. Așa cum creierul completează goluri vizuale, luăm câteva fragmente de text generate de un calculator și le țesem într-o entitate întreagă.
În 1985, antropologul Lucy Suchman descria fenomenul drept „tendința de a atribui inteligență deplină pe baza unor dovezi parțiale”.
Odată ce artefactele computaționale arată urme recognoscibile de abilități umane, suntem tentați să le atribuim tot restul. Iar chatboții AI oferă mult mai mult decât indicii parțiale: sunt colocviali, se îmbunătățesc constant și par să se personifice prin design.
Antropologul Webb Keane explică faptul că, atunci când proiectăm trăsături umane asupra computerelor, continuăm o tradiție veche, care include oracolul din Delfi, mediumi sau bețișoarele I Ching. Oracolul era o femeie considerată un canal direct al zeului Apollo: o divinitate care vorbea prin voce umană. În mod similar, chatboții par să medieze o inteligență superioară prin limbaj omenesc.
Algoritmii AI sunt tehnologii pentru „insight superior”: ghizi și mesageri dintr-un univers digital vast, construit de oameni în ultimele decenii. Uneori, chatboții sunt lipsiți de corp, asemenea Dumnezeului biblic, comunicând doar prin text.
Alteori, apar sub formă de avataruri digitale. Avi Schiffmann, creatorul controversatului pendant Friend – un chatbot purtabil – recunoaște această putere.
„Cea mai apropiată relație echivalentă este să vorbești cu un Dumnezeu”, a spus el într-un interviu pentru The Atlantic.
Aplicațiile care le permit credincioșilor să „scrie mesaje cu Isus” sau alți „godbots” pentru musulmani și hinduși pornesc din aceeași intuiție.
„Ceea ce unește zeii tuturor tradițiilor spirituale este capacitatea lor de a comunica cu noi”, spune Meghan O’Gieblyn, autoarea cărții „God, Human, Animal, Machine”. „Acum ne confruntăm cu o altă formă invizibilă, non-umană, de inteligență care comunică lingvistic cu noi. Alunecarea spre un limbaj religios pare aproape inevitabilă”.
Relația dintre utilizator și chatbot capătă, uneori, o tentă profetică extremă. Așa-numita „psihoză a chatbotului”, în care unii oameni ajung la tulburări grave în urma conversațiilor cu AI, amintește de cei care cred că primesc instrucțiuni directe de la Dumnezeu.
Ca toți zeii, această tehnologie este opacă. Unele dintre cele mai populare sisteme sunt „cutii negre”, atât de complexe încât nici creatorii lor nu le pot explica pe deplin.
Câteodată, răspunsurile sunt atât de specifice și utile încât utilizatorul are impresia că este cunoscut într-un mod supranatural. Același efect îl produc și algoritmii de personalizare din media digitală. Rezultatele lor par uneori să anticipeze dorințe sau să „audă” conversații.
„Ce-ar fi dacă algoritmul TikTok mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu?”, se întreba un articol din GQ Australia despre TikTok.
„E aproape ca o întoarcere la un mod de gândire pre-iluminist”, spune O’Gieblyn. „Un mod în care iei decizii sau predicții pe bază de credință, ca revelație pură”.
„Scroll-ul este o rugăciune digitală”
Filosoful Ludwig Feuerbach spunea în secolul XIX că Dumnezeu este „proiecția exterioară a naturii interioare a omului”.
Mai târziu, sociologul Émile Durkheim afirma că „Dumnezeu este societatea, scrisă cu majuscule”.
Dacă oamenii își creează zeii după chipul lor, atunci caracterul unei societăți se vede în divinitățile ei. Puțini ar susține că AI are origini divine. Este antrenată după imaginea noastră, chiar dacă nu o înțelegem complet. Dar relația noastră cu ea diferă de alte forme de divinație printr-un aspect major: este, în mare parte, individuală.
Lingvistul Adam Aleksic a scris că atitudini „micro-religioase” au pătruns în utilizarea rețelelor sociale.
„Scroll-ul este o rugăciune digitală”, spune el. „Îți oferi atenția, iar în schimb primești ceva”.
Spre deosebire de rugăciunea tradițională, cea către chatbot primește mereu un răspuns – imediat. Un studiu a arătat că chatboții sunt cu 50% mai lingușitori decât oamenii. Proiectați să maximizeze implicarea, ei reflectă și întăresc viziunea utilizatorului.
Pentru antropologul Webb Keane, această relație este definită de „individualism narcisic”: AI nu poate rosti adevăruri incomode, ca profeții clasici.
„Eu inițiez conversația. Este acolo pentru mine și mă servește”, spune el.
De ce ar vrea companiile să cultive această relație?
„În joc sunt investiții de trilioane de dolari”, spune Greg Epstein. „Religia este un sistem care îi face pe oameni să depășească scepticismul și să construiască ceva la scară uriașă”.
Susținătorii AI promit, la rândul lor, transcendență. Lideri din tehnologie precum Sam Altman și Marc Andreessen vorbesc despre un viitor edenic, alimentat de algoritmi aproape divini, într-o „Epocă a Abundenței”.
„Cu cât îi atribuim mai multe puteri divine, cu atât consolidăm puterea corporațiilor care o vând”, avertizează Keane.
Poate că, odată cu sacralizarea tehnologiei, asistăm și la o altă formă de îndumnezeire: a micii elite care câștigă de fiecare dată când ne plecăm capul spre un ecran.
Ştiri video recomandate
