Antena 3 CNN Externe Jaful de la Luvru a fost comis de „infractori mărunți”, nu de profesionști din crima organizată, spune procuroarea-șefă a Parisului

Jaful de la Luvru a fost comis de „infractori mărunți”, nu de profesionști din crima organizată, spune procuroarea-șefă a Parisului

A.O.
2 minute de citit Publicat la 23:49 02 Noi 2025 Modificat la 07:14 03 Noi 2025
criminaliști la fereastra pe unde au intrat hoții în Luvru
Jaful, comis într-o duminică, în plină zi, a provocat o undă de șoc în Franța. Foto: Getty Images

Jaful îndrăzneț, care a avut loc în plină zi la Muzeul Luvru, a fost comis de „infractori mărunți”, nu de profesioniști din lumea crimei organizate, a spus procuroroarea-șefă a Parisului, potrivit The Guardian. Laure Beccuau a oferit și detalii despre doi dintre suspecți: un cuplu care are copii împreună. Cel puțin un alt autor al faptei este încă în libertate, a mai spus procuroarea. 

Afirmația procurorului-șef al Parisului vine la două săptămâni după ce hoții au parcat un camion furat în fața celui mai vizitat muzeu din lume, au folosit un lift de mobilier pentru a ajunge la primul etaj, apoi au spart una dintre cele mai somptuoase săli ale muzeului. În mai puțin de șapte minute, au fugit pe scutere cu bijuterii regale în valoare estimată la 88 de milioane de euro. 

Jaful, comis într-o duminică, în plină zi, a provocat o undă de șoc în Franța. Patru persoane au fost puse sub acuzare de atunci, însă bijuteriile furate nu au fost încă recuperate. 

Cel puțin un alt autor al faptei este încă în libertate, a mai spus Laure Beccuau postului de radio Franceinfo, duminică.

Presa franceză a speculat că hoții ar fi amatori, după ce s-a aflat că au scăpat pe jos cea mai valoroasă dintre bijuterii — coroana împărătesei Eugénie, realizată din aur, smaralde și diamante — în timpul fugii lor, lăsând în urmă unelte și alte obiecte care ar putea conține urme de ADN.

„Nu este o infracțiune pe care să o vedem zilnic… dar este un tip de delincvență pe care, în general, nu o asociem cu nivelurile superioare ale crimei organizate”, a spus Beccuau.

Ea i-a descris pe cei inculpați drept persoane locale, precizând că provin din Seine-Saint-Denis, un departament situat la nord de Paris, considerat printre cele mai sărace din Franța.

7 persoane au fost arestate după jaful de la Luvru

Sâmbătă, procurorii au anunțat că o femeie de 38 de ani și un bărbat de 37 de ani au fost inculpați și plasați în arest preventiv, după ce ADN-ul lor a fost găsit în liftul folosit în timpul jafului.

Bărbatul a fost acuzat de furt organizat și conspirație criminală, iar partenera sa de complicitate la furt organizat și conspirație criminală.

Beccuau i-a descris ca fiind un cuplu care are copii împreună. „Au negat orice implicare”, a adăugat ea. Femeia a izbucnit în lacrimi în fața instanței din Paris, sâmbătă, spunând că se teme pentru copiii ei și pentru propria siguranță. 

Cu câteva zile mai devreme, poliția arestase alte două persoane în legătură cu jaful: un algerian de 34 de ani, stabilit în Franța din 2010, și un bărbat de 39 de ani, aflat deja sub control judiciar pentru furt calificat. Cei doi, acuzați de furt și conspirație criminală, au „recunoscut parțial” implicarea lor, a precizat Beccuau săptămâna trecută. 

Toți cei trei bărbați inculpați erau cunoscuți poliției pentru condamnări anterioare, inclusiv pentru furt. Doi dintre suspecți fuseseră condamnați împreună, în urmă cu zece ani, într-un alt caz de furt, a adăugat Beccuau, care nu a exclus duminică posibilitatea existenței altor complici.

Trei persoane arestate împreună cu acest cuplu, pe 29 octombrie, au fost eliberate fără a fi inculpate, potrivit biroului procurorului.

Întrebată duminică dacă anchetatorii se apropie de recuperarea bijuteriilor, Beccuau a evitat un răspuns direct, invocând confidențialitatea investigației.

„Examinăm toate posibilitățile privind piața paralelă de vânzare a acestor bijuterii, lucru care sper să nu se întâmple prea curând. Ele ar putea fi folosite pentru spălare de bani, ar putea fi implicate în tranzacții — toate pistele sunt analizate”, a spus ea. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close