Antena 3 CNN Externe Italia. Un deţinut condamnat la închisoare pe viaţă a evadat după o acţiune de comando

Italia. Un deţinut condamnat la închisoare pe viaţă a evadat după o acţiune de comando

Italia. Un deţinut condamnat la închisoare pe viaţă a evadat după o acţiune de comando
Sursa foto: Foto: deccanchronicle.com
de M.Z.    |    04 Feb 2014   •   08:13
Domenico Cutri, un deţinut italian condamnat la închisoare pe viaţă în ţara sa, a reuşit să scape din arestul poliţiei luni, după ce poliţiştii care îl escortau la Tribunalul din Gallarate, în nordul Italiei, au fost atacaţi de un comando din patru persoane, a anunţat presa italiană, potrivit Mediafax.
 
Cutri era condus la Tribunalul din Gallarate, în apropiere de Varese, pentru o audiere judiciară de rutină, în momentul în care poliţiştii care îl escortau au fost atacaţi, în plină zi şi în faţa a câtorva trecători nedumeriţi, de un comando format din patru bărbaţi.
 
Potrivit reconstituirii faptelor, cei patru bărbaţi s-au îndreptat către agenţii de poliţie, spunându-le să-i dea drumul lui Cutri. Un agent a fost atacat cu spray paralizant în ochi, în timp ce altul a fost aruncat pe scări. În urma acestor evenimente, atacatorii şi agenţii de poliţie s-au lansat într-un schimb de focuri.
 
Unul dintre atacatori, Antonino, fratele condamnatului, a fost atins de un glonţ. Imediat Domenico Cutri şi complicii săi au urcat la bordul unui automobil Citroen C3 negru care a plecat în trombă.
 
Ei s-au lansat într-o adevărată cursă contracronometru pentru salvarea lui Antonino Cutri, însă el a murit o oră mai târziu la Spitalul din Magenta.
 
Domenico Cutri, originar din Calabria, este căutat în continuare de poliţia italiană.
 
El a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2007 pentru că l-a ucis în 2006 pe Luckasz Kobrzenieki, un magaziner în vârstă de 22 de ani, care a făcut o remarcă la adresa logodnicei sale.

×
Subiecte în articol: evadat evadare
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close