Ouăle, nelipsite de pe masa de Paște, pot deveni o problemă pentru sănătate dacă sunt consumate în exces. Specialiștii recomandă moderație, mai ales în contextul meselor bogate din această perioadă.
Invitată în cadrul rubricii Sfat de sănătate, medicul diabetolog Daniela Stegaru a atras atenţia că nu există o regulă universală privind numărul de ouă consumate, însă echilibrul este esențial: „E destul de dificil de spus un număr exact. Cred că este foarte important ca fiecare dintre noi să își cunoască propriile limite”, a explicat medicul.
Totuși, pentru a evita problemele digestive, aceasta oferă un reper orientativ: „Poate că un ou ar fi suficient pentru un copil, iar pentru un adult să nu depășim cam două ouă în zilele acestea, combinate.”
Medicul subliniază că pericolul nu vine doar din ouăle consumate ca atare, ci și din preparatele tradiționale care le conțin: „Nu trebuie să uităm că nu oul ca atare este cel care pune probleme, ci faptul că foarte multe dintre preparatele pe care le consumăm de Paște conțin și ouă.”
În cazul exceselor, pot apărea neplăceri digestive, în special din cauza gălbenușului, bogat în grăsimi. „Poate să apară un disconfort abdominal, o suprastimulare a producției biliare. Pentru cei cu probleme de colecist pot apărea chiar crize, cu greață sau vărsături”, avertizează Daniela Stegaru.
În plus, medicul explică și de ce multe persoane acumulează rapid kilograme în plus în doar câteva zile. „Tindem să stăm foarte mult la masă, să fim mai statici, iar aportul caloric este mai mare. Chiar dacă mâncăm câte puțin din toate, per total se adună.”
Soluția? Mișcare zilnică, chiar și în perioada sărbătorilor, „Ar fi minunat dacă am reuși să facem măcar o plimbare de jumătate de oră, o oră, pentru că ne-ar feri de aceste kilograme în plus.”
Ouăle rămân un aliment valoros, dar cheia este moderația, mai ales într-o perioadă în care tentațiile culinare sunt la tot pasul.
