Ceea ce părea imposibil s-a întâmplat. Un bărbat de 72 de ani din Bosnia a reuşit să strângă împreună peste 7.000 de bosniaci, croaţi şi sârbi, în tentativa de a obţine compensaţii pentru timpul petrecut în lagăre.
Zijahudin Smailagic a declarat pentru Guardian că 3.000 de bosniaci, 2.600 de croaţi şi 1.500 de sârbi cer despăgubiri pentru detenţia din lagăre, pe care au suportat-o între 1992 şi 1995, în timpul războiului din Bosnia.
Smailagic este liderul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi şi, conform sursei citate, aceasta a câştigat deja toate cele 13 cazuri prezentate în faţa instanţei, în timp ce alte câteva mii de dosare îşi aşteaptă rândul.
Bărbatul de 72 de ani a petrecut 17 luni într-un lagăr sârb din nordul oraşului Banja Luka şi spune că a avut ideea nebunească să unească foştii duşmani într-un scop comun ca urmare a propriilor experienţe.
„În 1999, am devenit prima persoană care a dat în judecată Republika Srpska (una dintre cele două entităţi care compun Bosnia şi Herţegovina modernă - n.r.). În 2003, tribunalul din Banja Luka mi-a dat dreptate şi mi-a acordat o compenaţie de 4,90 euro pentru fiecare zi petrecută în lagăr”, a povestit Smailagic pentru Guardian.
Nemulţumit de decizie, fostul deţinut a decis să-i ajute pe alţii să obţină dreptatea, iar peste doi ani a înfiinţat asociaţia pe care o conduce şi în prezent şi care se autofinanţează, în ciuda unor cereri de ajutor trimise către Statele Unite şi ambasadei Norvegiei.
Smailagic, care a lucrat în cadrul unei companii de transport înainte de război, spune că cererile bosniacilor şi cele ale croaţilor pot fi judecate la Banja Luca, însă în ceea ce-i priveşte pe sârbi, aceştia sunt nevoiţi să se deplaseze la Sarajevo. În condiţiile în care nu toţi îşi permit să călătorească în capitala Bosniei, mulţi au renunţat.
Smailagic a adăugat că, în cazurile închise până acum în capitală, tribunalul a acordat compensaţii de până la 103 euro pentru fiecare zi de detenţie în lagăr.
Mulţi dintre foştii deţinuţi au suferit din cauza şicanelor autorităţilor, mai ales la începutul existenţei asociaţiei, dar Smailagic nu a intrat în această categorie: „Nu mi-a fost nicioadă teamă. Voiam doar ca adevărul să fie cunoscut”.
