Antena 3 CNN Externe Avionul ucrainean prăbușit în Grecia transporta 11 tone de arme, susține Ministrul Apărării al Serbiei

Avionul ucrainean prăbușit în Grecia transporta 11 tone de arme, susține Ministrul Apărării al Serbiei

Avionul ucrainean prăbușit în Grecia transporta 11 tone de arme, obuze de mortar și mine terestre către armata din Bangladesh, potrivit Ministrului Apărării sârb.

Avionul ucrainean prăbușit în Grecia transporta 11 tone de arme, susține Ministrul Apărării al Serbiei
Sursa foto: Twitter
de Alexandra Ionescu    |    17 Iul 2022   •   15:40

La bordul aeronavei Antonov An-12 erau 8 membri ai echipajului. Toți au murit în urma prăbușirii.

Martorii oculari au filmat prăbușirea și au spus că exploziile au continuat timp de 2 ore, iar epava a ars până dimineața.

Ministrul apărării al Serbiei a declarat că avionul transporta 11,5 tone de produse fabricate de industria sa de apărare, iar cumpărătorul a fost Ministerul Apărării din Bangladesh.

Autoritățile elene nu au putut oferi mai multe informații despre încărcătura aeronavei.

O unitate specială a armatei a sosit la fața locului pentru a căuta substanțe nucleare, biologice și chimice la ora locală 13:00.

Un pompier a declarat reporterilor că echipajul său ”și-a simțit buzele arzând” la fața locului, iar un praf alb plutea în aer.

„Nu știm cum ne va afecta asta”, a spus coordonatorul pompierilor Marios Apostolidis, potrivit Daily Mail.

Ministrul sârb al apărării, Nebojsa Stefanovic, a adăugat că încărcătura avionului era deținută de compania sârbă Valir, o companie comercială înregistrată pentru a desfășura activități de comerț exterior cu echipamente militare de armament și alte produse de apărare.

Televiziunea de stat ERT a spus că semnalul aeronavei s-a pierdut la scurt timp după ce pilotul a solicitat o aterizare de urgență de la autoritățile aviatice grecești din cauza unei probleme cu motorul.

Imagini video de amatori au arătat aeronava în flăcări coborând rapid înainte de a lovi pământul în ceea ce părea a fi o explozie.

×
Subiecte în articol: Grecia avion avion ucrainean avion prabusit
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close