Antena 3 CNN Externe Mai multe localităţi din Germania, ameninţate de inundaţii. Autorităţile au început evacuarea

Mai multe localităţi din Germania, ameninţate de inundaţii. Autorităţile au început evacuarea

Mai multe localităţi din Germania, ameninţate de inundaţii. Autorităţile au început evacuarea
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
08 Iun 2013   •   14:26
Mai multe localităţi din estul Germaniei, ameninţate de revărsarea Elbei, şi un spital au fost evacuate în ultimele 24 de ore, în contextul în care nivelul fluviului continua să crească sâmbătă dimineaţa, au anunţat autorităţile, relatează AFP, conform Mediafax.
În regiunea Saxonia-Anhalt, aproximativ 8.000 de locuitori din Susigke, o localitate situată pe malul Elbei, au fost evacuaţi din cauza unei spărturi în dig, a anunţat Pia Leson, o purtătoare de cuvânt a celulei de criză.
La Gross Rosenburg, o comună situată la confluenţa Elbei cu râul Saale, locuitorii au fost îndemnaţi să îşi părăsească imediat locuinţele, ameninţate de revărsarea Elbei, al cărei nivel continua să crească "cu doi centimetri la două ore", a precizat ea.
Aproximativ 4.500 de militari şi voluntari acţionau pentru a consolida digurile, la Bitterfeld şi Magdeburg.
Un spital din oraşul Bitterfeld a fost evacuat, localitatea fiind ameninţată de ruperea unui dig, în timp ce la Madgebourg, unde drumurile erau inundate, autorităţile au procedat la evacuarea unei serii de clinici pentru bătrâni.
Situaţia era în continuare "foarte tensionată" la Mühlberg, în landul Brandenburg (est), potrivit lui Ines Filohn, o purtătoare de cuvânt a poliţiei regionale.
Această localitate, situată pe malul Elbei, a primit în ultimele 24 de ore trupe suplimentare. În pofida ceţii dese, aproximativ 250 de militari, ajutaţi de aproximativ 650 de voluntari, au finalizat sâmbătă dimineaţa construirea în regim de urgenţă a unui drum destinat alimentării cu materiale de la o tabără lângă dig.
"Sute de vehicule de mare tonaj merg în prezent pe acest drum, transportând pietirş" destinat susţinerii digului, a precizat ea.
Aproape toţi cei aproximativ 4.000 de locuitori ai satului, unde se află numeroase exploataţii agricole, au fost evacuaţi miercuri şi joi către centre de primire.
"Este necesar să protejăm digurile cu orice preţ", a declarat Wolfgang Brandt, un purtător de cuvânt al celulei de criză din landul Brandenburg.

×
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close