Antena 3 CNN Externe Explozii în Kiev, șase oameni uciși. Zelenski: Rușii au lansat 460 de drone, patru au traversat spațiul aerian românesc și moldovenesc

Explozii în Kiev, șase oameni uciși. Zelenski: Rușii au lansat 460 de drone, patru au traversat spațiul aerian românesc și moldovenesc

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:56 25 Noi 2025 Modificat la 13:01 25 Noi 2025
atac drone ucraina
Alarmă aeriană în toată Ucraina. Rușii au atacat centralele electrice. FOTO

Rușii au atacat puternic marți dimineață infrastructura energetică a Ucrainei şi capitala Kiev, potrivit autorităţilor. Toată țara este sub alertă aeriană. În capitala Ucranei s-au auzit mai multe explozii, iar autoritățile au anunțat că șase oameni au fost uciși, scrie Kyiv Independent. La rândul lor, ucrainenii au bombardat Krasnodar, în Rusia.

Zelenski: Atacurile rusești au provocat pagube majore la Kiev

UPDATE 10.05. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că atacurile Rusiei asupra Kievului, efectuate peste noapte, au provocat „pagube extinse”, în timp ce un alt atac a provocat „distrugeri” în orașul port Odesa, din sudul țării.

Rusia a lansat 22 de rachete și peste 460 de drone peste noapte, adaugă el. Patru dintre aceste drone au traversat spațiul aerian moldovenesc și românesc. „Tocmai de aceea, toți partenerii trebuie să-și amintească faptul că vieți trebuie salvate în fiecare zi”, spune el.

„Nu pot exista întreruperi în asistență. Ceea ce contează cel mai mult acum este ca toți partenerii să îndrepte împreună spre diplomație, prin eforturi comune. Presiunea asupra Rusiei trebuie să dea rezultate.”

Șase oameni uciși în Kiev

UPDATE 10.00 Șase persoane au murit atacului rușilor asupra Kievului, potrivit medicilor orașului, a declarat primarul Vitali Klitschko.

Anterior, oficialii au declarat că cel puțin două blocuri au fost afectate.

Un fost ministru ucrainean care locuiește la Kiev spune că locuitorii orașului sunt „epuizați” din cauza atacurilor frecvente. „Atacurile și alertele aeriene sunt atât de frecvente încât, din păcate, unii oameni aleg să le ignore”, a declarat pentru BBC Newsday fostul ministru al economiei al Ucrainei, Tymofiy Mylovanov. „Oamenii sunt epuizați, iar unii îi ignoră”, adaugă el.

El a spus că blocul unde locuiește a fost „zguduit toată noaptea” din cauza atacurilor rusești asupra orașului. „Când are loc o explozie, ai senzația că dintr-o dată clădirea se mișcă... e foarte înfricoșător”, spune el.

Știrea inițială

"Un atac masiv combinat al inamicului împotriva infrastructurilor energetice este în desfăşurare", a scris ministrul ucrainean al energiei marţi dimineaţă devreme pe Telegram.

Pe măsură ce se apropie iarna, Rusia atacă sistematic centralele şi staţiile electrice ale Ucrainei de la lansarea invaziei sale în 2022, provocând întreruperi de curent pe scară largă. În acest an, atacurile s-au intensificat şi vizează, de asemenea, instalaţiile de gaze.

Kievul, la rândul său, ţinteşte constant depozitele şi rafinăriile de petrol şi alte instalaţii din Rusia. În cursul nopţii de luni spre marţi, un atac aerian ucrainean a făcut cel puţin trei morţi şi trei răniţi la Taganrog, la Marea Azov, a anunţat pe Telegram primarul oraşului, Svetlana Kambulova.
Autorităţile din regiunea rusă Krasnodar, la Marea Neagră, au raportat, de asemenea, un atac aerian ucrainean la scară largă împotriva mai multor oraşe. "Noaptea trecută, regiunea Krasnodar a suferit unul dintre cele mai susţinute şi masive atacuri din partea regimului de la Kiev. Şase locuitori din regiune au fost răniţi, iar cel puţin 20 de case din cinci municipalităţi au fost avariate", a scris guvernatorul regional, Veniamin Kondratiev, pe Telegram.

La Kiev, mai multe serii de explozii au fost auzite marţi dimineaţă devreme, potrivit corespondenţilor AFP, după o alarmă aeriană la nivel naţional. Autorităţile au raportat doi morți și cel puţin şase persoane rănite.

"Există o ameninţare cu rachete în toată Ucraina", a avertizat pe Telegram, şeful administraţiei militare a Kievului, Timur Tkacenko. "Drone Shahed şi rachete de croazieră inamice sunt în aer. Există, de asemenea, o ameninţare de lansări de rachete balistice şi +Kinjal +", a adăugat el.

Apărarea aeriană a fost activată şi "doboară ţinte inamice", a declarat Timur Tkacenko, îndemnând populaţia să rămână în adăposturi.

Jurnalişti ai AFP au auzit mai multe explozii şi drone, în timp ce mai multe rachete au fost doborâte deasupra capitalei, scrie Agerpres.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a raportat că aprovizionarea cu apă şi energie electrică a fost afectată în capitală.

Această ultimă noapte de atacuri vine după ce Rusia a respins luni propunerile europene de modificare a planului Trump pentru Ucraina. "Am aflat despre un plan european care, la prima vedere, nu este deloc constructiv şi este inacceptabil pentru noi", a declarat consilierul diplomatic al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.

Discuţii între ucraineni, americani şi europeni au fost convocate de urgenţă duminică la Geneva pe baza planului prezentat de preşedintele american, care a fost bine primit de Moscova. Acest plan include mai ales cedarea de teritorii ucrainene şi echivalează cu o capitulare a Kievului.

Dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat progresul luni, el a apreciat că este nevoie de "mult mai mult" pentru a se obţine o "pace reală" cu Rusia şi a se pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close