Situaţie incredibilă în județul Botoşani. O adevărată dinastie s-a înscăunat în fruntea primăriei din comuna Mihai Eminescu. După tată şi mamă, instituţia va fi condusă acum şi de fiică. Andreea Alecu Gireadă a câştigat alegerile locale, după ce tatăl ei, Dumitru Verginel Gireadă, a fost ridicat de DNA. Familia Gireadă conduce primăria de mai bine de 20 de ani.
Comuna "Mihai Eminescu", din județul Botoşani, are un nou primar, dar numele nu este o surpriză. Conducerea localităţii rămâne în aceeaşi familie, care domină viaţa administrativă a comunităţii de mai bine de 2 decenii. Andreea Alecu Gireadă a câştigat alegerile desfăşurate duminică.
Ea a obţinut peste 41% din voturile valabile exprimate. Scrutinul a fost organizat după demisia tatălui său. Verginel Gireadă a renunţat la funcţie în luna octombrie, în contextul unei anchete DNA privind suspiciuni de corupţie.
În trecut, primăria a fost condusă şi de mama Andreei Gireadă, astfel că actualul rezultat marchează o continuitate aproape neîntreruptă a familiei la vârful administrației locale.
Primele mandate ale acestei familii au fost obţinute sub sigla PNL. Totuși, în ultimul mandat, Verginel Gireadă a schimbat tabăra politică şi a trecut la PSD. Tot din partea social-democraţilor a candidat şi fiica sa.
Rezultatul confirmă continuitatea influenţei familiei în comuna Mihai Eminescu.