Simona Halep s-a aflat la un rând distanță, sâmbătă, de Prințesa de Wales, la finala feminină a competiției de mare șlem de la Wimbledon. Îmbrăcată într-o rochie verde, campioana din România a aplaudat-o zâmbind pe Catherine, Prințesa de Wales, înainte de începerea finalei. Iga Swiatek este noua campioană de la Wimbledon, după ce și-a demolat adversara cu scorul 6-0, 6-0. Pentru sportiva din Polonia este primul trofeu pe iarba de la Wimbledon.
„Sunt invitată în loja regală, la finala feminină, și abia aștept să merg”, a anunțat Simona Halep în urmă cu câteva zile, potrivit SpotMedia.
Astfel, Simona Halep urmărește finala de la Wimbledon la câteva scaune distanță de Prințesa de Wales, care a fost întâmpinată cu aplauze entuziaste de spectatori.
Finalele competiției de mare șlem de la Wimbledon au început la ora 18:00.
Iga Swiatek - Amanda Anisimova și Carlos Alcaraz - Jannik Sinner sunt duelurile care vor fi disputate pentru mize de câte €1,738,007 euro.
Trei din cei patru finaliști ai turneului de la Wimbledon din acest an nu au mai ajuns niciodată în finala acestei întreceri. Doar Carlos Alcaraz a mai ajuns în finala de la Wimbledon, de două ori, iar de ambele dăți l-a învins pe Novak Djokovic.