Antena 3 CNN High Tech „Nașul inteligenței artificiale” prezice prăbușirea totală a societății, în cel mai rău mod posibil

„Nașul inteligenței artificiale” prezice prăbușirea totală a societății, în cel mai rău mod posibil

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 23:30 29 Noi 2025 Modificat la 08:22 30 Noi 2025
Geoffrey Hinton nasul ai hepta
Hinton crede că sistemul medical ar putea fi singurul câștigător al acestei transformări. Foto: Hepta

Din ce în ce mai mulți miliardari din tehnologie „pariază serios pe ideea că AI va înlocui o mulțime de angajați.” Geoffrey Hinton, unul dintre cei trei așa-numiți „părinți ai inteligenței artificiale”, nu ratează nicio ocazie să avertizeze public cu privire la pericolele tehnologiei pe care chiar el a contribuit să o creeze, scrie Futurism.

Într-o discuție publică de aproape o oră cu senatorul Bernie Sanders, organizată săptămâna trecută la Universitatea Georgetown, reputatul cercetător britanic a trecut în revistă toate motivele pentru care crede că AI va răsturna complet societatea, în cel mai rău mod posibil. Spre deosebire de revoluțiile tehnologice din trecut, spune el, această schimbare nu va crea noi categorii de locuri de muncă.

„Oamenii care își vor pierde joburile nu vor avea unde să se reangajeze,” a spus Hinton, citat de Business Insider. „Dacă AI ajunge să fie la fel de inteligentă ca noi, sau chiar mai inteligentă, orice meserie pe care ar putea-o face un om poate fi preluată de AI.”

„Acești oameni mizează clar pe ideea că AI va înlocui o mare parte a forței de muncă”, a adăugat el.

Regretă munca sa de o viață

Hinton este pionierul tehnicilor de deep learning care stau la baza modelelor generative moderne. Munca lui în domeniul rețelelor neuronale i-a adus Premiul Turing în 2018, împreună cu Yoshua Bengio și Yann LeCun, toți trei fiind considerați „nașii” inteligenței artificiale.

Cei trei cercetători au atras în repetate rânduri atenția asupra riscurilor tehnologiei, însă declarațiile lui Hinton au devenit cele mai controversate, mai ales după ce în 2023 a părăsit Google și a afirmat că regretă o parte din munca sa de o viață.

De atunci și până acum, mesajul lui a rămas la fel: inteligența artificială va elimina locuri de muncă și va duce la șomaj masiv. Recent, el a mers chiar mai departe, afirmând că industria AI nici măcar nu ar fi profitabilă fără înlocuirea oamenilor.

În dialogul cu Sanders, Hinton a repetat avertismentele, subliniind că miliardarii care conduc dezvoltarea AI, precum Elon Musk, Mark Zuckerberg sau Larry Ellison, nu par să se fi gândit până la capăt la consecințe. „Dacă muncitorii nu sunt plătiți, nu mai există cine să cumpere produsele lor,” a spus el, potrivit Business Insider.

Omenirea, distrusă de AI?

Hinton a mai declarat în trecut că nu este „de neconceput” ca omenirea să fie distrusă de AI. El crede și că nu suntem departe de a crea o inteligență artificială generală (AGI), o formă de AI capabilă să îndeplinească o gamă foarte largă de sarcini la nivel uman sau chiar peste.

„Până acum câțiva ani, credeam că vor mai trece 20–50 de ani până vom avea o AI generală,” spunea Hinton în 2023. „Acum cred că s-ar putea întâmpla în 20 de ani sau chiar mai puțin.”

Mai nou, Hinton susține că modele precum GPT-5 „știu deja de mii de ori mai multe decât noi”.

Deși asemenea modele sunt antrenate pe cantități uriașe de date, incomparabile cu ceea ce poate învăța un om într-o viață, mulți specialiști contestă ideea că AI „știe” cu adevărat ceea ce spune. În plus, numeroase încercări de a înlocui angajați cu sisteme autonome, așa-numiții agenți IA, au eșuat spectaculos, inclusiv în call-center-uri, considerate până acum printre cele mai vulnerabile domenii. Cu alte cuvinte, nu este deloc sigur că aceste sisteme vor putea înlocui atât de ușor chiar și joburile prost plătite.

Totuși, nu ar fi surprinzător ca unii dintre cei aflați la putere să găsească un mod de a folosi tehnologia în avantajul lor. Hinton atrage atenția că armata ar putea folosi roboți AI pentru operațiuni în străinătate, ceea ce ar conveni „complexului militar industrial” american, deoarece nu ar mai exista pierderi de soldați și, deci, nici reacții negative din partea publicului.

„Cred că asta va elimina una dintre principalele piedici pentru ca țările bogate și puternice să invadeze state mici, precum Grenada,” i-a spus Hinton lui Sanders.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close