Ministru Agriculturii, Florin Barbu, a precizat într-un interviu difuzat duminică de Antena 3 CNN că una dintre condițiile pe care le-a solicitat pentru semnarea acordului Mercosur a fost un mecanism de licențiere a companiilor care fac import din America de Sud, iar companiile care aduc aceste produse să le comercializeze doar pe teritoriul țării unde s-a făcut importul:
“Orice produs intrat din zona de Mercosur într-o țară a UE este produs european, se poate face comerț intracomunitar. La 15 iulie 2025, asta am solicitat, același mecanism pe care noi l-am pus de licențiere a companiilor care fac import și din zona de Ucraina. Același lucru l-am solicitat la Consiliul de Miniștri, ca fiecare stat să poată licenția compania care aduce produse din Mercosur, iar acele companii care aduc aceste produse să comercializeze pe teritoriul țării unde s-a făcut importul, fără să mai aibă voie să facă comerț intracomunitar”.
O altă problemă identificată de ministrul Agriculturii privind acordul Mercosur este legată de faptul că nu prevede standardele exacte pe care produsele trebuie să le respecte atunci când sunt importate în UE, astfel încât kiturile de testare să poată fi adaptate. Ministrul a mai spus că kiturile au un cost anual cuprins între 30-40 de milioane de euro.
“Eu îmi doresc în continuare ca acele garanții de bun simț pe care le-am cerut privind licențierea, privind respectarea standardelor din UE, ele nu au fost puse într-un document public prin care să ne spună: nu poți în vegetal să utilizezi substanțe din categoria 1 și 2 care sunt interzise la nivelul UE, în zona de Mercosur nu sunt. Nu s-a spus în acordul Mercosur că tot ceea ce înseamnă modificat genetic, la porumb, la soia și la alte culturi, să nu intre pe teritoriul UE. La noi în UE, culturile modificate genetic sunt interzise. Nu s-a spus în acordul Mercosur ce tipuri de hormoni și ce tipuri de antibiotice pot fi utilizate în zona de Mercosur pentru a le aduce pe teritoriul UE”.
Florin Barbu a atras atenția că kiturile actuale nu sunt adaptate pentru substanțele acceptate în țările Mercosur, dar care sunt interzise în UE:
“Toate aceste substanțe care erau trecute într-un document oficial noi puteam să ne calibrăm acestor laboratoare și să ne achiziționăm acele kituri. Dacă vine o substanță care e utilizată din grupa de pesticide, din grupa întâia și a doua, noi nu avem acele kituri, ele nu pot identifica, pentru că ele nu se utilizează în UE. Pot trece fără probleme de laboratoarele pe care noi le avem acum”.