Antena 3 CNN Politică Rogobete îl invită pe Bolojan să meargă cu el pe holurile unei secţii de oncologie: La patul bolnavului nu există propagandă și sondaje

Rogobete îl invită pe Bolojan să meargă cu el pe holurile unei secţii de oncologie: La patul bolnavului nu există propagandă și sondaje

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:24 27 Iun 2026 Modificat la 21:24 27 Iun 2026
alexandru rogobete tine o conferinta de presa
Rogobete spune că relaţia cu Ilie Bolojan "s-a deteriorat" când i s-a recomandat să taie 10% din veniturile doctorilor. FOTO: Agerpres

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, i-a transmis sâmbătă un mesaj premierului interimar Ilie Bolojan, în care îl invită să meargă împreună cu el pe holurile unei secţii de oncologie, susținând că la patul bolnavului nu există propagandă, nu există sondaje, nu există strategii de comunicare, nu existǎ Ambasade.

Mesajul social-democratului vine în  contextul blocajului privind desemnarea premierului.

„Domnule Bolojan, Am o invitaţie pentru dumneavoastră. Haideţi cu mine. Doar noi doi. Nu la Palatul Victoria. Nu într-un studio de televiziune. Nu la o conferinţă de presă. Într-un spital. Haideţi să mergem pe holurile unei secţii de oncologie. Să stăm de vorbă cu un pacient care îşi aşteaptă tratamentul. Să ascultăm un medic care încearcă, în fiecare zi, să facă mai mult cu mai puţin. 

Haideţi să vedeţi ce înseamnă să nu ai acces la medicamente inovatoare. Ce înseamnă să aştepţi luni întregi o decizie. Ce înseamnă când timpul nu se măsoară în zile, ci în şanse la viaţă. Apoi, haideţi să luăm micul dejun împreună. Tot într-un spital. Nu pentru o fotografie. Nu pentru imagine. Ci pentru o conversaţie sinceră”, a transmis Alexandru Rogobete, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Sănătății i-a mai transmis lui Ilie Bolojan că România nu se conduce doar din birouri, din rapoarte sau din negocieri purtate între ambasade.

„Pentru că noi nu suntem aici pentru noi. Suntem aici pentru oamenii care ne-au trimis să îi reprezentăm. România nu se conduce doar din birouri, din rapoarte sau din negocieri purtate între ambasade.

România se conduce privind oamenii în ochi, ascultându-le durerile şi înţelegând că, dincolo de fiecare cifră dintr-un buget, există un om care speră.

La patul bolnavului nu există propagandă. Nu există sondaje. Nu există strategii de comunicare. Nu existǎ Ambasade. Există doar adevăr. Şi acel adevăr ne obligă să construim, nu să împărţim. Să găsim soluţii, nu vinovaţi. Să punem oamenii înaintea orgoliilor", a mai afirmat el.

Acesta a încheiat mesajul, spunând:

„Domnule Bolojan, opriţi-vă o clipă din calcule şi din negocieri. Pentru că, înainte de orice funcţie şi înainte de orice ambiţie politică, datoria noastră este faţă de oameni. Domnule Bolojan, opriţi-vă!”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close