Antena 3 CNN Externe Ambasadorul Israelului la Bucureşti condamnă atacul Iranului: Au un program distructiv şi sunt o ameninţare la nivel internaţional

Ambasadorul Israelului la Bucureşti condamnă atacul Iranului: Au un program distructiv şi sunt o ameninţare la nivel internaţional

ambasadorul israelului la bucuresti Lior Ben Dor
Lior Ben Dor, ambasadorul Israelului la Bucureşti. Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    01 Oct 2024   •   23:34

Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, a comentat, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, atacul Iranului cu 181 de rachete balistice spre Israel. El l-a catalogat ca fiind unul foarte agresiv şi a subliniat că trebuie pus capăt acestei agresiuni. Mai mult, a făcut apel la comunitatea internațională să înțeleagă gravitatea acestor fapte. 

„Este o gravă escaladare din partea Iranului, care este foarte agresiv. Iranul a lansat 181 de rachete balistice împotriva întregului teritoriu israelian. Am vorbit cu prietenii din Israel care încă sunt în adăposturi pentru că trebuie să se protejeze. Nu este de ajuns dacă ne protejăm noi înşine cu praştia lui David şi cu sistemul domului de fier, trebuie să punem capăt acestei agresiuni. Tocmai de aceea facem apel la comunitatea internațională ca aceasta să înțeleagă cât de gravă este escaladarea la care a recurs Iranul. Trebuie să o denunțăm și să arătăm clar că Israelul are dreptul să își apere cetăţenii şi statul, să ne apere casele şi ţara denunțând această agresiune", a spus ambasadorul Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, la Antena 3 CNN. 

Întrebat, în continuare, de ce consideră că Iranul a făcut prin acest atac o declaraţie de război, el a spus:  

„Pentru că nu e vorba doar de un atac cu rachete balistice, astăzi, e vorba de ostilitatea și animozitatea manifestată de Iran contra Israelului încă din '79, timp de ani întregi, încă de la revoluție. Este vorba de dorința lor de a anihila statul Israel și nerecunoașterea dreptului statului Israel de a exista ca națiune, ca stat.

„Iran are un program distructiv și promovează activitățile subversive"

Când s-a semnat tratatul de pace între Israel și Egipt, iranienii au întrerupt relațiile cu Egiptul când au văzut că avansăm în procesul de pace cu palestinienii, au fost foarte înfuriați și îngrijorați pentru că asta ar fi însemnat recunoașterea statului Israel. După ce am semnat cu Bahrein, Emirate și Marocul acordurile lui Avraam, au fost furioși și tocmai de aceea au vrut contracareze aceste evoluții pozitive din Orientul Mijlociu.

De fapt, ei au un program distructiv și promovează activitățile subversive în ceea ce privește țările musulmane și arabe nu reprezintă o amenințare doar pentru Israel și pentru întreaga comunitate internațională.

Noi suntem în prima linie, luptăm contra Iranului și suntem singura țară care a sfidat Iranul din punct de vedere militar. Așa că ne așteptăm ca prietenii noștri de la Națiunile Unite și din întreaga lume să dea dovadă de solidaritate cu noi și să ne lase să facem ceea ce avem de făcut. Așteptăm măcar ca prietenii noștri să ne înțeleagă și să ne sprijine", a mai spus Lior Ben Dor

„Vrem să ne garantăm existența timp de mulți ani de acum înainte"

„Verificăm astfel care este starea de lucruri și vorbim cu prietenii noștri din lume care trebuie să înțeleagă gravitatea situației și faptul că Iranul a făcut lucruri care cu adevărat nu trebuie făcute. Ne pregătim astfel și-i pregătim pe cei din comunitatea internațională pentru a face față unei escaladări grave și să cerem prietenilor noștri, întreaga lume să înțeleagă aceasta escaladare este făcută de Iran. Noi nu facem decât să ne apărăm și să ne protejăm. Vrem să ne garantăm existența timp de mulți ani de acum înainte.

De altfel, când este atacată într-un asemenea fel sau chiar și ca scară mai mică, orice țară ar face tot ce are de făcut ca să-și protejeze teritoriul național, siguranța și securitate.

„Ni se amintește acum ceea ce înseamnă să fie un adevărat patriot"

Nu vreau ca fiul meu să se gândească că poate sau că trebuie să migreze într-o altă țară. Dacă din ce în ce mai mulți israelieni ajung să nu se simtă în siguranță în Israel și încep să se gândească să meargă în altă parte, aceasta înseamnă distrugerea statului Israel.

Atunci când bunicii și străbunicii mei au emigrat din România, după ce fuseseră născuți aici, în Israel, la câțiva ani după înființarea statului Israel, au făcut acest lucru ca să contribuie la crearea, la construirea unei națiuni. La fel și toți cei care au venit în Israel din întreaga lume. Ni se amintește acum ceea ce înseamnă să fie un adevărat patriot, să îţi iubești ţara şi să fii hotărât să sacrifici ce ai mai scump pentru a garanta nu doar prezentul, ci şi viitorul", a conchis Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close