Antena 3 CNN Externe Lino Oviedo, candidat la preşedinţia Paraguayului, a murit într-un accident aerian

Lino Oviedo, candidat la preşedinţia Paraguayului, a murit într-un accident aerian

Lino Oviedo, candidat la preşedinţia Paraguayului, a murit într-un accident aerian
de M.T.    |    04 Feb 2013   •   13:15

Lino Oviedo, candidat la funcţia de preşedinte al Paraguayului, a murit sâmbătă, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbuşit în nordul ţării, unde participase la un eveniment electoral.

Oviedo, un general în rezervă în vârstă de 69 de ani, era o figură importantă în Paraguay, el jucând un rol important în lovitura de stat din 1989 care a dus la îndepărtarea dictatorului Alfredo Stroessner.

De altfel, ziua nefericitului accident, 3 februarie, marca exact 24 de ani de la lovitura de stat care a pus capăt regimului dicatorial de 35 de ani al lui Stroessner.

Popularitatea lui Oviedo se baza pe o poveste, neverificată însă, care susţinea că acesta a intrat cu forţa în bunkerul în care se afla Stroessner având în mână o grenadă pentru a-l forţa pe dictator să renunţe la putere.

Lino Oviedo avea un suport de 8% în cele mai recente sondaje privind alegerile prezidenţiale din luna aprilie, un procent care îl plasa pe locurile 4-5 în această cursă.

„În numele guvernului, trimitem cele mai sincere condoleanţe familiei Generalului Lino Cesar Oviedo”, a scris pe Twitter preşedintele paraguayan Federico Franco.

În urma decesului lui Oviedo, au fost declarate trei zile de doliu şi toate activităţile oficiale au fost suspendate.

Carmelo Caballero, ministrul paraguayan de Interne, a declarat că guvernul va investiga accidentul care s-a produs în timp ce Oviedo revenea în capitala Asuncion.

„Nu putem scoate din calcul nicio ipoteză”, a precizat Caballero.


×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close