Antena 3 CNN Externe Creşterea economică, ÎNGER şi DEMON. Efectele nocive ale industrializării din China

Creşterea economică, ÎNGER şi DEMON. Efectele nocive ale industrializării din China

Creşterea economică, ÎNGER şi DEMON. Efectele nocive ale industrializării din China
de M.C.    |    05 Noi 2013   •   11:39

Devenită o importantă putere economică în ultimele decade, China plăteşte un important tribut industrializării.


Impactul asupra mediului şi populaţiei devine din ce în ce mai vizibil, iar pagubele sunt estimate, anual, la sute de miliarde dolari. Pagubele asupra ecosistemelor şi poluarea au fost evaluate în 2010 la 230 de miliarde de dolari, aproape 4 procente din produsul intern brut al ţării, conform documentelor oficiale ale Ministerului Protecţiei Mediului din China.

Potrivit lui Alistair Thornton, specialist în economia chineză, marea provocare a colosului asiatic este transformarea economiei, cu o creştere explozivă în ultimii 30 de ani, într-un sector cu creştere durabilă. Însă, până acum, nu au fost găsite răspunsurile la principalele probleme cauzate de creşterea accelerată a economiei.
 
Industrializarea masivă a dus la apariţia a zeci de milioane de muncitori care au migrat din zonele rurale către centrele industriale. În plan social asta a însemnat generaţii întregi de copii crescuţi doar de bunici, căci părinţii nu îşi permit luxul de a veni des acasă. De multe ori, biletul de autobuz costă aproape cât salariul pe o lună al unui muncitor, care câştigă în jur de 100 de dolari. 
 
Poluarea la nivelul solului şi aerului a depăşit de multe ori limitele acceptate. Zeci de mii de animale sunt găsite moarte, la fel şi sute de tone de peşti, din cauza apei contaminate, iar multe culturi agricole sunt şi ele afectate din aceeaşi cauză. Fermierii care cultivă cereale afirmă frecvent că nu s-ar încumeta să folosească în gospodărie propria recoltă.
 
Ultimul intrat pe lista efectelor negative, smogul, este poate şi cel mai important. Anual, zone întregi sunt paralizate din cauza fumului şi aburilor, dar mai grav, sănătatea oamenilor este pusă în grav pericol.
 
Recent, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar un copil de doar 8 ani, scrie Le Monde. Verdictul medicilor a fost clar, responsabilă de această situaţie este poluarea. Anual, aceasta este responsabilă de sute de mii de morţi. Dacă în majoritatea zonelor de pe glob principala cauză a deceselor sunt afecţiunile cardio-vasculare, în capitala Chinei, Pekin, responsabil este cancerul. Acolo unde, densitatea particulelor considerate periculoase este de peste 40 de ori mai mari decât valorile maxime acceptate. 
 
Aproximativ 70% din energia Chinei provine din arderea cărbunilor, iar în ultimii ani ţara a devenit cea mai mare piaţă auto din lume. Poluarea atmosferică este atât de mare, încât a devenit vizibilă DIN SPAŢIU. 
 
Guvernul chinez a demarat deja numeroase proiecte pentru reducerea emisiilor de carbon în atmosferă şi planuri de ecologizare, însă mulţi se tem că resursele alocate sunt insuficiente şi că acesta este doar un răspuns de faţadă la reacţiile opiniei publice. 

×
Subiecte în articol: China poluare crestere economica
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close