Participarea Iranului la viitoarea Cupă Mondială, găzduită în această vară de Statele Unite, Canada și Mexic, este pusă sub semnul întrebării, pe fondul tensiunilor militare tot mai mari după atacurile comune lansate de SUA și Israel asupra unor ținte iraniene, potrivit Global Times.
Președintele Federației iraniene, Mehdi Taj, a declarat la televiziunea de stat iraniană, că decizia de a se retrage „aparține responsabililor din domeniul sportului”.
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat astăzi și atacul Statelor Unite, este puțin probabil să putem privi cu seninătate Cupa Mondială, dar decizia aparține responsabililor din domeniul sportului”, a spus acesta, potrivit Marca.
Liga internă de fotbal din Iran a fost deja suspendată ca răspuns la criză.
În cazul în care Iranul se retrage înainte de începerea turneului, regulamentul FIFA permite înlocuirea cu o echipă alternativă desemnată, de obicei echipa necalificată cu cel mai bun clasament din aceeași confederație sau echipa clasată pe locul al doilea în calificări.
Calificată pentru a patra fază finală consecutivă a Cupei Mondiale, Iranul figurează în grupa G a turneului co-organizat de Statele Unite, Canada și Mexic.
Echipa va disputa cele trei meciuri din grupă în Statele Unite: împotriva Noii Zeelande, pe 15 iunie, la Los Angeles, împotriva Belgiei, pe 21 iunie, tot la Los Angeles, și împotriva Egiptului, pe 26 iunie, la Seattle.
Sâmbătă, Israelul și SUA au lansat un atac comun asupra Iranului.
Președintele american Donald Trump a declarat, într-un video publicat pe Truth Social, că obiectivul este protejarea SUA prin „eliminarea ameninţărilor iminente din partea regimului iranian”.