Preşedintele Nicuşor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, împreună cu preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, la ceremonia de acordare a pavilionului navei din clasa HISAR "Contraamiral August Roman", potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, ceremonialul de la Şantierul Naval Istanbul marchează intrarea navei în serviciul operativ al Forţelor Navale Române, urmând să fie parcurse ulterior etapele pentru dislocarea sa către ţară.
"Noua corvetă produsă în Turcia va spori capacitatea României de supraveghere şi reacţie, consolidând securitatea colectivă în regiunea Mării Negre. Corveta este destinată luptei în toate mediile de acţiune navală - suprafaţă, antiaerian şi antisubmarin - şi poate executa misiuni de interzicere a acţiunilor inamice, protecţia infrastructurii critice şi a forţelor proprii, apărarea comunicaţiilor maritime şi altele", se arată în comunicat.
Cu prilejul ceremoniei de la Istanbul, preşedintele Nicuşor Dan va avea şi o întrevedere cu preşedinte Recep Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre priorităţile Parteneriatului Strategic bilateral, securitatea regională şi pregătirea Summitului NATO de la Ankara din 7-8 iulie.
Pe 8 septembrie, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că membrii Comisiilor de apărare din Parlament au dat un aviz favorabil achiziţionării unei corvete uşoare de către Guvern din Turcia.
În aprilie, se preconiza că nava va ajunge în România în aproximativ şase luni. În martie, Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au analizat şi aprobat dotarea Forţelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă uşoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni.