Bombardamentele Statelor Unite asupra Venezuelei și capturarea președintelui său, Nicolás Maduro, urmează o lungă istorie de intervenții în America de Sud, America Centrală și Caraibe din ultimele două secole. Dar ele marchează și un moment fără precedent, fiind primul atac militar direct al SUA asupra unei țări sud-americane, arată o analiză a publicației The Guardian.
La o conferință de presă după capturarea lui Maduro, Donald Trump a declarat că „dominarea americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă la îndoială”.
Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, SUA au intervenit în țările vecine nu doar prin presiune economică, ci și militar, printr-o lungă listă de invazii, ocupații și, în cazul cel mai apropiat de situația actuală, capturarea dictatorului Panamei, Manuel Noriega, în 1989.
Acțiunile clandestine au ajutat la răsturnarea guvernelor democratice și au instaurat dictaturi militare în țări precum Brazilia, Chile și Argentina, însă operațiunile militare deschise ale SUA s-au desfășurat istoric doar în vecinii mai apropiați din America Centrală și Caraibe.
Ce este doctrina Monroe de politică externă urmată acum de Trump
Primul atac militar direct al SUA asupra unei țări sud-americane „semnalează o schimbare majoră în politica externă și de apărare – una explicită în noua strategie de securitate națională publicată de administrația Trump cu câteva săptămâni în urmă”, a declarat Maurício Santoro, profesor de relații internaționale la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro.
Acea strategie prevedea o „extindere” a prezenței militare americane în regiune, într-un ceea ce descrie drept „corolar Trump” al doctrinei Monroe – politica externă „America pentru americani” - stabilită în 1823 de președintele James Monroe și folosită mai târziu pentru a justifica lovituri de stat militare sprijinite de SUA în America de Sud și Centrală.
Deși acțiunea de sâmbătă a fost „în linie” cu multe operațiuni anterioare, este „șocantă pentru că nimic similar nu s-a mai întâmplat din 1989”, a spus Alan McPherson, profesor de istorie la Universitatea Temple și autor al cărții A Short History of US Interventions in Latin America and the Caribbean.
„Cineva ar fi putut crede că această eră a imperialismului gol goluț – în care SUA obține rezultatele politice dorite în America Latină prin forță militară pură – s-ar fi încheiat în secolul XXI, dar, evident, nu este așa”, a adăugat el.
Aproape fiecare țară din regiune a experimentat, în ultimele decenii, unele forme de intervenție americană, fie ele deschise sau ascunse. Mai jos sunt câteva exemple.
Intervenția SUA în Mexic
Anexarea Texasului, un teritoriu fost mexican, a declanșat dispute de frontieră care au dus la invazia Mexicului de către SUA, cu trupele americane ocupând capitala, Ciudad de México, în 1847.
Războiul s-a încheiat doar odată cu semnarea unui tratat în 1848, care a obligat Mexicul să cedeze 55% din teritoriu – o zonă ce include statele California, Nevada și Utah, precum și părți din Arizona, New Mexico, Colorado și Wyoming.
Intervenția SUA în Cuba
În 1898, SUA au sprijinit Cuba în războiul său de independență împotriva Spaniei. După victorie, SUA au preluat controlul asupra Puerto Rico și au ocupat Cuba până în 1902, când un acord a oferit marinei americane control perpetuu asupra Golfului Guantánamo.
Trupele americane au mai ocupat insula între 1906–1909 și 1917–1922. După revoluția lui Fidel Castro din 1959, CIA a sprijinit eșuata invazie de la Golful Porcilor în 1961, încercând să declanșeze o răscoală.
Intervenția SUA în Haiti
Sub pretextul „stabilirii stabilității” țării și protejării intereselor economice americane după tulburări interne care au dus la răsturnarea repetată a liderilor haitieni, SUA au invadat Haiti în 1915, preluând controlul vamal, al trezoreriei și al băncii naționale până în 1934.
Când o rebeliune a amenințat dictatorul François „Papa Doc” Duvalier în 1959, CIA a acționat pe fundal pentru a-i asigura supraviețuirea, văzându-l drept un aliat în limitarea influenței revoluției cubaneze conduse de Fidel Castro.
Intervenția SUA în Brazilia
Deși în final nu a intervenit, o grupare navală americană a fost poziționată lângă coasta Braziliei pentru a interveni în cazul rezistenței față de lovitura de stat militară care l-a răsturnat pe președintele stângist ales democratic João Goulart în 1964.
În anii 1970, CIA și FBI au sfătuit direct aparatul represiv al dictaturilor din țări precum Brazilia, Chile și Argentina în persecutarea și asasinarea disidenților, sub operațiunea cunoscută ca Operațiunea Condor.
Panama
SUA au sprijinit militar mișcarea separatiste care a condus la desprinderea Panamei de Columbia în 1903 și, după independență, Washingtonul a păstrat o influență semnificativă asupra țării din America Centrală.
În 1989, președintele George HW Bush a ordonat invazia Panamei de aproximativ 27.000 de soldați americani pentru a-l captura pe dictatorul Noriega – un fost aliat CIA, inculpat ulterior în SUA pentru trafic de droguri.
La câteva ore după lovituri, în care au murit estimativ 200–500 de civili și aproximativ 300 de soldați panamezi, SUA l-au instalat ca președinte pe câștigătorul declarat al alegerilor, Guillermo Endara.
Rămâne neclar dacă un rezultat similar va urma în Venezuela, pe care Trump a spus că SUA ar „conduce-o” până la o „tranziție corespunzătoare”.
McPherson a spus că este „foarte rar” ca intervențiile americane în regiune să fie urmate de „pace, liniște, stabilitate și democrație”.
„Intervențiile SUA creează aproape întotdeauna probleme pe termen lung legate de succesiune”, a adăugat el.
Ştiri video recomandate
