Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist miliardar din istorie, potrivit datelor publicate de compania Bloomberg, care realizează clasamentul celor mai bogați oameni din lume, Bloomberg Billionaires Index.
Pentru prima dată, averea atacantului portughez în vârstă de 40 de ani, care joacă în prezent la Al-Nassr (Arabia Saudită), a fost evaluată oficial de Bloomberg.
Indicele ia în calcul veniturile din carieră, investițiile și contractele de sponsorizare, iar estimarea arată că Ronaldo are o avere netă de aproximativ 1,4 miliarde de dolari, scrie BBC.
Potrivit analizei, el a câștigat peste 550 de milioane de dolari doar din salarii, între 2002 și 2023. În plus, veniturile sale au fost completate de numeroase contracte de publicitate și sponsorizare, printre care un parteneriat de 10 ani cu Nike, evaluat la aproape 18 milioane de dolari pe an.
Când s-a transferat în 2022 la Al-Nassr, Ronaldo a devenit cel mai bine plătit fotbalist din istorie, cu un salariu anual de 177 milioane de lire sterline.
Contractul său urma să se încheie în iunie 2025, dar portughezul a semnat o prelungire de doi ani, estimată la peste 400 de milioane de dolari, care îl va ține în Arabia Saudită până după împlinirea vârstei de 42 de ani.
Pentru comparație, Lionel Messi, atacantul argentinian de la Inter Miami, a câștigat de-a lungul carierei peste 600 de milioane de dolari înainte de taxe, potrivit aceleiași surse.
Din 2023, el încasează 20 de milioane de dolari pe an, adică aproximativ 10% din veniturile lui Ronaldo în aceeași perioadă.
La retragere, Messi urmează să primească o participație în clubul Inter Miami, ca parte a acordului semnat în 2023.