Doi adolescenți de 17 ani din China au fost condamnați să plătească despăgubiri de 2,2 milioane de yuani (aproximativ 309.000 de dolari) după ce au urinat într-o oală cu supă într-un restaurant din lanțul Haidilao, cel mai mare din țară, potrivit BBC.
Au postat pe internet filmarea
Cazul s-a petrecut în februarie, la o filială Haidilao din Shanghai, și a stârnit furie la nivel național după ce tinerii, aflați în stare de ebrietate, au postat pe internet filmarea gestului lor. Deși nu există dovezi că supa contaminată ar fi fost consumată de clienți, compania a decis să ofere compensații miilor de persoane care au luat masa acolo.
Verdictul instanței
În martie, Haidilao a solicitat despăgubiri de peste 23 de milioane de yuani, invocând atât pierderile financiare, cât și afectarea reputației.
Vinerea trecută, un tribunal din Shanghai a decis că adolescenții au încălcat drepturile de proprietate și reputația companiilor prin „acte de insultă”, cauzând „disconfort public major”. Instanța a stabilit ca părinții celor doi, considerați responsabili pentru lipsa de supraveghere, să suporte plata despăgubirilor.
Suma include:
-
2 milioane de yuani pentru prejudiciul operațional și de imagine,
-
130.000 de yuani pentru distrugerea și igienizarea veselei,
-
70.000 de yuani pentru costuri legale.
Totuși, instanța a subliniat că toate compensațiile suplimentare oferite clienților de către Haidilao (rambursări și bonusuri de până la 10 ori valoarea notei de plată) au fost „decizii de afaceri voluntare” și nu pot fi imputate adolescenților.
Un lanț cu reputație globală
Pentru a recâștiga încrederea publicului, restaurantul a înlocuit toate echipamentele de gătit și a efectuat ample lucrări de igienizare.
Fondat în provincia Sichuan, Haidilao are astăzi peste 1.000 de restaurante în întreaga lume și este cunoscut pentru serviciile sale deosebite: clienții pot primi manichiura gratuită, iar copiii sunt răsfățați cu vată de zahăr în timp ce așteaptă la masă.