Antena 3 CNN Externe Baroneasa Emma Nicholson susţine aderarea Republicii Moldova la UE

Baroneasa Emma Nicholson susţine aderarea Republicii Moldova la UE

Baroneasa Emma Nicholson susţine aderarea Republicii Moldova la UE
Sursa foto: Emma Nicholson
21 Mai 2010   •   23:49

Baroneasa Emma Nicholson a primit funcţia onorifică de Înalt reprezentant al preşedintelui Republica Moldova pentru Integrarea europeană şi drepturile omului, afirmând că susţine aderarea Republicii Moldova la UE, potrivit publicaţiei Jurnal de Chişinău .

Funcţia onorifică i-a fost conferită de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

"Sunt onorată de numirea în această funcţie. Eu cred că R.Moldova va adera la Uniunea Europeană şi voi depune toate eforturile pentru realizarea acestui scop, inclusiv pentru soluţionarea problemelor legate de respectarea drepturilor şi libertăţilor", a declarat Emma Nicholson.

"Eforturile conducerii actuale a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi modernizare a ţării sunt apreciate de partenerii occidentali şi demonstrează clar priorităţile ţării dumneavoastră de a intra în casa familiei europene", a adaugat baronesa.

La rândul său, Mihai Ghimpu şi-a exprimat convingerea că numirea baronesei Emma Nicholson în această funcţie onorifică este dictată atât de disponibilitatea ei de a susţine R.Moldova în realizarea procesului de integrare europeană şi garantare a drepturilor omului, cât şi de experienţa şi activitatea desfăşurată de ea în acest domeniu în diferite state ale lumii.

Antena3.ro



×
Subiecte în articol: UE aderare Mihai Ghimpu
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close