Antena 3 CNN Externe Alertă falsă cu bombă la Bruxelles. Ce conținea centura ”explozivă” purtată de bărbatul arestat

Alertă falsă cu bombă la Bruxelles. Ce conținea centura ”explozivă” purtată de bărbatul arestat

Alertă falsă cu bombă la Bruxelles. Ce conținea centura ”explozivă” purtată de bărbatul arestat
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    21 Iun 2016   •   14:36

O alertă falsă cu bombă s-a produs, marți dimineață, la Bruxelles, capitala Belgiei. 

 

UPDATE 14.36 - Centura ”explozivă” purtată de bărbatul arestat marţi la Bruxelles conţinea sare şi biscuiţi, au anunţat procurorii, care au adăugat că individul - care ar putea avea probleme psihice - este anchetat pentru posibile legături teroriste, transmite DPA, potrivit agerpres.ro.

Procurorii au declarat că marţi dimineaţa, în jurul orei locale 5:30, un bărbat a sunat la poliţie şi a susţinut că a fost răpit şi dus pe o stradă comercială din centrul Bruxellesului, de corpul său fiind ataşată o centură cu explozivi care urma să fie detonată de la distanţă. 

Poliţia a găsit bărbatul - identificat doar cu iniţialele J.B., născut în 1990 - şi a stabilit un cordon de securitate, între timp la locul incidentului fiind chemaţi experţi care să examineze centura cu explozibili. 

”După o primă inspecţie, s-a descoperit că (centura) conţinea sare şi biscuiţi”, a anunţat procuratura din Bruxelles într-o declaraţie de presă. 

J.B. este cunoscut poliţiei ca urmare a mai multor incidente, unele dintre ele de natură psihică. 

Recent, bărbatul a declarat poliţiei că a fost îndemnat să se alăture grupării teroriste Stat Islamic în Siria, afirmaţie care deocamdată nu poate fi nici confirmată, nici respinsă, a declarat procuratura. 

Este în curs de desfăşurare o anchetă care va stabili dacă suspectul are legătură cu teroriştii sau dacă incidentul de marţi a fost o alertă falsă, se mai arată în comunicatul de presă al procuraturii. 

Incidentul a determinat întrunirea centrului naţional de criză, la care a participat şi premierul belgian Charles Michel. 

Primarul Bruxellesului, Yvan Mayeur, a declarat ulterior că nu există o ameninţare la adresa magazinelor din centrul Bruxellesului şi nu a fost emis niciun ordin de închidere a acestora. În acelaşi timp, Mayeur le-a cerut oamenilor să fie prudenţi. 

”Ar putea fi o provocare, dar în acest scenariu apare totuşi şi o centură cu explozivi, care se referă la terorism”, a adăugat el. 

”Putem presupune că avea legături cu Stat Islamic”, a declarat ministrul Justiţiei din Belgia, Koen Geens, potrivit cotidianului Le Soir, preluat de EFE. Totuşi, la fel ca şi premierul Charles Michel, Geens a insistat că situaţia este sub control şi că ”ameninţarea nu este în niciun caz iminentă”.

UPDATE 10.20 - Asupra suspectului aflat în centrul comercial din Bruxelles nu a fost găsită niciun fel de încărcătură explozibilă, potrivit reuters.com.

În același timp, conform presei locale, RTL, se pare că cel care ar fi apelat Poliția ar fi tocmai presupusul suspect. Așadar, el ar fi vrut să creeze panică.

----------------------------

Știrea inițială 09.25

Alertă cu bombă, marţi dimineaţă la Bruxelles, în centrul comercial City 2.

Un bărbat despre care se spune că avea asupra lui o centură cu explozibil a fost reținut, potrivit presei locale.

Bărbatul se afla într-un centru comercial.

Ulterior, au mai fost reținute alte două persoane suspecte.

Toți cei trei reținuți sunt rude cu frații El Bakraoui, care s-au detonat pe 22 martie pe Aerportul Zaventem.

Circulația pe bulevardul Grădinii Botanice din Bruxelles a fost închisă.

Potrivit presei locale, premierul belgian Charles Michel, care era invitat marți la o emisiune la radio, și-a anulat participarea și a convocat o reuniune de criză, apreciind situația ca "foarte serioasă".

Conform ziarului belgian La Libre Belgique, poliția a fost avertizată cu privire la "o situație suspectă după apelul unei persoane particulare la ora locală 5:30", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Bruxelles Capitale-Ixelles, Ilse Van de Keere.

"A fost stabilit un perimetru de securitate. Operațiunea este în curs de desfășurare”, a adăugat ea, potrivit agerpres.ro.

Circulația pe bulevardul Jardin Botanique a fost întreruptă, în schimb stația de metrou Rogier a rămas deschisă. 
 

×
Subiecte în articol: Bruxelles alerta bomba Belgia
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close