De aproape un secol, lumea occidentală a privit budismul ca pe o filozofie a liniștii și detașării, un refugiu în fața violenței și materialismului. Dar în realitate, în multe țări din Asia de Sud și Sud-Est, budismul trece printr-o transformare radicală. Filozofia nonviolenței a fost deturnată și transformată într-o armă politică, folosită în numele naționalismului și al dominației majorității, relatează The Guardian.
Călătoria începe în Dharamshala, orașul indian care găzduiește exilul tibetan și reședința Dalai Lama. Privit de la distanță, orașul pare neschimbat: drumuri denivelate, steaguri de rugăciune care flutură în vânt, călugări în robe vișinii care se amestecă printre turiști.
O liniște aparentă, dar sub suprafață, lumea budistă a intrat într-o nouă eră – una în care ahimsa, principiul sacru al nevătămării, este invocat mai degrabă ca acoperire morală decât ca realitate practică.
De la filozofia nonviolenței la arma politică
În Sri Lanka și Myanmar, două dintre țările dominate de budismul Theravada, o parte dintre călugări au început să joace un rol total opus învățăturilor lui Buddha. S-au plasat în centrul mișcărilor naționaliste și anti-minorități, instigând la ură și violență, sub pretextul „protejării religiei”.
Asta se întâmplă într-o tradiție care, prin Walpola Rahula, Mahatma Gandhi sau Martin Luther King, a fost asociată lumii cu ideea că nonviolența este calea, că răspunsul la agresiune trebuie să fie echilibrul, nu forța.
Pentru mult timp, imaginea budismului a fost filtrată prin Dalai Lama, prin meditație, prin obsesia occidentală pentru mindfulness și calm. S-au uitat detalii esențiale: rivalități istorice între mănăstiri, armata tibetană, conflictele etnice.
În realitate, această imagine a fost doar o fațadă. Sub ea, resentimente vechi, frustrări economice și tensiuni etnice au continuat să clocotească, până când au fost canalizate politic de grupări naționaliste.
Myanmar și Sri Lanka – două modele ale radicalizării
În Myanmar, călugărul Ashin Wirathu a devenit simbolul unui curent violent: un predicator care a îndemnat public la ură împotriva minorității musulmane Rohingya. În Sri Lanka, gruparea Bodu Bala Sena (BBS), condusă de Galagoda Aththe Gnanasara, a transformat roba călugărească în uniformă de război cultural.
De ce tocmai aici? Răspunsul ține de istorie, colonialism și economie. Era colonială a introdus ierarhii rasiale și religioase. După independență, sărăcia, inegalitatea și competiția pentru resurse au creat terenul perfect pentru mișcări care au combinat naționalismul, religia și masculinitatea dominantă. Călugării – respectați, ascultați, idealizați – au devenit actori politici cu o influență uriașă.
Budiștii radicali nu mai sunt interesați de nirvana. Puterea politică, controlul social și eliminarea „dușmanului intern” sunt noile obiective.
Patriarhat și tăcerea complice a „celor buni”
Budismul din aceste regiuni este profund patriarhal. Călugării bărbați dețin puterea spirituală și socială, în timp ce femeilor li se refuză multe drepturi religioase. Iar când monahi cu influență, precum Wirathu sau Gnanasara, se ridică la rang de lideri de opinie, mesajele lor devin greu de contestat.
În Dharamshala, cărturarul Geshe Lhakdor a rezumat situația printr-o parafrazare a lui Martin Luther King Jr.: „Nu mă întristează când oamenii răi fac lucruri rele. Mă întristează când oamenii buni nu fac nimic”.
Sacrificiul, reinterpretat: de la mit la justificare pentru violență
Un caz emblematic este cel al lui Lhakpa Tsering, un tibetan refugiat care, în 2006, s-a autoincendiat în fața unui hotel din Mumbai, sincronizându-și protestul cu vizita premierului chinez Hu Jintao. Ulterior, Lhakpa a devenit dramaturg și proprietar de cafenea în Dharamshala. Pentru el, gestul extrem era o formă de sacrificiu inspirată de povestea în care Buddha își oferă trupul unei tigroaice înfometate.
Această narațiune a sacrificiului a fost deturnată de extremiști, care se folosesc de ea pentru a justifica violența „în numele unui bine mai mare”.
Sri Lanka: frica, politica și transformarea călugărilor în actori radicali
În Sri Lanka, naționalismul budist s-a accelerat după 2009, când războiul civil s-a încheiat. Unghiul etnic (singalezi vs. tamili) a fost înlocuit rapid cu un nou dușman: minoritatea musulmană. Călugării radicali au devenit actori politici aproape intangibili – protejați de costum, religie și un stat care se teme să îi contrazică.
În 2014, violențele din Aluthgama au devastat comunitățile musulmane. Case incendiate, magazine jefuite, trei morți – doar pentru că un călugăr, Gnanasara, a strigat în fața a mii de oameni: „E destul”. Poliția nu a intervenit, deși fusese chemată. Nici vecinii singalezi ai victimelor nu au intervenit. Tăcerea a devenit complicitate. Și totul a fost justificat cu apărarea unei „identități amenințate”.
Digana 2018: rețeta perfectă de radicalizare
Un conflict local a aprins fitilul: un șofer singalez a fost atacat de câțiva musulmani și a murit ulterior. Social media a preluat povestea și a transformat-o într-o chemare la răzbunare. Călugării extremiști au dat tonul.
Rezultatul: peste 300 de case, 200 de magazine, 20 de moschei și două temple hindușe distruse. Un tânăr ucis. Încă o dată, liderii radicali au rămas neatinși.
Cum ajung călugării radicali să fie protejați de stat
În Sri Lanka, călugărul Gnanasara este protejat ca un politician de rang înalt. Are bodyguarzi, escortă, protecție politică. În interviuri, neagă orice incitare: „Noi trebuie să ne protejăm cultura. Dar nu folosim violența niciodată”.
Totul în timp ce îndeamnă, implicit sau explicit, la episoade de tip „another Aluthgama”.
De la Islamofobie la anti-creștinism: extremismul se reinventează
Recent, discursul extremist a început să se mute de la musulmani către creștini. Pastorii sunt agresați, bisericile vandalizate, predicile întrerupte. Este o recalibrare menită să păstreze publicul radicalizat interesat, într-o logică care seamănă mai degrabă cu algoritmii unei rețele sociale decât cu o mișcare religioasă.
Ştiri video recomandate
