Antena 3 CNN High Tech Un director OpenAI a anunțat cele trei joburi care vor fi înlocuite foarte curând de inteligența artificială

Un director OpenAI a anunțat cele trei joburi care vor fi înlocuite foarte curând de inteligența artificială

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 23:30 20 Dec 2025 Modificat la 23:31 20 Dec 2025
fabrici inteligenta artificiala getty
El a mai precizat că nu am ajuns încă în punctul în care „orice job de birou” poate fi automatizat într-o singură zi. Foto: Getty Images

Olivier Godement, responsabil pentru produsele comerciale ale OpenAI, susține că trei domenii vor suferi schimbări majore în următorii ani. Este vorba despre activități din industria farmaceutică, serviciul clienți și dezvoltarea software care sunt foarte aproape de a fi preluate de sisteme automate, scrie Business Insider.

În cadrul podcastului Unsupervised Learning, acesta a explicat și motivul pentru care aceste profesii se numără printre cele mai expuse. Potrivit lui, companiile farmaceutice vor resimți puternic această tranziție.

El spune că obiectivul acestor companii este crearea de noi medicamente, proces care include atât partea de cercetare și testare, cât și numeroase sarcini administrative consumatoare de timp, care pot fi preluate de inteligența artificială.

„Trec luni, uneori ani, de la formula unui medicament până la apariția lui pe piață”, a explicat Godement. „Modelele reușesc surprinzător de bine să unifice volume mari de date, structurate sau nu, și să detecteze modificări în documentație.”

El a mai precizat că nu am ajuns încă în punctul în care „orice job de birou” poate fi automatizat într-o singură zi. Totuși, domenii precum programarea, dezvoltarea software și activitățile de suport clienți se află deja în plin proces de transformare.

„Automatizarea nu poate înlocui complet munca unui programator, cel puțin nu încă, dar ne îndreptăm rapid în acea direcție”, a spus el.

Godement a adăugat că și activitățile de vânzări și relații cu clienții ar putea fi în curând automatizate într-o măsură mult mai mare.

„Am colaborat intens cu echipa T-Mobile pentru a îmbunătăți interacțiunea cu clienții. Rezultatele pe care le obținem încep să fie foarte bune”, a spus el. „Cred că în următorul an sau doi vom vedea o accelerare neașteptată a sarcinilor de suport care pot fi automatizate cu încredere.”

Care joburi rămân, deocamdată, în siguranță

Geoffrey Hinton, supranumit „părintele inteligenței artificiale”, spunea într-o altă ediție a aceluiași podcast că tehnologia va ajunge în timp „mai bună decât noi la orice”, însă unele profesii vor rezista mai mult.

„Va trece mult până când AI va putea egala munca fizică sau manuală”, a spus Hinton. „Așa că un sfat sigur ar fi: fă-te instalator.”

Despre munca intelectuală de rutină, el a fost categoric: „AI va ajunge să ne înlocuiască pe toți.”

Hinton a menționat că profesiile precum asistenții juridici sunt vulnerabile, și dacă ar fi în locul unei persoane care lucrează într-un call center „ar fi, sincer, îngrozit”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close