Antena 3 CNN Externe Incident aviatic în SUA | Un pasager fără nicio experiență, la cârma unui avion

Incident aviatic în SUA | Un pasager fără nicio experiență, la cârma unui avion

Un pasager fără experiență de zbor a dus la bun sfârșit aterizarea unui avion de mici dimensiuni în Florida, după ce pilotul a devenit „incoerent", din cauza unei urgențe medicale.

Incident aviatic în SUA | Un pasager fără nicio experiență, la cârma unui avion
Sursa foto: Pexels
de Alexandra Ionescu    |    11 Mai 2022   •   22:38

În înregistrarea audio făcută în turnul de control Fort Pierce Tower, pasagerul neidentificat poate fi auzit avertizând: „Am o situație gravă aici. Pilotul a devenit incoerent. Habar nu am cum să pilotez avionul, dar mă mențin la 9.100".

Când turnul de control i-a cerut poziția sa, acesta a răspuns: „Nu am nicio idee. Văd în față coasta Floridei”, conform Sky News.

Dispecerul îi spune să mențină „aripile la nivel" și să încerce să urmărească „doar coasta, fie la nord, fie la sud", în timp ce se străduia să localizeze avionul.

„Apăsați pe comenzi și coborâți cu o viteză foarte mică", a adăugat el.

Pasagerul nu știa nici măcar cum să pornească ecranele din cabina de pilotaj: „Nu reușesc nici măcar să pornesc ecranul de comandă", a spus el turnului de control.

Controlorul - instructor de zbor - l-a îndrumat apoi pe pasager cum să ducă la bun sfârșit aterizarea, iar în cele din urmă monomotorul Cessna 208 a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Palm Beach.

Oficialii Biroului șerifului din Palm Beach au declarat că o persoană a fost transportată la spital după incident, însă nu au dezvăluit informații despre starea sau identitatea acesteia.

Administraţia Federală a Aviaţiei investighează incidentul, potrivit Mediafax.

 

×
Subiecte în articol: SUA avion pasager accident aviatic
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close